Generalul Constantin Degeratu, fostul șef al Statului Major, a avertizat, in timpul unei emisiuni la B1 Tv,  că Rusia este pregătită de război și că România este singura țară care a fost amenințată oficial de Vladimir Putin.


„Rusia este pregătită de război, desfășoară exerciții pentru război, a făcut tot ceea ce este vizibil – inclusiv întărirea podețelor, a căilor ferate – și face exerciții de alarmare de acest tip. Dacă veți vedea un exercițiu de acest tip, pe hartă arată unde se lovește România: în principal se lovește Constanța, se lovesc podurile dunărene, se lovește evident baza de la Fetești, baza de la Deveselu (...), Bucureștiul. România este singura țară care a fost amenințată oficial  (în subsidiar și Polonia, n.m.) de către Putin, la Atena (27 mai, 2016, n.m.): Vrem să știți cum se trăiește în cătarea puștii, sub bătaia rachetelor!. Iar noi am zâmbit.  La o declarație de război, noi am zâmbit”, a spus Constantin Degeratu.