Fostul fotbalist de la Parma, Giuseppe Perrino, s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci, la doar 29 de ani. Echipajul medical l-a declarat mort, după ce ar fi suferit un atac de cord.
Paramedicii au sosit rapid la fața locului, dar Perrino a fost declarat ulterior mort, după ce ar fi suferit un atac de cord. Autoritățile locale au dispus efectuarea unei autopsii pentru a descoperi cauza morții lui Giuseppe, transmite The Sun.
Perrino a fost în tinerețe în lotul clubului Parma din Serie A. El și-a petrecut cariera la echipe precum Turris, Ebolitana și Bellaria.
Contul oficial de Twitter al Parmei a condus omagiile aduse fostului lor jucător, iar festivitățile de miercuri de la Festa della nostra Repubblica din Poggiomarino au fost anulate în semn de respect.
Clubul a declarat: "Gândurile tuturor celor de la Parma Calcio 1913 se îndreaptă către familia Perrino, în urma pierderii lui Giuseppe".
Incidentul s-a petrecut la Pogiomarino, în apropiere de Napoli. Giuseppe și-a pierdut cunoștința în timpul meciului și a căzut,iar ambulanța a intervenit imediat, dar nu i-a putut salva viața. Giuseppe a murit pe loc, iar autopsia a arătat că decesul a fost cauzat de un atac de cord.
Prietenii și familia l-au însoțit pe ultimul drum cu tricourile echipelor în care a jucat ca tânără promisiune a fotbalului. Întregul Poggiomarino s-a strâns în jurul familiei îndurerate.
Perrino a ajuns la Parma de la Ebolitana în vara anului 2012 și s-a transferat imediat la Bellaria Igea Marina sub formă de împrumut.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Eșec?! Nici vorbă: Atacul Iranului este un Semn că s-a schimbat Lumea!
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Omoruri ”pandemice” la Spitalul Sf. Pantelimon din București? "Se micșorează deliberat doza de noradrenalină pentru a se elibera paturile din salonul ATI după decesul provocat al pacienților". Jurnaliștii de la Cetățeanul.net: Nu am mai întâlnit așa ceva!
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Persoane: Sergio Mattarella
Locații: Italia
Subiecte: decese
Organizații: Ministerul italian al Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)