ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a răspuns lui Theodor Paleologu, care considera un „derapaj” nociv dorința ierarhului ca autoritățile să îngăduie participarea credincioșilor la slujba de Înviere, cu respectarea normelor de siguranță, la fel cum procedează în cazul altor instituții sau locuri unde activitatea cu public nu a fost suspendată. „D-l Paleologu nu prea are dimensiunea spirituală. Dânsul confundă sufletul cu trupul. Mai mare nevoie are omul de hrana sufletului decât de hrana trupului”, a explicat ÎPS Teodosie în cadrul unui dialog duhovnicesc în direct cu ascultătorii Radio Dobrogea, transmis live pe Facebook de Arhiepiscopia Tomisului.
 
„A comenta restricțiile impuse poate s-o facă oricine. Ordinele militare nu au întotdeauna logică -cum n-are nici acest ordin o logică coerentă-, pentru că îmi spun creștinii: de ce piețele au ajuns să fie mai sfinte decât bisericile? Că acolo e înghesuială și nu-i acuză nimeni pe cei din piețe că îmbolnăvesc pe cineva. De ce bisericile sunt socotite focare de infecție? Eu nu spun de la mine, eu spun ce spun oamenii și, sigur, în logică sunt oarecum îndreptățiți (s-o spună -n.r.)”, susține Arhiepiscopul Tomisului.

Răspunzându-i lui Theodor Paleologu care, în ultimele zile, a contestat dorința exprimată  de ierarh ca autoritățile să permită accesul credincioșilor în curtea bisericilor la slujba de Înviere, pe motiv că nu putem să comparăm bisericile cu piețele, pentru că de la biserică nu luăm mâncare cu sacoșa, ÎPS Teodosie a spus că regretă căderea lui Paleologu, care nu face distincție între nevoile trupului și cele ale sufletului. 

„Înseamnă că d-l Paleologu nu prea are dimensiunea spirituală. Dânsul confundă sufletul cu trupul. Mai mare nevoie are omul de hrana sufletului decât de hrana trupului, pentru că sufletul dă personalitate omului, nu trupul! Trupul fără suflet este mort. Sufletul fără trup rămâne viu. Și aceasta o demonstrează chiar știința. 

Îmi pare rău că atât de mult a coborât d-l Paleologu încât confundă sufletul cu trupul și mă acuză... știu de ce, dar nu vreau s-o spun public. Și mă miră, că eu am avut niște întâlniri cu el. Sigur, n-am putut să am întâlniri (în care) chiar să mă expun, cum ar fi dorit dânsul”, a adăugat Arhiepiscopul Tomisului. 
 
Cuvintele lui Theodor Paleologu la care făcea referire ierarhul fuseseră postate cu o seară înainte pe Facebook, intelectualul pretins conservator opinând că Biserica nu e prăvălie unde să te duci cu punga să te aprovizionezi cu cele necesare, acest argument fiind adus în favoarea menținerii bisericilor închise pentru public de Înviere. 
 
„În disputa legată de deschiderea bisericilor în noaptea de Înviere ar trebui să mai și gîndim, nu doar să repetăm clișee și sloganuri.
1) Analogia cu magazinele de mîncare este ineptă. Bunurile spirituale sînt diferite de cele materiale și nu te duci să le iei cu punga de la magazin. Biserica nu e prăvălie.
2) Argumentul că bisericile nu s-au închis în timpul epidemiilor de ciumă din secolele VI și XIV demonstrează exact contrariul. Pe atunci nu se știa nimic despre răspîndirea epidemiilor.
3) Există o specie de apucați care au impresia că se opun secularizării, dar care, de fapt, o accelerează prin atitudinile lor lipsite de minte. Se tot încăpățînează să ofere adversarilor lor nuielele cu care să fie flagelați. Și nu doar ei, ci întrega Biserică. Biserica Ortodoxă Română trebuie să evite cu orice preț să fie asociată cu o explozie a cazurilor de coronavirus.
4) Comparația cu persecuția din timpul regimului comunist nu este doar cretină, ci de-a dreptul nerușinată.
5) Vocile care cer deschiderea bisericilor de Paște sînt cu totul minoritare. Un singur episcop a derapat grav. Majoritatea ierarhilor, preoților și credincioșilor au o atitudine înțeleaptă și responsabilă.
6) În sfîrșit și cel mai important, dacă ieșim în noaptea de Înviere pe balcoane, dacă aprindem cîte o lumînare și cîntăm "Cristos a-nviat", transformăm întreaga țară într-o imensă biserică. Să fim creștini, nu cretini”, a scris Theodor Paleologu miercuri seară pe contul lui de Facebook. Opțiunea acestuia pentru „î” acolo unde se scrie cu „â” și pentru „Cristos” în loc de „Hristos” vorbește de la sine. 
 
Theodor Paleologu a candidat în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2019 din partea PMP, partid fondat de Traian Băsescu, arogându-și o imagine de intelectual conservator, apropiat valorilor tradiționale. De aceea, el a ieșit pe locul 2 în preferințele cititorilor exprimate la un sondaj realizat de ActiveNews înainte de alegerile din toamna trecută. Cu toate acestea, Theodor Paleologu nu a reușit să treacă de primul tur al alegerilor prezidențiale din 2019, calificându-se pe locul al V-lea cu 527.098 voturi, conform rezultatelor finale transmise de Biroul Electoral Central.