ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Intoxicarea cu metale grele este una dintre principalele cauze ale bolilor cronice de care suferă omul contemporan. Din păcate, procedurile medicale curente de testare și terapie nu au în vedere acest factor de risc, motiv pentru care nu sunt totdeauna posibile o diagnosticare corectă și o terapie adecvată a diferitelor patologii. Doamna Doctor Anca Nițulescu, specialist în domeniu, ne vorbește despre cauzele și simptomele acestei intoxicări, precum și despre procedurile de ultimă oră pe care le oferă Clinica ImunoMedica – în prezent, singura din țară – pentru detectarea metalelor grele și eliminarea lor din organism. (A.G.)

Doamnă Doctor Anca Nițulescu, ați aprofundat problematica intoxicării cronice cu metale grele și sunteți acreditată în acest sens de Societatea Clinică a Toxicologiei Metalelor Grele din Germania. Ce v-a determinat să vă ocupați în mod special de acest subiect?

– Am observat că există foarte multă patologie din categoria așa-numită „ciudată”, „neclasificată”. Există foarte mulți pacienți cu simptome multiple, amestecate, care nu se înscriu într-un anume sindrom, cum erau sindroamele clasice cu care suntem familiarizați. Citind în literatura științifică internațională, am constatat că această problemă a intoxicației cu metale grele devine tot mai pregnantă, intră tot mai mult în atenția unei anumite părți a medicinei, așa-numita medicină integrativă. În plus, faptul că la Clinica Imunomedica exista deja o preocupare pentru detoxificarea de metale grele încă dinainte de venirea mea aici m-a încurajat să-mi construiesc și educația formală în domeniu, obținând o acreditare. Pentru că, din păcate, nu există o specializare oficială, recunoscută de Ministerul Sănătății, în domeniul detoxificării de metale grele. E un domeniu de pionierat pentru care, în România, nu există deocamdată o certificare oficială.

– Ce sunt metalele grele și cum se ajunge la această intoxicare cu metale grele? Putem să ne dăm seama că suntem intoxicați cu metale grele?

– „Metalele grele” sunt o denumire improprie, cum zic englezii, a misnomer, pentru că, de fapt, sub această denumire nu intră doar metalele grele ‒ înțelegând din punct de vedere chimic metalele cu număr atomic mare ‒, ci, practic, toate metalele străine de organismul nostru. Se știe că și în organismul omenesc există unele metale necesare echilibrului nostru metabolic, cum ar fi zincul, cuprul, seleniul. Deci avem în corp, în mod normal, unele metale în cantități mici, dar metale cum ar fi mercurul, arsenicul, plumbul, de exemplu, nu ar trebui să existe deloc în organism. Practic, limita lor normală este zero.

În buletinele de analize se definește un interval de așa-zisă normalitate. Adică se acceptă, de exemplu, la mercur 1μgr/gr de creatinină din urină, doar pentru că majoritatea populației are în corp mercur și atunci este foarte greu să găsești pe cineva cu nivelul zero. S-a definit ca interval de normalitate intervalul în care pacientul, în principiu, nu dezvoltă simptome, pentru că fiecare organism are capacitatea de a tolera o anumită doză de toxicitate. Organismul are și el căile lui naturale de detoxifiere și, dacă persoana se află într-o stare de echilibru foarte bun, are o sănătate generală bună și toate sistemele enzimatice funcționează normal, se produce detoxifierea naturală. Aceasta însă este foarte lentă și funcționează cu succes doar dacă persoana este expusă la doze foarte mici de metale grele. Și atunci foarte multe persoane, majoritatea chiar, nu dezvoltă simptome la doze mici. Dar când se depășește o anumită doză, ne confruntăm cu intoxicații cronice, în care aportul de metale grele are loc lent, în cantități mici, pe o perioadă îndelungată de timp. Aportul fiind însă lent, simptomatologia nu se manifestă brusc și, din cauza aceasta, de obicei, nu ne dăm seama că suntem intoxicați.

Organismul se adaptează treptat, el își pune în funcțiune toate sistemele biologice pentru detoxifiere și, până la un punct, nu simțim nimic, pentru că acesta este rolul tuturor structurilor organismului: să ne ferească de probleme, ca să putem funcționa în continuare. Sistemele respective își fac treaba și noi nu știm că avem probleme. Acestea apar când se depășește un anumit nivel de intoxicare sau când ni se prăbușește fie imunitatea, fie apar alți factori care se supraadaugă. Deci nu știm de obicei că suntem intoxicați, pentru că, dacă acumularea de metale grele este lentă în organism, nu apar simptome, sau apar doar simptome nespecifice, precum oboseală, insomnie, dureri de cap etc.

Un amalgam de metale cu patologii stranii

Cum se face că astăzi este normal ca fiecare om să aibă o anumită doză de asemenea metale, câtă vreme ele nu sunt proprii organismului nostru?

– În primul rând, este vorba de poluarea globală a planetei, care rezultă din practicile omenești, în primul rând din zona industriei, din momentul în care omenirea a decis că evoluția trebuie făcută în sensul creșterii economice, deși, în mod normal, evoluția ar trebui realizată pe toate planurile. Omenirea și-a dorit un standard de confort material și, până la un anumit punct, acest lucru este justificat – să nu vrei să trăiești în sărăcie, în disconfort –, dar cred că s-a exagerat foarte mult. La ora actuală, de dragul confortului material, s-a trecut peste multe alte deziderate probabil la fel de importante. Această goană după profit, după câștig și după așa-zisa creștere economică a dus la poluarea planetei. Cei care au gândit aceste sisteme nu au văzut de la început și partea negativă, nu s-au gândit ce se va întâmpla cu toate substanțele care sunt eliberate în mediu. De-abia după ce poluarea a atins nivele alarmante în anumite țări au început să se gândească ce-i de făcut și să se pună la punct programe de diminuare a poluării.

Dacă vă amintiți, în Anglia, în perioada industrială de după al Doilea Război Mondial, era acel smog în aer, amestecul de particule anorganice de metale plus umezeala din aer în zona respectivă, fiind o insulă. A reieșit astfel smog-ul, smoke, „fum”, plus fog, „ceață”. Se vorbea despre industrial disease („boală industrială”), pentru că muncitorii sufereau de diferite probleme de sănătate, aveau, de pildă, foarte frecvent boli pulmonare. Abia când s-a ajuns la smog, să te uiți în aer și practic nu mai vezi nimic decât ceață, și-au pus problema să curețe mediul. Acum, într-adevăr, Anglia arată altfel, sau alte țări occidentale care și-au realizat sisteme de curățire a aerului, au implementat reglementări legale, administrative, în care să nu se depășească un anumit nivel de poluare.

– La ce să ne așteptăm din cauza acestei intoxicări?

– Ce ne așteaptă s-a văzut! În ultimii 30-40 de ani a crescut incidența bolilor autoimune, a cancerelor, a alergiilor. Deci asta ne-așteaptă: boli cronice, așa-zis incurabile, foarte stranii, din ce în ce mai stranii. Să luăm ca exemplu fibromialgia. Eu, în Facultatea de Medicină, nu am auzit de fibromialgie, și nici colegii din generația mea. Fibromialgia este o boală în care pacientul simte durere în toate țesuturile moi, în toți mușchii. Am avut o pacientă care îmi spunea: „Doamna doctor, dacă pun mâna aici, mă doare, dacă pun mâna aici, mă doare, dacă pun mâna pe picior mă doare…”. La început te gândești că pacientul exagerează. Dar după aceea am mers la literatura de specialitate în care este definit sindromul de fibromialgie și am aflat că este o inflamație cu degenerare fibroasă a mușchilor, după cum arată și denumirea: „mialgie” înseamnă durere musculară, iar „fibro-” se referă la țesutul fibros. Din ce cauze? Nu știm, din denumire nu rezultă. Rezultă că este probabil o inflamație a țesutului muscular. Cum apare acest fenomen? Alte articole au pus în evidență, de exemplu, intoxicația cu aluminiu, din pricina căreia apare, de exemplu, miofascita.

Acum, pas cu pas, s-au definit patologiile. Știm, în mare, ce patologie produce un metal sau altul, dar problema este că, în prezent, metalele sunt în număr mare în mediu, în aer, în apă, în alimente ‒ nu este unul singur, și atunci simptomele sunt amestecate. Iar ce vedem noi în testele de la Clinica Imunomedica este că pacienții au în corp metale amestecate. Știți cum se zice: „de toate pentru toți”. Deci nu este un singur metal, pot fi 2-3 în cantitate mai mare, iar altele în cantitate mai mică, dar, de obicei, sunt mai multe, un amalgam de metale.

O încărcare reală cu metale grele

 – Ce propune, de pildă, Clinica Imunomedica pentru terapia celor care prezintă deja patologii asociate cu intoxicarea de metale grele?

– Noi punem la dispoziție un test care se numește testul de detecție cu provocare a metalelor în sânge și urină. Ce înseamnă acest lucru? Metalele grele, odată intrate în organism, nu circulă libere în sânge și nu se elimină liber în urină decât în cantitate foarte mică. Or, sângele le duce și le depozitează în organe. De aceea, dacă testăm doar sângele sau doar urina, separat, găsim cantități mici, aproape nesemnificative. Și atunci, pe plan internațional s-a conceput acest test ‒ Germania are multă experiență, de ani de zile, încă după al Doilea Război Mondial ei au folosit în mod constant acest test. Și Elveția, iarăși, are o experiență îndelungată, iar experiența acestor țări a fost preluată în Statele Unite.

Deci, ca să facem organismul să elimine metalele grele în urină, injectăm intravenos două substanțe care se numesc chelatori: EDTA (etilen diamino tetraacetic acid) și DMPS (acid dimercapto-propano-sulfonic), care au această proprietate de a „lega” metalele grele și a le elimina în urină. Luăm de la pacienți probe de sânge și urină atât înainte de perfuzie, cât și după. Pacientul, după perfuzie, stă o oră în sala de așteptare, timp în care bea 1-2 căni de apă, nu foarte mult, pentru că deja în perfuzie primește 300 ml de ser fiziologic în care sunt dizolvate substanțele și apoi, după o oră, dă proba de urină și o nouă probă de sînge.

Faptul că metalele nu circulă spontan, libere, nu le găsești în mod normal în urină și în sânge, e bazat pe dovezi reale, pe sutele de teste pe care le-am făcut noi înșine la Clinica Imunomedica. Putem constata valorile de metale grele în urină și sânge înainte de provocare și, în urină, după provocare. Înainte de provocare nu găsești mai nimic, iar după provocare, găsești „fără număr”: și mercur, și plumb, și aluminiu, și arsenic, și cadmiu, și mangan etc. Și atunci, concluzia care este? Că cei mai mulți oameni sunt slabi eliminatori spontan; mai ales în urină nu găsești mai nimic, dar după provocare găsești foarte multe metale.

S-au adus tot felul de critici acestui test, cum că nu este relevant, pentru că, injectând aceste substanțe, intervii asupra metabolismului. Da, intervii, dar la sfârșit, când îți apar în urină mercur, plumb, cadmiu, aluminiu etc., nu te întrebi de unde au apărut?! Evident că nu au apărut din chelatorul injectat de noi. Acesta are o formulă chimică, formula este cunoscută, nu conține plumb, cadmiu, aluminiu etc. Deci au apărut din organism. Orice critici s-ar aduce, testul este relevant și ne indică o încărcare reală cu metale.

Procedura de detoxifiere

 În Clinica Imunomedica realizăm detoxifierea pe cale intravenoasă cu aceleași substanțe DMPS și EDTA. Noi folosim Calciu-EDTA în perfuzii care se pot administra o dată pe săptămână, o dată la două săptămâni sau mai rar, în funcție de situația pacientului. Sunt pacienți care vin și cer să facă foarte frecvent detoxifierea. Dar, din experiența de peste trei ani de când aplic aceste proceduri, m-am plasat pe o poziție mai moderată, în sensul că prefer să le administrez procedura o dată la două săptămâni. De ce? Pentru că, din păcate, acești chelatori leagă și mineralele fiziologice ‒ EDTA, de exemplu, leagă foarte mult zinc, fier, iar dacă este Sodiu-EDTA, leagă foarte mult calciu. De aceea, noi folosim Calciu-EDTA, ca să nu provocăm scăderi ale calcemiei.

Din aceste motive, unii pacienți se simt mai obosiți după ședințele de chelare, pentru că, probabil, le scade zincul, le scade fierul, dar și pentru că se mobilizează aceste metale grele, pentru a fi eliminate. Noi punem perfuzia astăzi, dar eliminarea continuă timp de 24 de ore în urină, după care organismul trece printr-un proces de ajustare.

Ca să nu se creeze impresia că această procedură ne spoliază de mineralele fiziologice, doresc să precizez că, după ședința de chelare, eu le prescriu un protocol de suplimentare cu zinc, fier, seleniu și le administrez oral N-acetil cisteină și acid alfalipoic, care conțin sulf și au afinitate pentru metalele grele. Prin urmare, suplimentăm cu minerale fiziologice și administrăm și oral substanțele necesare care să-i ajute să continue eliminarea, în afara tratamentului intravenos. Cum spuneam, din experiența de până acum, prefer să adopt o poziție mai moderată, pentru că avem de-a face cu intoxicații cronice. În intoxicațiile cronice, organismul pacientului s-a obișnuit cu aceste metale, le-a integrat cumva. Sigur că produce simptome, dar organismul face toate eforturile să se ajusteze la condițiile date.

Corpul nostru are propriile lui mecanisme de autoreglare, înnăscute, date de Dumnezeu, și este un exemplu extraordinar de altruism și generozitate. Toate țesuturile conlucrează în așa fel, încât rezultatul global, la nivelul organismului, să fie cel mai bun. Știți, ne gândim uneori la societatea omenească. Fiecare zice: „Și dacă fac cutare, ce-am de câștigat?!”. Celulele organismului nu-și pun întrebarea: „Ce câștig eu dacă fac asta?”. Celulele știu care e cel mai bun lucru de făcut într-o situație și toate fac ceea ce trebuie. Din această cauză, organismul ajunge să tolereze uneori niveluri foarte mari de toxicitate. Dacă, să spunem, rinichiul și-ar pune problema: „Eu muncesc în plus și ficatul stă degeaba! De ce să mă mai obosesc?”, atunci unde s-ar ajunge? Nu-și pun însă problema, toate lucrează la maximum pentru a face ceea ce trebuie. Și acest mecanism dat de Dumnezeu, înnăscut ‒ adică inbuilt, cum zic englezii, făcut „din construcție” de către Creator ‒, ne descoperă natura lui Dumnezeu, care este generozitatea și armonia.

Cum ne dezintoxicăm de metale grele?

Metalele grele în cancer și boli cronice

Terapia de dezintoxicare de metalele grele din organism este extrem de benefică, fiind utilizată într-un lung șir de afecțiuni de care sunt responsabile metalele grele cu care ne intoxicăm zilnic din mediul înconjurător, din alimente, cosmetice sau de la diferitele produse industriale pe care le folosim. Astfel, dezintoxicarea sau chelarea de metale grele este aplicată cu succes în intoxicații cu metale, afecțiuni cardiovasculare, plăci de aterom, stenoză carotidiană, sindromul de oboseală cronică, fibromialgie, boală vasculară periferică, osteoporoză, degenerescență maculară, maladia Alzheimer, cancer, precum și în ameliorarea efectelor îmbătrânirii. (A.G.)

În anii 1950, în Japonia, o fabrică industrială din apropierea satului pescăresc Minamata folosea sulfatul de mercur anorganic pe post de catalizator industrial pentru sinteza acetaldehidei, pe care ulterior îl arunca în mare chiar lângă satul amintit, iar mai târziu, în anii 1960, și în râul Agano din Niigata. Mercurul anorganic ajungea în sedimentele acvatice, iar apoi, intrând în lanțul trofic acvatic, se regăsea în țesuturile musculare ale peștilor răpitori, care, într-o formă sau alta, erau consumați de populație. Această intoxicație alimentară a provocat simptome neurologice, care în Japonia au primit numele de „boala Minamata”, de la numele satului infestat. Până în prezent au fost documentate mii de cazuri.[1]

Un alt exemplu este consumul de pâine făcută din grâu tratat cu fungicid metilmercuric în Irak în 1971 și 1972, care a provocat mii de cazuri de intoxicație severă și numeroase decese. În 1970, râul Wabigoon din nord-vestul Ontario, Canada, a fost contaminat cu mercur. Ulterior s-a stabilit că sursa punctuală a contaminării era o fabrică de clor, Dryden Chemicals Limited. Între 1962 și 1970, instalația a aruncat în râu ape uzate cu mercur care au contaminat râurile și lacurile din aval, afectând mai multe localități. Harada și colab.[2] a raportat o boală neurologică întrunind criteriile pentru otrăvirea cu metilmercur care afectează aceste populații. Și exemplele pot continua.

Metalele grele în patologiile contemporane

S-a recunoscut științific că metilmercurul provoacă leziuni selective ale sistemului nervos, cu o implicare relativ minoră a altor organe, inclusiv inflamarea tractului gastrointestinal, degenerarea grasă a ficatului și rinichilor, alterarea celulelor insulare pancreatice, hipoplazia măduvei osoase și atrofie a ganglionilor limfatici.[3] Creierul este ținta principală a expunerilor la mercur organic, în timp ce implicarea sistemului nervos periferic este mai frecventă în cazul expunerilor la mercur elementar și anorganic. De altfel, mercurul este supranumit „marele imitator”, pentru că simptomatologia intoxicației cronice cu mercur imită de obicei alte boli cronice.[4]

Se poate afirma că intoxicarea cu metale grele a devenit o componentă importantă a patologiei contemporane. De cele mai multe ori, este greu de recunoscut și de diagnosticat pentru că, pe de o parte, este prea puțin studiată în cursul formării medicale, iar pe de altă parte, puține laboratoare dispun de teste specifice pentru detecția metalelor grele. Un aspect interesant este faptul că intoxicația cronică cu metale grele poate mima multe boli, generând patologii polimorfe, atipice, greu de diagnosticat. Pacienții la care se identifică un spectru larg de metale grele prezintă patologii diverse: boli neurologice, boli endocrine, cancer, boli autoimune. Acești pacienți pun în dificultate numeroși medici, fără să li se găsească o cauză a simptomelor și uneori fără să li se poată stabili un diagnostic anume. Tratarea lor fără testarea și eliminarea metalelor grele conduce la rezultate slabe și, în cazul cancerului, la recidive.[5]

Majoritatea metalelor grele induc diferite tipuri de cancer și boli cronice.[6], [7] Stresul oxidativ cauzat de speciile reactive de oxigen (ROS) este un mecanism recunoscut ca făcând parte dintre prejudiciile induse de metalele grele.[8] Acestea există peste tot în mediul înconjurător, în aer, în apă, alimente, în produsele cosmetice, chiar și în unele medicamente sau implanturi medicale. În ciuda toxicității atât de mari, sunt utilizate în diferite produse industriale. Spre exemplu, se găsesc în baterii, vopsele și emisiile vehiculelor. Mai mult, sunt folosite în pigmenți, care sunt apoi utilizați în diferite produse de consum.[9] Deșeurile electronice de la bateriile care conțin metale grele sunt o sursă importantă de contaminare cu metale grele în mediu prin eroziunea ploii și pătrunderea în apele subterane, în sol, în râuri și mări. Astfel, formele dizolvate de metale grele toxice pot intra în circulația biosistemului, inclusiv în lanțul trofic și, în cele din urmă, ajung la om în concentrații toxice.

O otrăvire încetul cu încetul

 Metalele se acumulează în timp de ani sau zeci de ani în organism și creează o patologie cronică. Intoxicarea fiind în acest caz un proces cvasistatic, efectele de la o zi la alta nu sunt vizibile. Acumularea de metale grele în organism începe chiar înainte de naștere, pentru că fătul este expus la aproximativ 70% din metalele grele care există în organismul mamei, la care se adaugă metalele din vaccinuri, alimentele procesate, aer, apă, implanturi medicale etc. Se apreciază că inhalarea particulelor de sol și consumul de apă reprezintă calea principală de expunere a omului la astfel de metale toxice.[10]

Încă din anul 2007, Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) a recunoscut oficial că metalele grele sunt un important factor de risc pentru sănătatea umană. În documentul intitulat „Riscul metalelor grele provenite din poluarea aeriană asupra sănătății” (Health risks of heavy metals from long-range transboundary air pollution[11]) sunt prezentate legăturile dintre diferitele metale grele și bolile pe care le pot genera. Astfel, mercurul este asociat, de regulă, cu boli neurologice; încărcarea cu cadmiu, cu bolile renale și osoase; încărcarea cu plumb, cu hipertensiunea arterială sau tulburările de dezvoltare la copii. Există deja dovezi științifice referitoare la strânsa legătură dintre prezența pe termen lung a metalelor grele în organism și explozia actuală a bolilor autoimune, a sterilității și mai ales a cancerului în rândul populației. Astfel, intoxicarea cu metale grele poate fi responsabilă de afecțiuni cardiovasculare, plăci de aterom, stenoză carotidiană, sindromul de oboseală cronică, fibromialgie, boală vasculară periferică, osteoporoză, degenerescență maculară, maladia Alzheimer, cancer, precum și de îmbătrânirea prematură. De asemenea, Agenția Internațională de Studiu al Cancerului din S.U.A. (International Agency of Research în Cancer), instituție afiliată Societății Naționale Americane de Oncologie (National Cancer Society), a clasificat aluminiul, arsenicul, cadmiul, cromul, nichelul și plutoniul în Grupa 1 de carcinogeni confirmați pentru om, iar plumbul și compușii săi în categoria 2A de carcinogeni (substanțe probabil carcinogene pentru om).[12]

Chelarea de metale grele

 Metalele grele pot fi eliminate din organism prin procedura numită chelare. Este un tratament intravenos care utilizează o soluție, numită agent de chelare, care leagă moleculele toxice și le elimină din organism. Cuvântul chelare provine din grecescul χηλή, care înseamnă „gheară”. Agenții de chelare captează metalele grele într-un mod asemănător ghearelor, îndepărtându-le din țesuturi, astfel încât să poată fi filtrate în urină sau eliminate prin scaun. Dovezile științifice au arătat că prin această procedură sunt eliminate metalele toxice înainte ca acestea să poată cauza leziuni în organism.

Agenții de chelare au fost introduși în medicină ca urmare a utilizării gazelor otrăvitoare în timpul Primului Război Mondial. Primul agent de chelare utilizat pe scară largă, compusul ditriol organic dimercaprol (denumit și anti-lewisit sau BAL), a fost administrat ca antidot la intoxicația cu arsenic. Atomii de sulf din grupurile mercaptanului BAL se leagă puternic de arsenic, formând un compus solubil în apă care, odată intrat în sânge, este eliminat pe cale urinară. Din păcate, BAL determină efecte secundare severe.

În anii ʼ50, un mare număr de membri ai personalului marinei americane au suferit otrăviri cu plumb în timpul lucrărilor de reparație a navelor. Agentul de chelare EDTA (acid etilen diamină tetraacetic) a fost introdus pentru a trata intoxicațiile cu plumb ale angajaților fabricilor de baterii și ale marinarilor responsabili cu vopsirea navelor cu vopsea cu plumb. În acea perioadă, tratamentul de chelare a fost studiat și administrat la cel puțin două milioane de oameni și s-a dovedit eficient nu numai pentru legarea metalelor grele, ci și în prevenirea amputărilor sau în intervențiile chirurgicale by-pass coronare.

Terapia de chelare presupune injectarea sau consumul de agenți de chelare în scopul eliminării din organism a substanțelor nedorite, cum ar fi metalele grele, toxinele chimice, depozitele minerale și plăcile de aterom. Food and Drug Administration (FDA) a aprobat utilizarea EDTA ca fiind eficient în eliminarea plăcii arteriale, a colesterolului, dar și în tratamentul toxicității determinate de acumularea metalelor grele în organism, printre care se numără plumbul, mercurul, nichelul, cadmiul, aluminiul, antimoniul, arsenicul, cuprul și calciul. Un alt beneficiu ‒ și, probabil, cel mai important pentru pacienții cu cancer ‒ este faptul că EDTA elimină din organism radicalii liberi în exces care contribuie la apariția și avansarea bolii. Un alt agent de chelare folosit îndeosebi pentru chelarea mercurului, arsenicului, nichelului, cromului este DMPS (dimercaptopropanesulfonatul). Durata administrării depinde de chelatorul ales, în funcție de gradul de intoxicație rezultat în urma analizelor.

Cea mai eficientă utilizare a terapiei de chelare, pe parcursul celor 30 de ani de aplicare a acesteia, a fost în mod constant asociată cu acele boli în care depozitele de metale grele sau de calciu au fost factorii declanșatori ai bolii. Prin capacitatea de legare și eliminare a calciului din plăcile de aterom, de exemplu, terapia de chelare cu EDTA este tot mai recomandată de către medici în cazul complicațiilor cardiovasculare, aceasta reprezentând o alternativă mult mai ieftină și mai suportabilă de către pacient față de intervențiile chirurgicale. Se știe că plăcile de aterom determină apariția infarctului și al altor afecțiuni cardiovasculare. Deși terapia nu a fost încă aprobată de FDA pentru a trata arterioscleroza, ea este folosită de unii medici pentru a îmbunătăți circulația și a scădea riscurile aferente, dat fiind faptul că EDTA se leagă de moleculele de calciu din plăci, micșorându-le dimensiunea.

Un studiu realizat în Elveția în 1980 de doctorii Blumer W. și Reich T. a raportat cu 90% mai puține decese cauzate de cancer și cu 86% mai puține evenimente cardiovasculare pe parcursul unei perioade de urmărire de 18 ani la pacienții care au urmat o serie de 20 de tratamente preventive de chelare. Un alt avantaj al terapiei de chelare este creșterea oxigenării celulare, fapt care inhibă creșterea tumorală, făcând posibilă ameliorarea bolii.

Astfel, având în vedere multiplele beneficii ale chelării de metale grele, Dr. Anca Nițulescu, medic cu formare specifică, acreditat de Societatea Clinică pentru Toxicologia Metalelor din Germania, arată că, în condițiile unei poluări extinse a mediului, „monitorizarea diagnosticului și tratamentul încărcării cu metale grele devine o miză atât în terapie, cât și în prevenția bolilor cronice”.[13]

(va urma)

Materiale realizate de Ana Gheorghiu

Articole publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 164 (septembrie 2022) și nr. 163 (august 2022)

Bibliografie

 [1] Jackson AC. Chronic Neurological Disease Due to Methylmercury Poisoning. Can J Neurol Sci. 2018 Nov;45(6):620-623. doi: 10.1017/cjn.2018.323. Epub 2018 Oct 3. PMID: 30278852.

[2] Harada M, Fujino T, Oorui T, et al. Followup study of mercury pollution in indigenous tribe reservations in the Province of

Ontario, Canada, 1975-2002. Bull Environ Contam Toxicol. 2005;74:689-97.

[3] Takeuchi T. Pathology of Minamata disease. In: Kutsuma K, editor. Minamata disease. Kumamoto, Japan: Kumamoto Shuhan Publishing Co.; 1968, pp. 141-256.

[4] Jackson AC. Chronic Neurological Disease Due to Methylmercury Poisoning. Can J Neurol Sci. 2018 Nov;45(6):620-623. doi: 10.1017/cjn.2018.323. Epub 2018 Oct 3. PMID: 30278852. Pollard KM, Cauvi DM, Toomey CB, Hultman P, Kono DH. Mercury-induced inflammation and autoimmunity. Biochim Biophys Acta Gen Subj. 2019 Dec;1863(12):129299. doi: 10.1016/j.bbagen.2019.02.001. Epub 2019 Feb 10. PMID: 30742953; PMCID: PMC6689266.

[5] Dr. Anca Nitulescu ne vorbeste despre intoxcatia cu metale grele. https://www.imuno-medica.ro/chelare-metale-grele

[6] Stern BR. Essentiality and toxicity in copper health risk assessment: overview, update and regulatory considerations. J Toxicol Environ Health A. 2010;73:114–27. doi: 10.1080/15287390903337100.

[7]  Tchounwou PB, Yedjou CG, Patlolla AK, Sutton DJ. Heavy metal toxicity and the environment. EXS. 2012;101:133–64.

[8]  Bánfalvi G. Heavy metals, trace elements and their cellular effects. In: Bánfalvi G, editor. Cellular Effects of Heavy Metals. New York: Springer; 2011. pp. 3–28.

[9] Finch LE, Hillyer MM, Leopold MC. Quantitative analysis of heavy metals in children’s toys and jewelry: a multi-instrument multitechnique exercise in analytical chemistry and public health. J Chem Educ. 2015;92:849–54. doi: 10.1021/ed500647w.

[10] Alexander, P., Alloway, B. & Dourado, A. Genotypic variations in the accumulation of Cd, Cu, Pb and Zn exhibited by six commonly grown vegetables. Environ. Pollut. 144, 736–745 (2006). Zhu, F., Fan, W., Wang, X., Qu, L. & Yao, S. Health risk assessment of eight heavy metals in nine varieties of edible vegetable oils consumed in China. Food Chem. Toxicol. 49, 3081–3085 (2011).

[11] https://apps.who.int/iris/handle/10665/107872

[12] https://www.cancer.org/content/dam/CRC/PDF/Public/633.00.pdf

[13] https://www.imuno-medica.ro/chelare-metale-grele