ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele francez Emmanuel Macron a declarat ieri într-un limbaj de cartier că a vrut să-i „enerveze” pe cei nevaccinați prin introducerea unei noi legislații care să le interzică accesul în locurile publice, potrivit Daily Mail și Le Figaro. Limbajul folosit de Macron e de-a dreptul suburban, atipic pentru un președinte de stat, având în vedere că verbul folosit de el în loc de „a enerva” este „emmerder”, derivat din substantivul „merde” (rahat). 
 
Ieșirea isterică a avut loc înainte ca legea Certificatului vaccinal să cadă la milimetru în Camera Deputaților a Parlamentului francez, fapt care s-a datorat și indignării stârnite de afirmația lui Macron. Reputata jurnalistă Rodica Oltean a relatat succint:

O primă victorie a opoziției a avut loc ieri noapte în Adunarea Națională (camera inferioară a Parlamentului francez).
MACRON și omul lui, Olivier Véran, ministrul sănătății, au eșuat în tentativa de a vota, noaptea ca hoții, în timp ce francezii dormeau iar presa era absentă din hemiciclu, Certificatul vaccinal.
 
Deputatul Nicolas Dupont-Aignan a transmis revoltat chiar din Parlament: Franța a devenit o Republică Bananieră! Dar nu vom ceda!
 

Comentariul de cartier în limbaj de argou al lui Macron a stârnit reacții de condamnare din partea rivalilor din opoziție cu mai puțin de 4 luni înainte de următoarele alegeri prezidențiale.

„Pe cei nevaccinați, chiar vreau să-i scot din sărite/să-i bag în boală. Și astfel, vom continua să o facem, până la sfârșit. Aceasta este strategia”, a declarat Macron pentru ziarul Le Parisien într-un interviu publicat marți seara târziu.

Franța a pus în aplicare anul trecut un certificat de sănătate care împiedică persoanele fără un test PCR sau o dovadă de vaccinare să intre în restaurante, cafenele și alte locuri. 

Guvernul vrea să îl transforme într-un pașaport pentru vaccinuri, ceea ce înseamnă că doar cei vaccinați pot avea un permis de sănătate.

Legislația va elimina opțiunea de a prezenta un test negativ, interzicând efectiv accesul persoanelor nevaccinate în localurile de ospitalitate sau în trenuri.

Într-un interviu deosebit de sarcastic, președintele francez a declarat că urmărește să îi irite pe cei nevaccinați pentru a-i supune, mai degrabă decât să îi adune și să îi urmărească penal. 

„Nu îi voi trimite (pe cei nevaccinați) la închisoare, nu voi vaccina cu forța. Așa că trebuie să le spunem: de la 15 ianuarie, nu veți mai putea merge la restaurant, nu veți putea bea o cafea, nu veți putea merge la teatru, la cinema...”.
 
 
 
Revolta din Parlament:
Comentariul avocatului Gheorghe Piperea: Macron a dat-o rău de tot cu bâta în baltă
 
Macron a dat-o rău de tot cu bâta în baltă și face știri furioase peste tot în Europa și în lume. Sub impactul mâniei stârnite de afirmația oribilă la adresa persoanelor ne-vakseenate (eh bien, là, les non-vaccinés, j’ai très envie de les emmerder!), lumea a omis o declarație mult mai gravă a lui Macron, reprodusă totuși de ziarul Liberațion.

„un irresponsable n'est plus un citoyen”
 
Un iresponsabil nu mai este un cetățean!!!?!
 
Consecințe „logice”: 

  • dacă nu mai este un cetățean, „iresponsabilul” nu mai are drepturi și libertăți; 
  • dacă nu mai este cetățean, un „iresponsabil” nu mai poate avea familie, proprietate, asigurare de sănătate sau de pensie; 
  • dacă nu mai este cetățean, „iresponsabilul” nu mai votează; 
  • dacă nu mai este cetățean și nu mai are niciunul dintre drepturile și atributele de mai sus, „iresponsabilul” nu mai este om ci ... sub-om. 

Vă sună un clopoțel? Cam unde ați mai auzit, în istorie, aceste gen de iterații și denumiri? Cam cum se vor identifica acești non-cetățeni? Cu stele curcubeu pe piept? 

Cam cine credeți că sunt „iresponsabilii”? Evident, cei vizați de Micron sunt cei care refuză, ai dracu' medievali, să se supună unui minunat experiment medical la scară planetară și unui super viol sanitar. Dar nu sunt iresponsabili și politicienii, birocrații și tehnocrații care acum sunt la modă, dar la anul vor fi țapii ispășitori ai revenirii la normalitate? Nu sunt iresponsabili fuhrerii corporatiști care, pentru profit și înavuțire și amortalitate personală, au distrus resursele Terrei și filonul moral al condiției umane, orientând homo sapiens către extincție? Nu sunt iresponsabili hedoniștii care, de plictiseală, investesc miliarde pentru a cumpăra „real estate” în metavers, se aruncă în gol cu bungee jumping sau își bagă pe nas/în venă droguri recreaționale? 

Dincolo de cele de mai sus, cu mult mai multă acuitate se pune problema dacă nu cumva „teoreticienii conspirației” au avut și de data aceasta. Mai precis, acei teoreticieni care au dezvăluit conspirația. 

În sistemul ratingului chinezesc de cetățean, cine este responsabil are drepturi, cine este iresponsabil, nu are. Este o legumă care poluează societatea. Este un exclus social. Cum se pierd punctele de rating, pe panta fatală care duce un chinez la pierzanie? Cu lucruri simple, care nu par deloc ofensive (cu excepția cumulului progresiv) - ai scuipat pe jos, două puncte, ai înjurat pe stadion, cinci puncte, ai înjurat un mare om de afaceri sau un politician, 10 puncte, ai ratat scadența facturii la utilități, 25 de puncte, ai omis să achiți rata la credit, 50 de puncte, ai omis să îl înțepi regulamentar pe copil, înainte de a-l da la școala „bună”, 100 de puncte, ai omis să îți dai în gât la securitate prietenul sau partenerul cu care ai fost la schi în străinătate, 150 de puncte, ai dat impresia că gândești de rău partidul comunist, 200 de puncte. La 500 de puncte ești out. 
Pe Macron l-a luat gura pe dinainte și a grăit ceea ce gândesc toți acești nemernici conspiraționiști - progresiști, conform dictonului Build Back Better: ceea ce construiesc ei acum este o societate a „responsabililor”, a supușilor. O societate a totalitarismului cu zâmbetul pe buze, ca la chinezi. Eficientă, aseptică, „sigură”. O societate în care drepturile și libertățile individuale nu contează. O societate în care condiția de om le este concesionată cu pipeta supușilor, iar nesupușilor, „iresponsabililor”, le este totalmente refuzată. 
Certificatul sanitar digital, le pass sanitaire à la française, este despre acest tip de control, iar nu despre sănătate. Cine a crezut altceva este un grand naif.         
P.S.: Precizez că, în Franța, persoanele care au fost vaccinate cu două doze, dar refuză doza a treia sau încă nu s-au înțepat cu această doză a treia au statutul personal identic cu persoanele ne-vakseenate deloc... Cei care se vor fi injectat cu doza a treia vor fi "liberi” doar trei luni, până când va fi devenit „necesară” doza a patra. Poate vă convingeți acum, dragi concetățeni supuși și … responsabili, că pass sanitaire - QR code nu este deloc o măsură de politică sanitară și de prevenție a molimei, ci un instrument totalitar de control al populației.