Klaus Iohannis critică noul Cod Fiscal: Nu ne putem permite experimente economice
Președintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, noul Cod fiscal, anunțând că va lua o decizie cu privire la promulgarea acestuia zilele următoare.
Totodată, șeful statului a aprecizat că România nu își permite experimente economice în acest moment și că nu ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, "ci și maniera în care se face aceasta”.
"Dezvoltarea României trebuie să pornească de la exigențele elementare ale unui model economic de succes: responsabilitate și sustenabilitate. Istoria recentă arată că nu ne mai putem permite experimente economice sau politici publice cu jumătăți de măsură, mai ales când acestea atentează la aspirațiile noastre de libertate și prosperitate pe termen lung.
Tocmai de aceea, devine imperativ să renunțăm la cel puțin câteva iluzii: în primul rând, iluzia că prosperitatea se poate construi pe deficite bugetare și datorie publică, rostogolită continuu, de la un an la altul; apoi, iluzia că politicile monetare și fiscale pot compensa absența reformelor reale; nu în cele din urmă, iluzia că odată ce prosperitatea a fost obținută, ea nu se va mai pierde, ceea ce este profund greșit. De aici și nevoia pentru o nouă abordare, una bazată pe responsabilitate și principii sănătoase.
Aș putea invoca, drept exemplu, noul Cod fiscal, pe care chiar zilele acestea îl analizez, pentru a decide asupra oportunității promulgării sale. Nu știu cum s-a strecurat aprecierea că acest Cod fiscal ar revoluționa finanțele României, prin simpla reducere a unor impozite. Cred că n-ar trebui să ne preocupe doar scăderea taxelor, ci și maniera în care se face aceasta. O asemenea schimbare este utilă, însă fără să pună în pericol anumite beneficii, cum ar fi sustenabilitatea finanțelor publice, care a fost consolidată, cu eforturi serioase, în ultima perioadă. În plus, aflați totuși în prag de an electoral, trebuie să înțelegem distanța dintre tentația politică și realitatea economică”, a declarat Iohannis la sediul BNR, unde a luat parte la un eveniment aniversar organizat la Banca Naţională a României, alături de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea Regelui Ferdinand.
Potrivit președintelui, contextul actual, atât economic cât și geopolitic, impune abordări prudente, responsabile pentru starea finanțelor publice, și echilibre economice.
"Situația cu care se confruntă Grecia în acest moment este, fără îndoială, una cu adevărat dificilă. Însă, în ultima vreme, prea des și parcă prea nedrept, problemele economice ale Greciei au fost trecute în contul monedei comune, al Uniunii Europene chiar. Mai degrabă, în această etapă post-criză, Grecia ne-a dezvăluit un model economic susținut decenii de-a rândul prin deficite și datorie publică. Astfel de dezechilibre trebuie corectate profund, iar economia ne arată că soluțiile politice miraculoase nu există", a mai spsu şeful statului conform Agerpres.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Subiecte: Cod Fiscal România 2015
Organizații: Presedintele Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)