După aprobarea Congresului, România va începe negocierile cu partea americană pentru sistemele de rachete Patriot. Declarația a fost făcută de Klaus Iohannis după vizita la baza militară Mihail Kogălniceanu. Șeful statului s-a întâlnit cu președintele Comitetului Militar al NATO și cu piloții români și britanici care participă la misiunile de poliție aeriană.

Imediat după anunțul administrației americane legat de o vânzare de rachete Patriot României, președintele Iohannis a putut vedea un astfel de sistem chiar în baza Mihail Kogălniceanu, unde sunt militari români, americani și britanici. 

În primăvară, britanicii au adus la Kogălniceanu mai multe avioane Typhoon care, împreună cu MIG-urile românești, protejează flancul estic al NATO. 

La finalul vizitei de la baza militară   „Mihai Kogălniceanu”,  Iohahnis a declarat că România a lansat „o solicitare principială” către Statele Unite în legătură cu achiziția unor sisteme de rachete Patriot.

„E o chestiune care e un pic mai greu de discutat în fața publicului general, dar noi am lansat o solicitare principială către partea americană.  S-a publicat cred că ieri pe site-ul Departamentului (de Stat—n.r.) această notă, care urmează să fie aprobată și mai departe, după care vor începe negocierile„, a declarat șeful statului. 

Președintele a subliniat si buna colaborare a militarilor români cu cei americani și britanici:  „I-am întrebat cum colaborează românii cu americanii, cu britanicii și invariabil răspunsul a fost același: colaborăm foarte, foarte bine, suntem foarte bine primiți de colegii români, suntem foarte bine integrați, lucru care m-a bucurat foarte mult și m-a făcut să mă simt mândru de oamenii noștri care au reușit să dea partenerilor, aliaților noștri sentimentul că vin într-o echipă de profesioniști și se integrează foarte bine”, a afirmat președintele Iohhanis.