Nu am fost singurul părinte preocupat de știrile de săptămâna trecută, care spuneau că vaccinul Pfizer ar putea fi aprobat pentru utilizare la copii încă din iunie și ar putea fi oferit elevilor de școală în septembrie. Copiii sănătoși nu prezintă aproape niciun risc serios provocat de Covid-19 – rata de vindecare pentru această grupă de vârstă a fost calculată la peste 99,99%. Argumentul potrivit căruia copiii ar trebui să facă vaccinul nu se bazează pe ideea că au nevoie sau beneficiază de acesta, ci pe faptul că ar fi bine pentru comunitățile noastre. Pe scurt, cei care susțin ideea presupun că cei mici au obligația de a proteja adulții.

În decembrie, ministrul Sănătății din Marea Britanie, Matt Hancock a spus că „acest vaccin nu va fi utilizat pentru copii… [pentru că] probabilitatea ca virusul să le provoace un prejudiciu semnificativ este foarte, foarte scăzută… este un vaccin pentru adulți”. Ministrul Sănătății a rămas destul de tăcut acum.

Dar cel mai ciudat aspect al poveștii este momentul: majoritatea populației adulte din Marea Britanie este acum vaccinată, iar luna trecută experții au spus că țara va atinge imunitatea de grup până pe 12 aprilie (acum trei săptămâni). Dacă am atins deja acest prag – sau suntem aproape de a-l atinge – de ce discutăm intervenții medicale în privința copiilor? Ceea ce ne împiedică să redeschidem este faptul că Guvernul pare speriat să își pună toată încrederea în vaccin. Și nu din lipsa persoanelor vaccinate.

Vaccinurile anti-Covid sunt, desigur, benefice pentru majoritatea populației adulte – și este foarte puțin probabil ca ele să se dovedească a fi complet sigure pentru copii. Pur și simplu nu putem fi 100% siguri. Studiul clinic cu vaccin Pfizer a inclus un grup de doar 2.260 de copii, despre care știm că este puțin probabil să fie suficient de mare pentru a depista unele efecte secundare rare.

Știm deja că, în câteva cazuri, vaccinul a făcut rău. Sunt evenimente excepționale și majoritatea adulților de toate vârstele vor face pe bună dreptate vaccinul, calculând că beneficiile depășesc riscul. Dar ecuația în cazul copiilor este diferită.

Într-adevăr, pe baza lipsei beneficiilor așteptate pentru copiii sănătoși, există un argument care susține că recrutarea copiilor în studiile clinice este, în acest stadiu, neetică în temeiul Convenției privind drepturile omului și biomedicină – care prevede în mod clar că, în cazul în care nu există un beneficiu direct pentru individ, consimțământul poate fi dat numai în circumstanțe excepționale și, mai important, în cazul în care cercetarea implică doar un risc minim.

Apoi, există o întreagă serie de probleme sociale de luat în considerare. Ar fi copiii vaccinați tratați diferit față de copiii nevaccinați – de exemplu, privind accesul la facilități? Sau la școală? Sau când li se acordă scutiri de la alte măsuri Covid – măști, teste, izolare? Cel mai important – cum și unde se va sfârși acest lucru: cât de des le vom cere copiilor să-i protejeze pe adulți?

Programul de vaccinare din Marea Britanie a fost un succes uriaș: tuturor celor vulnerabili li s-a oferit cel puțin o doză de vaccin. Copiii, însă, prezintă un risc neglijabil.