ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Printr-o hotărâre de guvern adoptată miercuri, Executivul a decis să aloce mai mulți bani Ministerului de Externe în vederea ajutorării refugiaților.

România se alătură statelor donatoare care participă la Conferința la nivel înalt în privința refugiaților, ce se va desfășura la Londra în 4 februarie, informează un comunicat der presă al Guvernului.

Conform textului, "Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se alocă suplimentar bugetului Ministerului Afacerilor Externe suma de 550.000 de lei pentru acordarea   ajutorului umanitar de urgență pentru refugiați.
Ajutorul umanitar va fi acordat pentru programele coordonate la nivelul Organizației Națiunilor Unite, respectiv Planul pentru pentru Răspuns Umanitar în Siria și Planul regional pentru refugiați și reziliență, instrumente instituționale, de cooperare inter-agenții ONU, instituite ca urmare a amplificării crizei refugiaților.
 
Acordarea ajutorului umanitar are în vedere atât dimensiunea crizei umanitare, cât și nivelul foarte bun al relațiilor bilaterale între statele terțe, care găzduiesc un număr mare de refugiați, și România și angajamentele europene și internaționale ale țării noastre".
 
Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost postat spre consultare publică la adresa:
http://www.mae.ro/sites/default/files/file/2014/transparenta_decizionala/2016.01.28_hg_siriafinal.pdf