Chiar în zilele cînd pe străzi erau împușcați oamenii care se revoltaseră împotriva regimului comunist, pe când puneau la cale și GDS-ul, un grup de șmecherași a înființat acasă la Andrei Pleșu „Grupul de reflecție pentru înnoirea bisericii” (GRIB), în care, pentru legitimarea lor, au chemat și cîteva nume grele de teologi, părintele Stăniloae sau prărintele Galeriu, care poate au crezut sincer în demersul enunțat de impostori.

Acum, după ce în ultimele luni am dezvăluit la Gold FM aranjamentele GRIB, cel mai tînăr membru al acestui grup, Theodor Baconski, s-a decis să vorbească, încercînd să îndulcească acuzațiile noastre. Numai că vorbește doar despre ce vrea el, astfel încît să ascundă bine jocurile murdare pe care le puneau la cale împotriva Bisericii.

Baconski-Jacuzzi publică un amplu articol în „Libertatea”, sub titlul „Datoria BOR de a spune adevărul în fața puternicilor zilei. De ce nu trebuie lăsat singur Vasile Bănescu în cazul azilelor din Voluntari”. 

Chiar de la începutul textului, cu cinism, Baconski scrie despre împrejurările în care se întrunea „Grupul”: „În ultimele zile ale lunii decembrie 1989, când schimbarea regimului era în curs și pe străzile marilor orașe se adunau cadavre de opozanți anticomuniști, am devenit cel mai tânăr membru al Grupului de reflecție pentru înnoirea Bisericii (GRIB)”!

Cine crede că în acele zile în care întreaga țară era preocupată de executarea cuplului Ceaușescu și era terorizată de sutele de morți despre împușcarea cărora nu se știa mai nimic, vina fiind aruncată pe niște invizibili teroriști, un grup de oameni puneau întîmplător la cale „reînnoirea” bisericii, este fie naiv, fie prost de-a binelea, dacă nu cumva vrea să acopere o operațiune de tip securistic.

Multe lucruri despre acest GRIB au fost dezvăluite de arhimandritul de atunci Bartolomeu Anania în cartea sa de „Memorii”, apărută în 2008 la Polirom. Anania, cunoscut traducător al Bibliei, dar și prolific autor de piese de teatru, sub numele Valeriu Anania, are o biografie destul de complicată, asupra căreia nu ne opri aici. Crezînd în acest GRIB, Anania devoalează cîteva lucruri pe care unii n-ar fi vrut să devină publice.

Să citim cîteva pasaje care spun multe despre cei din GRIB, din care înțelegem că mai ales laicii ce făceau parte din el aveau niște misiuni de îndeplinit. Veți vedea că însuși vicepremierul de atunci, Gelu Voican Voiculescu, a avut un rol de conducere. Haideți să citim din „Memoriile” lui Bartolomeu Anania:

– „Pe micul ecran l-am văzut pe patriarhul Teoctist cum aștepta pe scara Televiziunii să-i vină rândul în studio și cum, odată ajuns acolo, a salutat libertatea cu un surâs care nu izbutea să fie decât rictus.”

– „A doua zi [27 decembrie], în fața televizorului meu, aveam să aflu că Pleșu devenise ministru al Culturii și că Șora conducea Ministerul Învățământului, ceea ce însemna că în România se produsese, într-adevăr, o Revoluție”.

– 2 ianuarie 1990, fiind în drum spre București: „seara, telefoanele mă informau că BBC-ul difuzase un interviu cu Teodor Baconsky, în care acesta îmi făcea un admirabil portret ca viitor mitropolit al Moldovei… (Pe Doru [Theodor Baconski, n.m.] avea să-l ia Pleșu sub aripa lui, numindu-l director în Ministerul Culturii, după care îi va obține o bursă la Sorbona.)”

– „În ziua următoare [3 ianuarie] m’am pomenit la mine cu Doru Baconsky și Virgil Codarcea, care m’au luat pe sus cu ei la Patriarhie, unde avea loc o ședință extraordinară a Sfântului Sinod. Am refuzat să intru în sală, Doru a trimis pe cineva să-l anunțe pe patriarh, Teoctist a ieșit pentru o foarte scurtă întrevedere, pe coridor, în care m’a informat că Mazilu primise un memoriu de la ieșeni și că își dăduse acordul, așa că să mă pregătesc pentru alegere”.

– „În seara zilei de 8 ianuarie i-am avut la mine pe Doru Baconsky, Daniel Ciobotea [patriarhul de azi, n.m.], Iustin Marchiș și preotul Crâșmaru, cărora le-am împărtășit gândul și cu care am discutat pe marginea lui. Ideea a prins și ne-am hotărât să i-o împărtășim și lui Andrei Pleșu (cu care eu am vorbit, pe loc, la telefon). Alături de Doru, Daniel mi-a plăcut cel mai mult.”

– „A doua zi (dată memorabilă, 9 ianuarie 1990), spre seară, eram acasă la Pleșu, dar soția sa ne-a rugat să luăm loc pe fotoliile din salon și să-l așteptăm, întrucât el telefonase că întârzie puțin, reținut de unele treburi la minister. Atunci, în ora aceea de așteptare, analizând noi demoralizarea patriarhului, panica ierarhilor, starea de incertitudine a clerului și așteptările credincioșilor, ne-am propus ca, din interiorul Bisericii, să dăm o mână de ajutor pentru instaurarea normalității, fără să ne constituim într-o organizație cu statut și pondere juridică, ci doar într-o grupare menită să existe doar atât cât va considera că e nevoie. Atunci, în ceasul acela de așteptare în casa lui Andrei Pleșu, a luat ființă Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, numele fiindu-i dat de către Doru, care se pricepe de minune.

Pleșu a întâmpinat noutatea cu mare deschidere, ne-a promis sprijin și ne-a sfătuit ca, chiar a doua zi, să-l informăm pe Dumitru Mazilu de existența noastră, înainte de a se răspândi cumva zvonul că am fi cine știe ce organizație subversivă, contrarevoluționară.

A doua zi [10 ianuarie], după ce am ieșit de la Mazilu (care a salutat înființarea Grupului), am cerut prin telefon să fim primiți de către Sinodul Permanent, despre care știam că se află în București pentru o sesiune extraordinară în cursul după-amiezii.”

– „Memoria mea se întoarce acum la data de 12 ianuarie 1990, care fusese decretată zi de doliu național în memoria tinerilor uciși la Revoluție, rânduindu-se și o slujbă de pomenire în catedrala patriarhală. În dimineața acelei zile, Petre Mihai Băcanu a publicat în România liberă un scurt articol în care îl soma pe Teoctist să nu îndrăznească a sluji la parastas, opinând că slujba ar trebui oficiată de doi clerici care au trecut prin închisorile comuniste.”

– „Un comunicat asupra înființării Grupului și a primei lui întâlniri cu conducerea bisericească a apărut la 14 ianuarie 1990 în ziarul România liberă, ziar pe care Petre Mihai Băcanu ni l-a pus la dispoziție pe toată durata existenței noastre ca Grup și în care eu însumi am publicat săptămânal articole și meditații.”

– „În după-amiaza zilei de Duminică, 14 ianuarie, patriarhul a prezidat o ședință de lucru cu consilierii, la care invitase și Grupul de Reflecție. Eram de față eu și părintele Galeriu. La sfârșit, ne-a luat de o parte, pe coridor, și ne-a confiat gândul de a se retrage. […]

– A doua zi, în ședința Grupului de Reflecție a sosit știrea că studenții de la Teologie pregătesc o demonstrație în care vor cere retragerea lui Teoctist. Noi l-am rugat pe Daniel să încerce să-i domolească.

În aceeași seară, patriarhul m’a invitat la cină și, la sfârșit, m’a luat de-o parte și mi-a spus că joi, în ședința Sfântului Sinod, își va depune cererea de retragere.

De fapt, retragerea lui Teoctist plutea în aer, în același aer plutea oarecum și numele meu ca posibil succesor, și așa m’am pomenit că mi se solicită interviuri”.

– În paralel, se crease o mișcare a unor preoți din București și Buzău, care cerea înființarea unei Conferințe Naționale a Preoților. În frunte se afla un foarte năbădăios preot anume Niculce, ambițios „revoluționar”, violent, căruia i se părea că existența Grupului de reflecție îi încurca lui niște socoteli. M’am pomenit cu el față’n față, s’a rățoit la mine și mi-a pus pumnul sub bărbie…”

– Miercuri, 17 ianuarie, am aflat că un grup de studenți teologi fuseseră primiți la patriarh. În aceeași zi, Teoctist m’a sunat la telefon: mâine, la prima oră, se va retrage; unii sinodali l-au presat să se răzgândească, dar el a rămas ferm.”

– Joi, 18 ianuarie, la ora 13.40, un telefon de la Doru Baconsky: În ședința plenară a Sfântului Sinod, patriarhul și-a prezentat demisia. De asemenea, episcopul Emilian Birdaș de la Alba Iulia. În față, 100 – 150 de preoți turbulenți.”

– „În seara aceleiași zile, la ora 22.30, un telefon de la o secretară de cabinet de la Palatul Victoria:

– Domnul Gelu Voican Voiculescu, vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, dorește să vă vadă urgent.

– Bine, pot veni mâine în cursul dimineții. Spuneți-mi la ce oră.

– Nu mâine, ci acum. […]

În această ultimă calitate mi-a făcut cunoscut că, imediat după ce s-a știut de retragerea patriarhului Teoctist, conducerea FSN s’a întrunit de urgență, aluat cazul în dezbatere și a hotărât că succesorul nu poate fi altul decât părintele Anania, cunoscut prin… bla-bla-bla…”

Citiți cu atenție aceste fragmente din „Memoriile” lui Anania, căci sînt scrise de un participant activ al așa numitului „Grupul de reflecție pentru înnoirea bisericii”, care, în realitate, chiar era o „organizație subversivă”, așa cum se temea Andrei Pleșu că va fi văzută de credincioșii BOR!

Integral la Top Secret

Foto: Ziaristi Online