ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Judecătorul Cristi Danileț a publicat pe Facebook un mesaj prin care a sugerat că Armata ar putea ieși în stradă pentru „a păzi democrația”. Reprezentanții Inspecției Judiciare au confirmat că s-au autosesizat în cazul lui Danileț și efectuează verificări în urma celor postate de judecătorul Dănileț.
„Poate că cineva remarcă totuși succesiunea atacurilor, destructurărilor și decredibilizarilor la adresa următoarelor instituții: DGIPI, SRI, SPP, Poliția, DNA, Jandarmeria, PICCJ, ICCJ, Armata. Nu par întâmplătoare după declararea sus și tare a "abuzurilor instituțiilor de forță".

Știm cu toții ce ar însemna lipsirea de eficiență sau, mai rău, preluarea controlului politic asupra acestor instituții: servicii, politie, justiție, armată?

Și, apropo de Armată: oare s-a aplecat cineva asupra dispozițiilor art. 118 alin. (1) din Constituție potrivit cărora "Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru garantarea (...) a democrației constituționale" ? Ce ar fi dacă într-o zi am vedea armata pe stradă păzind ... democrația, că tot am văzut azi că e in scădere coeficientul?! Nu v-ar surprinde să realizați că ar fi ... constituțional!?

Eu cred că nu vedem pădurea din cauza copacilor...”, a scris Cristi Danileț pe Facebook. 

Dănileț este cunoscut pentru o serie de comentarii controversate postate pe Facebook. Judecătorul a susținut că este de acord cu zoofilia, ”dacă animalul nu țipă de durere”, pentru ca, ulterior, într-un alt text, să susțină că diferența între violatori și pedofili este că primii comit o infracțiune, așa că merg la închisoare, în timp ce ultimii sunt bolnavi psihic, deci trebuie internați. 

Tot el afirma într-un interviu pentru un ziar central că nu există un tipic de „familie românească" și nu există așa-numita „familie tradițională".