ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cunoscutul om de radio Mihai Morar a mers pentru prima dată în Sfântul Munte Athos împreună cu colegul său Daniel Buzdugan și a transmis mai multe impresii și experiențe din pelerinaj urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare, scrie basilica.ro.

Una dintre experiențele evocate de Mihai Morar a devenit virală pe Facebook, fiind apreciată și distribuită de mii de persoane. Este vorba de întâlnirea cu un monah de la Schitul „Sfântul Andrei” care i-a împărtășit povestea vieții sale, l-a îndemnat să fie „vocea Binelui în lume” și i-a vorbit despre „Agapi” – iubirea necondiționată.

Prezentatorul matinalului de la Radio Zu descrie cu lux de amănunte povestea călugărului care înainte de a intra în monahism era „cel mai nefericit om cu viața cea mai fericită”.

Călugărul a urmat școli superioare și lucra la o companie multinațională de audit, una din primele patru din lume.

„Aveam tot ce îmi doream (…) îmi permiteam vacanțe cu elicopterul (…), dar nu aveam timp pentru ele. Stresul era atât de mare încât, în 1999, am căzut într-o gravă depresie, slăbisem, ajunsesem piele și os. Eram cel mai nefericit om cu viața cea mai fericită”, spune părintele din istorisirea lui Morar.

„Părintele Rafael Noica, român de-al vostru, fiul lui Constantin Noica, mi-a arătat atunci calea. Am ajuns aici, în Athos, și de atunci am totul, neavând nimic. Sunt trist pentru ce se întâmplă în lume, dar sunt fericit că mă pot ruga pentru Binele ei…”, a mai spus monahul.

Mihai Morar mărturisește că a pierdut noțiunea timpului stând de vorbă cu acel călugăr cu „barba albă încâlcită” și „ochii blânzi”.

„În Athos, oricum, timpul are altă măsură, altă curgere, altă lege. Trăiam, între zidurile schitului vechi de peste 1000 de ani, Povestea pentru care, poate, ajunsesem prima oară pe Munte”.

Aflând că Morar și Buzdugan sunt „DJ-i de radio în România”, părintele i-a îndemnat să se folosească de celebritatea lor pentru a transmite Binele.

„Fraților, sunteți o voce mai mare decât vă închipuiți. Asta aveți voi de făcut: vorbiți despre Bine. Fiți, în lume, vocea Binelui!”.

„«Piele de găină» ar fi prea puțin pentru a descrie emoția care mi-a inundat tot trupul la auzul și simțitul cuvintelor călugărului”, a spus Mihai Morar.

Make Agapi, not Love!

În discuția purtată cu monahul, Morar a întrebat care este cel mai frumos cuvânt din limba greacă și a primit un răspuns pe măsură.

„Nu există, în nicio limbă a Pământului, un cuvânt mai pur și mai frumos decât AGAPI. Agapi is not love. Agapi is more than love. Agapi e iubirea fără niciun interes, e iubirea pe care o dai, fără să aștepți nimic la schimb. Agapi is unconditional true love. Make Agapi, not Love!”.

„Întocmai acestea i-au fost vorbele și nu vreau să i le traduc, a rostit asta fără să respire”, a subliniat prezentatorul de radio.