12 februarie, minus 7 grade,  70.000 de protestatari din Pța Victoriei fac un steag uriaș al României.

25 februarie, plus 7 grade, 5000 fac un steag (mult mai puțin) uriaș al UE.

O prezență semnificativă pentru „dragostea” față de UE vs dragostea față de România; și vorbim despre segmentul de populație cel mai „conștient și vigilent”.

2 martie – Neținând seama de dragostea de UE a celor 5000, președintele Juncker vorbește despre scenariul Europei cu două viteze ca fiind cel mai probabil și scenariul este confirmat după minisumitul de la Paris din 6 martie.

Cele ce urmează nu implică că am vreun cuvânt de prețuire pentru ceea ce au făcut românii cu România în acești 27 de ani. Ce îi reproșez însă UE:

1. Decizia manifestă și acțiunea sistematică a elitei UE și a celei din statele occidentale de înlocuire/amestecare/ schimbare a structurii de populație, prin migrația musulmană organizată. Agresiunea împotriva specificului cultural și spiritual al popoarelor europene. Promovarea unor politici pro-migratori și anti-localnici, discriminarea fățișă a acestora din urmă, ascunderea, nepedepsirea, în final încurajarea activității infracționale a migratorilor. Ajutoarele pentru migratori mai consistente decât pachetele sociale și de sănătate pentru localnici.

2. Promovarea dictatorială a politicilor socialiste, ideologiilor marxismului cultural, care pun în pericol identitatea persoanei, identitatea etnică și identitatea națională. Promovarea individualismului, a unei libertăți limitate la cea a simțurilor, poftelor și promovarea invidiei, egoismului, însingurării, a unei culturi a morții și reducerea drastică a libertății de gândire, de opinie și de exprimare – legislația privind avortul, căsătoriile homosexuale, transgenderismul, experimentele pe embrioni umani, eutanasia, hate-speechh-ul.

3.Infestarea cu socialism, intoleranță și distrugerea sistematică prin reducționism ideologic a sistemelor de educație europene.

4. Eludarea, ocolirea, nesocotirea, neconsultarea dezideratelor populare reale. De exemplu, Franța și Olanda au nesocotit rezultatele negative ale referendumurilor privind aprobarea Tratatului de la Lisabona, iar celelalate state au anulat organizarea acestor referendumuri.

5. Pozițiile, imixtiunea, amenințările inacceptabile și impardoabile ale unor funcționari/structuri ai/ale Comisiei Europene, plătiți/bugetate de către statele contribuabile, împotriva opțiunilor unor state sau ale unor popoare, sau pentru impunerea unor măsuri neagreate de acestea cum ar fi acceptarea migratorilor și implementarea legislației enumerată la punctul 2.

6. Intervenția statului în viața personală, de la cea economică la cea intimă. Tot mai mult, în paralel cu creșterea numărului asistaților social, UE devine un stat părinte intruziv și abuziv. Promovarea agresivă a dreptului de a adopta reglementări intruzive în diverse zone ale vieții și comerțului. Urmărirea și anihilarea criticilor autorităților locale și europene. Supra-reglementarea comerțului și activității economice, luarea de măsuri care au îngreunat accesul la piețe și fonduri.

7. EU formulă supercentralizată/birocrație excesivă, elite politice dezinteresate de soarta populației europene. Politicieni și funcționari mediocri, slujbași umili ai adevăraților șefi din spatele instituțiilor. Excesul de intervenție birocratică în detalii care țin de specificul local și de competențele statale. Multe, inutile și agasante agenții și instituții create pentru a gestiona cedările de suveranitate dinspre statele membre catre Bruxelles.

8, Politizarea excesivă a societății civile. Ong-urile care sunt dependente de finanțarea europeană promovează agresiv politicile în pregătire, sau pe cale de a fi implementate. Sub pălăria acțiunii pentru democratizare de fapt o agresiune fără precedent în ultimii 50 de ani împotriva democrației

9. Degradarea economică atât a unor state componente cât și a populației acestora, afectarea severă a clasei mijlocii, în special în Vest, adâncirea polarizării averilor, tot mai mulți săraci, și bogați tot mai bogați. Clasa de mijloc s-a redus numeric și ca prosperitate. Relocarea afacerilor în state cu mâna de lucru ieftină a oprit creșterea economiilor europene și a prosperității europenilor.

10. Lipsa de viziune, de strategie pe termen mediu și lung pentru armonizare. Lipsa răspunsurilor adecvate la provocările externe și interne. Lipsa unei politici externe. Lipsa unei soluții defensive. Lipsa unei securități comune economice, militare: relațiile diferite ale unor state UE cu Rusia, critica NATO. Politica anti-SUA președintelui Trump.

11. Prăpastia dintre comisia europeană și statele componente. Aroganța, suficiența, disprețul UE/ state și state importante/state mici. Discriminarea statelor mai mici, discriminări nord-sud. Aplicarea selectivă a regulilor. Lipsa de încredere, lipsa de solidaritate, relații bazate pe ipocrizie. Decizia proastă calitativ. Procesul decizional limitat la 2-3, de obicei 1 singur centru: Berlinul, a alimentat prăpastia dintre elite și populațiile care s-au simțit neluate în seamă.

12.Corupția generalizată, apariția unor clanuri și rețele mafiote europene, începând chiar de la Bruxelles și din capitalele importante – vezi dosarul EADS.

13. Imposibilitatea reformării reale în sensul păstrării identității civilizaționale europene și al unei prosperități acceptabile pentru locuitorii tuturor staelor componente. Europa cu 2 viteze. Sper că nimeni nu-și imaginează că România va fi în viteza întâi.

14. Prăbușirea UE. UE va dispărea nu pentru că vreau eu, sau alți eurosceptici, ci pentru că a fost subminată de chiar organizatorii și șefii ei, prin felul în care s-au raportat la civilizația europeană și la popoarele europene.

Avem, în primul rând problemele fatale ale funcționării interne prezentate mai sus. Problema este că, atât timp cât politicienii vor continua pe aceeași linie de gândire ca până acum, servind cu prioritate elitele economice și nu cetățenii de rând, venind cu "soluții” în haina strâmtă a modelului economic existent, disoluția finală a UE va fi inevitabilă, ne spunea în 2016 Radu Crăciun, cu speranța că Juncker și ai lui vor veni cu altceva decât formula cu 2 viteze.

În al doilea rând, ca urmare a migrației. Politic, demografic și prin teroare statele occidentale vor fi în scurt timp fie islamizate, fie în războaie civile cu islamul local, cel mai probabil cumulând ambele dezvoltări. Ceea ce, pe lângă problemele enumerate, pune capăt oricărei perspective comune; cel puțin până când și dacă cei din Vest vor reuși să supraviețuiască. Căci cu o Europă de Vest islamică nu se va putea „negocia” decât militar.

Motive specifice României

În cazul nostru ar mai fi de adăugat și asimilarea slabă, greoaie, neregulată a fondurilor europene: e foarte posibil ca dacă am face o socoteală mai amplă cu cât contribuim, cât primim, cât cheltuim pe simpozioane, pliante, broșuri, fluturași, pixuri etc. și cu cât înapoiem țărilor din vest, în primul rând Germaniei, să ajungem la socoteala că suntem, în relația cu UE, pe negativ. Asta în condițiile în care trebuie să ne păstrăm piața deschisă și avem restricții majore la subvenționarea, de exemplu, a agriculturii și produselor alimentare.

Soluția

România este profund conectată economic la UE și deci separarea de aceasta poate fi un șoc greu de absorbit de o economie atât de precară. De aceea, discutarea pe larg a ceea ce poate fi făcut va fi subiectul altui articol. Aici doar câteva sugestii.

Evident, ieșirea din UE nu se poate face mâine. Dar a aștepta până când aceasta moare ar fi fatal pentru România, astăzi cu prea puțin prieteni în jur. Suntem în ceasul 11.30, repoziționarea trebuie începută imediat. Mai întâi acceptarea ideii dispariției UE. Apoi, o distanțare, de tipul celei a statelor Visegrad. Refuzul implementării unor măsuri anti-naționale, rostirea răspicată a intereselor și doleanțelor interne, refuzul plătirii contribuției în cazul unor măsuri de tăiere de fonduri sau de amendă. Reorientarea către cooperarea multiplă în regiunea central-est europeană din care facem parte și care se prefigurează deja, dincolo de unitatea în refuzul renunțării la identitate și al acceptării migrației, și ca o formulă de piață economică.

Și nu în ultimul rând și nici în ultima clipă, pregătirea reluării/deschiderii relațiilor cu state/zone/tratate economice din afara UE și a Europei, care sunt (sau nu sunt, dar a fost mai comod să băgăm totul într-o singură traistă) în acest moment blocate de reglementările interne ale uniunii.

Acest articol a apărut mai intai pe blogul autorului.