ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pagina Legitimă Apărare, alături de Suntem în stare de Legitimă Apărare, au organizat, ca reacție la eliminarea drapelului din noile buletine, emise începând cu 2 august, un ”protest spontan”, în fața Guvernului,  pentru a arbora Tricolorul României, care măsoară 60 de metri.  Mișcarea a avut loc ieri, la ora 19:00, în Piața Victoriei( în fața Guvernului). 

După cum era de așteptat, cetățenii care au arborat steagul, în legitimă apărare, au fost întâmpinați de un echipaj de jandarmi. Care a fost reacția jandarmilor, vedeți în video-ul de mai jos!

 
Și Mihai Tîrnoveanu s-a poziționat de partea lui Luis Bratu, fondatorul paginii Legitimă Apărare. Iată ce a declarat Tîrnoveanu, cu privire la eliminarea drapelului din noile buletine:
 

„Identitatea mea din buletin e dată de numele meu de român si de Steagul Tricolor, nu de stelele UE, nu de un cip biometric și nici de ”gen”, căci tovărași, eu nu pot fi neutru! Sunt bărbat și sunt român, iar Cartea de Identitate din care voi nu puteți scoate Tricolorul, mi-a fost dată în primul rând de bunicii și străbunicii mei care-au luptat ca România să fie stat național, suveran și independent, unitar si indivizibil, de la Nistru până la Tisa.

Nu mă legitimez ca o marfă scanată dintr-un supemarket, nu mă legitimez prin corectitudinea politică și nici prin capul plecat, eu ca român, mă legitimez prin Voievozi, Eroi și Martiri, prin moaștele Sfinților Români. Identitatea mea personală nu poate fi scoasă din Identitatea Națională și de aceea, oricine din lumea asta, dacă mă întreabă cine sunt, îi răspund arătându-i Cartea mea cu Tricolor:

,,Sunt român și punctum!”, mă legitimez prin Mihai Eminescu”.