ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În timp ce pe toate canalele externe sunt lansate rechizitorii dure la adresa Excutivului de la București pe tema ordonanțelor, un jurnalist de la Finacial Times vine cu un articol în care apreciază demersul guvernului. 

Intitulat „Dezincriminarea inițiată în România trebuie salutată", articolul semnat de  Nick Kochan vorbește despre obsesia națională privind corupția și implicarea SRI în anchetele din România.

„Deși cei 250.000 de protestari prezenți ieri pe străzile din București nu sunt de acord, noul guvern din România trebuie felicitat pentru schimbarea produsă în ceea ce a devenit o obsesie națională privind corupția”, susține jurnalistul.

Autorul scrie că decizia guvernului privind dezincriminarea unor forme de abuz în serviciu precum și grațierea a aproximativ 3000 de condamnați pentru fapte minore „va reprezenta un avertisment serios pentru foarte zeloasa Direcție Națională Anticorupție".

Nick Cochan consideră că, deși unii vor spune că această decizie a dezincriminării vine în ajutorul politicienilor care se confruntă cu acuzații de corupție, acest lucru nu este real pentru că „ar fi un abuz de putere extrem de vizibil, care ar fi eliminat de la sine". 
 
De fapt, „măsura va permite guvernului să revizuiască modul de abordare a problemei privind integritatea în funcții publice, în lumina reflectoarelor de pe plan internațional„.

"Noul prim-minstru din România, Sorin Grindeanu, este bine plasat pentru a utiliza o abordare mai radicală privind practicile legate de funcția publică și de afaceri, și anume permițând pieței libere să instaureze standarde de etică și de guvernare mai ridicate, mai degrabă decât o poate face un procuror cu mână de fier. Companiile internaționale - multe dintre ele confruntate cu practicile de corupție larg răspândite în țară - vor îngheța companiile din România și oficiali guvernamentali care nu reușesc să adopte normele de comportament corespunzătoare", a susținut jurnalistul de la Financial Times.

Nick Kochan mai menționează în articolul său concluzile și remarcile făcute de Comisia Europeană în Mecanismul de Cooperare și Verificare care laudă realizările DNA, dar de asemenea prezintă și raportul întocmit Henry Jackson Society care critică implicarea SRI în anchetele anticorupție. Jurnalistul mai atrage atenția că există mari companii internaționale care au fost prinse în anchetele DNA și au decis să deschidă proces Românie în cadrul instituțiilor internaționale de arbitraj.

"Investitorii internaționali sunt în căutarea unui guvern proaspăt care să adopte măsuri sistemice, mai radicale, pentru a îmbunătăți calitatea etică și practica din jurul achizițiilor de stat și finanțarea partidelor. puțini pun la îndoială faptul că practica dezvoltată de piețele internaționale va avea un impact mult mai mare asupra profesionalismului și eticii locale decât un procuror român care acționează brutal și controversat. Acest lucru ar arăta piețelor că România este serioasă în privința reputației sale privind corupția și că este conștientă de daunele provocate în rândul comunității internaționale și de afaceri", concluzionează jurnalistul.