Demiterea polițistului sindicalist din Timișoara, care a atras atenția asupra normei de amenzi în timpul stării de urgență, anulată de IGPR

ACTUALIZARE 22.05/ 11.40 Inspectoratul General al Poliției Române a decis, joi, să îl repună în funcție pe un agentul de poliție Valer Kovacs care a fost destituit de conducerea IPJ Timiș, după ce agentul a atras atenția asupra normei de amenzi a polițiștilor din perioada stării de urgență.
În urma analizei plângerii prealabile realizate la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, a fost dispusă revocarea dispozițiilor șefului Inspectoratului de Poliție Județean Timiș din 12 și 13 mai 2020, care au stat la baza încetării a raporturilor de serviciu în cazul unui agent de poliție, transmite IGPR. Inspectoratul de Poliție Județean Timiș urmează să dispună măsuri, anunță Pressalert.
Știrea inițială
Starea de urgență nu s-a lăsat doar cu un număr uriaș de amenzi, ci și cu sancțiuni în rândul sindicaliștilor din Poliție. Este cazul unui sindicalist timișorean care a fost dat afară după ce a îndrăznit să iasă public și să vorbească despre planul de amenzi impus pe durata stării de urgență.
Agentul Valer Kovacs, liderul de sindicat al filialei Timiș a Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS, a fost dat afară din Poliție, în urmă cu trei zile, după ce a ieșit public, în perioada stării de urgență, și a vorbit despre planul de amenzi impus în perioada stării de necesitate, scrie Press Alert.
El afirmase, într-un interviu pentru Libertatea, că în starea de urgență competițiea nu a fost între polițiști, ci între șefi. „Șefii ies în față cu cine are mai multe amenzi pe structură. În funcție de lucrurile astea, se fac avansările înainte de termen și se dau salariile de merit”, a spus Kovacs, susținând că are dovezi, pe care nu le poate face publice, că au existat presiuni pentru ca polițiștii să dea amenzi.
Chiar premierul Ludovic Orban l-a sunat pentru a discuta pe această temă. Acesta a fost mutat, în perioada stării de urgență, la solicitarea sa, în prima linie, la postul de Poliție din Peciu, el fiind angajat al Serviciului comunicații și informatică din cadrul IPJ Timiș. ”Eram internat în spital când am auzit că sunt cercetat disciplinar. Nu aveam nici telefon la mine. Am înțeles că s-a dat alarmă pe Serviciul de comunicații și informatică pentru a fi adus la lucru. Cele mai multe dintre acuzații erau de prejudicii aduse imaginii instituției prin ieșirile mele publice. Au fost și altele. Mi-au căutat tot felul de cercetări disciplinare, de astea, de mizerie, ca să adune cât mai multe, ca să mi le dea pe toate o dată. Au profitat de starea de urgență. În urmă cu două săptămâni, mi-au dat două sancțiuni în regim de urgență, probabil aveau un plan să le dea și pe astea trei, ca să fiu destituit. Două le-am contestat la București. Nu s-a luat în considerare că le-am contestat. Când am ieșit din spital, colegii m-au anunțat că sunt cercetat disciplinar în continuare. Nu mi-a venit să cred că se poate ajunge la destituire, eu fiind acasă în medical”.
Citiți știrea integrală AICI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)