EROII ÎN ALB trași la răspundere? O anchetă a fost demarată de către Poliția Municipiului București împotriva unor cadre medicale ce au întocmit acte false de deces în schimbul unor sume de bani: Nu au văzut niciodată morții

Complotul dintre medici și pompele funebre începe să iasă la iveală: mai multe cadre medicale au fost acuzate de fals în acte, prin faptul că au semnat o serie de certificate de deces în alb fără să vadă morții, pe care le-au trimis ulterior la pompele funebre. Nici aceștia din urmă nu le-au solicitat verificarea cadavrului, potrivit știripesurse.
„În cursul zilei de ieri, 18 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, în formă continuată și abuz în serviciu.
Din cercetări, a reieșit faptul că mai multe persoane, ce au calitatea de medici, ar fi întocmit parțial certificate constatatoare a decesului, în scopul obținerii unor sume de bani, care ar fi fost completate ulterior de către intermediari și reprezentantul unei societăți comerciale, cu domeniu de activitate îmbălsămare.
De asemenea, 7 mandate de aducere au fost puse în aplicare, persoanele vizate fiind conduse la audieri, în vederea continuării cercetărilor. În urma activităților desfășurate, 4 persoane au fost reținute, urmând a fi prezentate magistraților cu propunere legală. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliției Române", a fost declarația oficială a IGPR.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Locații: București
Subiecte: eroii din linia întâi
Organizații: IGPR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)