Stimate Domnule Ambasador, am avut ocazia să vă vorbesc la un moment dat, la o întâlnire prilejuită de Hanuka. Întâlnirea nu a fost de lungă durată și nici nu era o potrivită ocazie pentru a discuta despre o crimă cum a fost scufundarea vasului Struma în 1941, în apele teritoriale ale Turciei. În contextul discuției despre numele străzii Mareșal Ion Antonescu de la Constanța găsesc însă potrivit a vă da un detaliu pe care-l știu din copilărie de la bunicul meu, Bădică Gheorghe. Bunicul a fost militar în Marina Regală a României și a luptat în război pe Distrugătorul Ferdinand. Dintre amintirile de război ale acestui fost marinar român una îl făcea să plângă de fiecare dată când o povestea nepoților, anume momentul în care ca simplu militar a avut misiunea de a însoți cu nava românească de război vasul Struma. Cum bine se știe, peste 700 de evrei au fost îmbarcați pe acel vas (deținut tot de un evreu) pentru a pleca spre destinația Palestina. Emoțiile bunicului meu erau și peste 60 de ani de la momentul îmbarcării foarte vii pentru că avea în minte imaginea acelor oameni triști, majoritatea tineri ca și el, forțați să părăsească România de teama criminalilor naziști. Pe chipurile lor se citea nu numai chinul de a-și părăsi căminul și restul familiei, ci și însetarea și foamea. Erau veniți în condiții grele, de război, tocmai de prin Moldova. În timp ce urcau încolonați pe puntea vasului Struma, unul dintre marinarii de pe cheu le-a întins pachețelul lui de mâncare și o sticlă de apă. Pachețelul a apucat să-l ia o tânără al cărei chip bunicul și peste mulți ani și-l amintea clar și de fiecare dată cu lacrimi în ochi. Tânăra aceea și-a scos de la gât o eșarfă și i-a întins-o marinarului. Totul a durat o fracțiune de secundă, dar amintirea acelui moment, iată, e vie și azi.

 

Nava de război Ferdinand, îmi povestea bunicul meu, a însoțit nava Struma până la ieșirea din apele teritoriale ale României, apoi a efectuat imediat alte misiuni la reîntoarcere, care s-au soldat cu distrugerea unui submarin sovietic. Peste două luni marinarii din Constanța aveau să afle că vasul Struma a fost scufundat de nemți în apropiere de Turcia. De fiecare dată când rememora acea crimă de război bunicul insista să rețin că nu românii l-au scufundat, ba dimpotrivă, că din ordinul mareșalului Antonescu nava Ferdinand avea misiunea de a proteja vasul Struma de atacurile aviației germane. Prin însăși însoțirea la mică distanță se asigura această protecție.

Domnule ambasador, îmi fac o datorie de suflet față de bunicul meu și vă transmit că Marina Regală a României, din ordinul Mareșalului Antonescu, nu a ucis niciun evreu. Știu că foarte mulți evrei au putut să fie scăpați de tăvălugul nazist prin intermediul vasului Struma. Și, într-un fel, al Marinei Regale a României și al Mareșalului Antonescu. Restul păcatelor Mareșalului Antonescu și ale liderilor armatelor lumii din acea vreme să le plătească Dumnezeu cum li se cuvine! Dar la Constanța, domnule Ambasador, Marina Română nu s-a pătat cu sângele unor compatrioți de-ai mei și coreligionari de-ai dumneavoastră.

 

Pentru a marca această diferență în contextul celor 50 de ani în care în Europa și Asia s-au comis zeci de milioane de crime generate de fascism și de comunism, poate ar merita ca numele unei străzi din orașul Constanța să fie al celui care a dat ordin Marinei să protejeze nava Struma, cu această mențiune.

 

Actualul primar al Constanței, domnul amiral Chițac, de asemenea, nu merită blamat pentru declarația sa, fie și din respect pentru Marina Română.

 

Bunicul meu nu a mai apucat să afle că de fapt sovieticii au scufundat nava Struma, nu turcii, nu nemții, nu britanicii. Bunicul a păstrat până când la rându-i a trecut în lumea celor drepți eșarfa primită de la tânăra ucisă de acei criminali de război. După căderea URSS s-a aflat public cine aruncase în aer vasul Struma. Ceea ce face, în contextul discuțiilor despre numele străzii din Constanța, total nepotrivită invocarea procesului Mareșalului Antonescu, ținut în 1946, sub oblăduirea tocmai a sovieticilor. Și mai nepotrivit, în același context, ca tocmai fiul unui profesor de marxism, cum a fost Radu Florian, să facă declarații pe seama numelui unei străzi din orașul marinarilor români.

 

Cu aleasă prețuire pentru adevărul istoric și cu respect față de prietenii mei evrei care iubesc adevărul până la cele mai profunde nuanțe,