Gestiunea politică a crizei sanitare e contestată, de multe ori violent, peste tot în Europa și în întreaga lume. Au trecut opt luni de la lockdown-ul din martie și, iată, vine noiembrie și lucrurile se înrăutățesc dramatic. Măsurile restrictive care au lovit economia în moalele capului nu au servit la nimic. Ni se cere să ne pregătim pentru alte 8-10 luni de închidere în casă, de muncă la distanță (cine poate !), de școală cu țârâita sau deloc, cu sistemul sanitar pe cale de a fi depășit, de-a nu mai putea răspunde la valul de internări, justificate sau nu.

Eșecul politicului de aproape pretutindeni e patent, iar dezastrul economic abia începe. Lipsa de viziune, de anticipare va produce curând foamete, suferință, afecțiunile psihice se pot înmulți exponențial. Ca să nu mai vorbim de catastrofala gestionare a celorlalte boli, multe foarte grave. Cele mai multe dintre țările atinse serios de pandemie au în frunte politicieni de toată jena, ariviști, impostori, corupți. Nu aveau cum să decidă măsuri mai bune în interesul întregii populații.

Noiembrie va aduce unele clarificări în Statele Unite, după votul de marți 3, sau, dimpotrivă, criza americană se poate adânci. Alegerile prevăzute pentru începutul lui decembrie în România, indiferent de rezultatele lor, nu au cum să aducă vreo ameliorare, vreo speranță. Va fi aceeași Mărie cu altă pălărie. Ce ajutor au primit de la stat familiile modeste și foarte modeste în ultimele opt luni ? Dar întreprinderile mici și mijlocii ? În schimb, îngâmfarea, umflarea în pene a politicienilor de la putere și din opoziție – „acești bolnavi care ne conduc”, după titlul unei cărți celebre – au atins cote amețitoare. Se pretind salvatorii noștri. Cum ne-au salvat ei de fapt ?

Lunile care urmează se anunță mult mai periculoase. Dr Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA (NIAID), profețeșete prelungirea pandemiei până la începutul lui 2022. Se va impune o administrare mult mai serioasă, responsabilă, cu luarea în grijă a celor mai săraci și, până la urmă, a întregii populații. Ministerele de forță, mari cheltuitoare de fonduri, și, mai larg, așa-zisele ministere „regaliene” (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, dimpreună cu serviciile secrete) vor fi obligate să-și asume răspunderi directe, să se implice. Supa populară se va impune, foarte probabil, în toate cartierele sărace, dar nu numai. Singurele măsuri care și-au dovedit eficacitatea au fost cele foarte severe de la Wuhan, din China. Oamenii au fost izolați, testați, tratați, hrăniți și aprovizionați cu toate cele necesare, și cu adevărat protejați. Pretențiile sforăitoare, „democratice” din UE și SUA, după obiceiul marilor țări care dau lecții la toată lumea, nu vor mai fi de nici un folos.

Situația cea mai dramatică se înregistrează în cele mai dezvoltate țări occidentale. În schimb, cea mai bună situație e raportată în Africa (1,5 miliarde de oameni), poate și pentru că africanii sunt de multă vreme mari consumatori constanți de hidroxiclorochină împotriva malariei. Prognozele catastrofiste ale lui Bill Gates pentru Africa (a anunțat peste 10 milioane de morți în februarie) nu s-au confirmat deci deloc. Nici comparația de ansamblu între Occident și Asia nu-i este favorabilă Occidentului – la o populație mult mai mare, Asia are mult mai puține victime decât Europa de Vest și SUA. Manipulările grosolane pentru multe miliarde de dolari sunt la ordinea zilei, pentru medicamente cum e Remdesivir (produs de Gilead) sau pentru vaccinuri miraculoase (inutile din moment ce există tratamente ieftine și eficace).

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla e că, până la urmă, vom ajunge să ne salvăm fiecare individual, cu ajutorul familiei și al prietenilor. Guvernul, în afară de a îngrămădi lumea în spitale „specializate” în Covid și a o închide în casă pe multe luni, în afară de achiziții faraonice de echipamente medicale și de medicamente, multe scumpe și inutile, nu dă semne că ar fi capabil să vină în ajutorul populației grav descumpănită, speriată de moarte. Și nimeni nu poate evalua amploarea falimentului care ne așteaptă.