Italia, prima țară din Europa care impune certificatul de vaccinare Covid la locul de muncă

Consiliul de Miniștri din Italia a aprobat decretul-lege pentru obligativitatea certificatului „verde” la toate locurile de muncă, ceea ce impune vaccinarea, testarea sau vindecarea de Covid-19 a angajaților și îngrădirea dreptului la muncă pentru cei care nu se supun cerinței. Potrivit Cotidianul.ro, documentul „sanitar” ar urma să devină obligatoriu în jurul datei de 15 octombrie 2021 pentru toți angajații din sistemul public sau privat, Italia fiind prima țară din Uniunea Europeană care impune, ocolind procedura parlamentară și prevederile constituționale, un sistem atât de draconic de condiționare digital-sanitară.
Cei care nu vor achiesa la acest dictat politic sub pretext epidemiologic se vor trezi că li se suspendă contractul de muncă și, implicit, salariul după 5 zile de acces la muncă fără certificatul „sanitar”. Obligativitatea acestuia va fi extinsă și pentru cei care lucrează în asociații de voluntari. Rămâne de văzut cum se vor descurca angajatorii în cazul în care angajații vor opune rezistență îndârjită, nemaivenind la muncă și căutându-și dreptatea în instanță. Sunt preconizate, ca și până acum, ample mișcări de protest.
Ca și în Israel, guvernanții italieni recunosc că impunerea certificatelor „sanitare” nu are legătură cu medicina, ci constituie un mecanism politic de constrângere la vaccinarea cu serurile experimentale Covid. Scopul guvernului italian este acela de a atinge cel puțin pragul de „siguranță” de 80% din populație vaccinată. Premierul Mario Draghi afirmă despre așa-zisul certificat „verde” că funcționează și este o soluție „comodă”. Asta doar pentru conformiști, cei care însă refuză înregimentarea pandemică putând fi siguri că vor avea o viață din ce în ce mai puțin „comodă”.
În Italia, conform datelor guvernamentale, 13,9 milioane de angajați au deja certificatul „verde”, iar 4,1 milioane nu. Măsura ar impacta, așadar, un total de aproximativ 18 milioane de cetățeni, reprezentând populația activă a țării. De asemenea, măsura dictatorială va afecta și câteva milioane de români de pe ambele maluri ale Prutului, plecați la muncă în Italia, aceștia reprezentând cea mai mare minoritate din Peninsulă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Mario Draghi
Locații: Italia
Subiecte: apusul Libertății condiționarea locului de muncă discriminarea pe criterii de vaccinare pașapoarte de vaccinare șantaj Segregare vaccin COVID-19 Vaccinarea obligatorie
Organizații: Guvernul Italiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)