Expulzări pe bandă de spioni ruși sub acoperire diplomatică din Spania, Italia, Franța, Germania, Suedia, Danemarca și alte țări occidentale. Rusia întocmește listele pentru acțiunile de reciprocitate

ACTUALIZARE 18:00 Italia, Spania, Suedia și Danemarca se numără și ele printre țările care au expulzat diplomați din ambasadele Rusiei în urma masacrului civililor de la Bucea din Ucraina, pus pe seama forțelor ruse, dar negat vehement de Moscova, care acuză o presupusă înscenare a ucrainenilor.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Administrația Emmanuel Macron a anunțat, luni seară, decizia de expulzare a „numeroși” diplomați ruși, într-o acțiune coordonată cu Germania și cu alte națiuni occidentale, pe fondul tensiunilor generate de invazia militară rusă în Ucraina, informează Cotidianul.
„Franța a decis, în această seară, să expulzeze numeroși membri ai personalului rus cu statut diplomatic din Franța, ale căror activități intră în contradicție cu interesele noastre de securitate”, a comunicat Ministerul francez de Externe, potrivit unui comunicat postat pe site-ul propriu și vizualizat de agenția Mediafax.
„Această acțiune se înscrie într-un demers european. Prima noastră responsabilitate este întotdeauna să garantăm securitatea cetățenilor francezi și a europenilor”, a subliniat Ministerul de Externe de la Paris.
Oficiali guvernamentali de la Paris citați de Agenția France-Presse și de cotidianul Le Monde au declarat, sub protecția anonimatului, că Franța va expulza 35 de diplomați ruși.
La rândul său, Guvernul Germaniei a anunțat, luni seară, expulzarea a 40 de diplomați ruși suspectați de activități de spionaj.
Ministerul de Externe de la Berlin a comunicat că „un număr
semnificativ de funcționari din cadrul Ambasadei Rusiei au fost
declarați personae non gratae”. Conform unor oficiali germani citați de
publicația Süddeutsche Zeitung, 40 de diplomați ruși au primit
notificări că trebuie să părăsească Germania din cauza presupusei
colaborări cu serviciile de spionaj de la Moscova.
În contextul tensiunilor dintre Occident și Rusia din cauza invaziei militare ruse în Ucraina, numeroase țări, printre care Statele Unite, Polonia, Bulgaria, Slovacia, statele baltice, Suedia, Danemarca, Belgia, Olanda, Spania și Italia au expulzat diplomați ruși.
Macedonia de Nord a declarat cinci diplomați ruși drept persoane
indezirabile pe teritoriul său, pe motiv că desfășurau „activități
contrare Convenției de la Viena”, a anunțat luni Ministerul Afacerilor
Externe de la Skopje. Olanda a expulzat 17 diplomați ruși pe care autoritățile olandeze le
acuză de spionaj, a informat marți ministrul de externe Wopke Hoekstra,
potrivit Reuters. La rândul său, Belgia a expulzat și ea 21 de diplomați
ruși acuzați de spionaj. De asemenea și Sofia a expulzat doi diplomați
ruși , Irlanda 4, Slovacia 35 de diplomați acuzați de spionaj, informează și EVZ.
În mod uzual, Rusia reacționează prin măsuri simetrice la acțiunile de expulzare a diplomaților ruși.
Kremlinul a reacționat imediat la aflarea veștii că Germania va expulza diplomații ruși și spune că acest demers va deteriora relațiile cu Moscova.
Mai exact, Rusia a apreciat că relațiile sale cu Germania se vor deteriora și mai mult după decizia neprietenoasă a Berlinului de a expulza 40 de diplomați ruși în legătură cu conflictul din Ucraina.
„Reducerea nefondată a personalului diplomatic din misiuni
ruse în Germania va restrânge spațiul pentru menținerea dialogului
între țările noastre, ceea ce va duce la o deteriorare suplimentară a
relațiilor ruso-germane.”, se arată într-un comunicat al ambasadei Rusiei
la Berlin, după cum informează TheWeek și sursele citate preluate de ActiveNews.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Emmanuel Macron Vladimir Putin Volodimir Zelenski
Subiecte: expulzare de diplomați Război Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)