Istoricul Ioan Bolovan și Mugur Isărescu la lansarea volumului ”Destinul tezaurului României”, semnat de Ilie Schipor, fost diplomat. Isărescu: ”Noi credem că trebuie să continue cercetarea și documentarea în arhive, fototeci și biblioteci”
Renumitul diplomat Ilie Schipor a lansat, miercuri, la Centrul de Perfecționare Profesională și Activități Sociale al BNR, volumul „Destinul tezaurului României”, care abordează, într-o manieră inedită, prin prisma arhivelor centrale ruse, parcursul sinuos al Tezaurului României din 1916 către Moscova, dar și risipirea și devalizarea acestuia, conform Agerpres.
”Am încercat să realizez o lucrare care să răspundă în același timp specialiștilor - istorici, economiști, finanțiști - care, într-un fel sau altul, sunt interesați de soarta Tezaurului României, în ansamblul lui, adică atât de componenta bancară, respectiv aurul BNR, care a fost evacuat, sechestrat și niciodată întors, cât și de cea patrimonială, cultural-artistică și identitară, care nu e cu nimic mai puțin importantă decât prima, cât și cititorului obișnuit", a comentat Schipor pentru Agerpres.
"Sunt multe documente din care rezultă că el (Lenin - n.r.) manifesta o preocupare deosebită față de soarta Tezaurului României. Este un document care nu numai că este foarte interesant, dar a cărui existență nici nu era bănuită. Lenin le spune celor de la Comisariatul Poporului pentru Finanțe să nu se atingă 'nici cu un fir de păr' de aurul României. Aceasta nu înseamnă că el era un apărător din motive personale sau politice al Tezaurului României. Lenin era foarte interesat ca acesta să poată fi utilizat ca monedă de schimb, să spunem, pentru marea chestiune care însemna Basarabia. Deci, s-a luat în calcul ideea unui troc Tezaur contra Basarabia, sau Basarabia contra Tezaur", a mai adăugat diplomatul.
La eveniment a fost prezent și Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și profesor universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie, UBB, Cluj, precum și Ioan Calafeteanu de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște.
Guvernatorul BNR a declarat, în cuvântul de deschidere cu ocazia dezbaterii volumului citat, că "Tezaurul Băncii Naționale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredințată cu acte în regulă și cu toate garanțiile depozitarului, Imperiul Rus, că va fi returnată oricând la cererea proprietarului pentru ca ulterior, într-adevăr și datorită istoriei, aceste obligații asumate conform tuturor normelor și cutumelor internaționale să nu mai fie respectate".
”A dezbate problema Tezaurului evacuat la Moscova este o responsabilitate a tuturor instituțiilor care și-au pierdut averea în 1916 și 1917, dar și a istoricilor, care, după 1990, au avut posibilitatea să se pronunțe indiferent de felul în care se desfășurau demersurile din punct de vedere politic și diplomatic. Noi credem că trebuie să continue cercetarea și documentarea în arhive, fototeci și biblioteci. Volumul pe care îl propunem astăzi pentru dezbatere este o bună dovadă în acest sens", a mai adăugat acesta.
Volumul ”Destinul Tezaurul României- Argumente din Arhivele ruse” poate fi achiziționat AICI
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Eșec?! Nici vorbă: Atacul Iranului este un Semn că s-a schimbat Lumea!
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Omoruri ”pandemice” la Spitalul Sf. Pantelimon din București? "Se micșorează deliberat doza de noradrenalină pentru a se elibera paturile din salonul ATI după decesul provocat al pacienților". Jurnaliștii de la Cetățeanul.net: Nu am mai întâlnit așa ceva!
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Persoane: Ilie Schipor Mugur Isărescu
Subiecte: Lansare de carte
Organizații: Academia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)