ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fostul fotbalist Gheorghe Popescu a acceptat să fie consilierul pe probleme de sport al premierului Mihai Tudose, urmând să se ocupe de pregătirea României pentru a găzdui cele patru meciuri de la Campionatul European de Fotbal din 2020, informează Mediafax.
 
Anunțul a fost făcut de premierul Mihai Tudose, într-o emisiune Antena 3.

”De astăzi, am un consilier nou pe probleme de organizare UEFA și sport. Îl cheamă Gică Popescu. Îi sunt recunoscător că a acceptat. E un om de fotbal, un om recunoscut, un manager. Jos pălăria! Eu i-am spus, sincer: Gică, îți mulțumesc că tocmai ți-ai nenorocit din nou viața, îți stăm la dispoziție, te ajutăm, dar tu o faci, coordonezi lucrul acesta”, a spus Mihai Tudose.

El a mai spus că Gheorghe Popescu este ”pe cale să facă un bine țării”.
”Am făcut-o să ne ajutăm pe noi. (...) Recunosc că ideea vicepremierului Ciolacu mie mi s-a părut genială. Mi-a fost frică. Când a venit prima dată a venit și cu Gică Hagi... spectacol! (...)Sunt recunoscuți... Eu sunt convins că Gică Hagi o să dea și el o mână de ajutor cu tot ce poate. Când i-am rugat să vină, la începutul lui decembrie, la guvern, eu recunosc că am avut un sentiment de drag. Sunt niște oameni care au făcut cinste României și care își lasă deoparte toate problemele și se bagă într-un meci complicat. Sunt convins că vor face tot ce vor putea și i-am asigurat și noi de tot sprijinul”, a mai spus premierul.