ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Avioanele care trebuiau să aterizeze în această săptămână pe aeroportul din Dubai, cel mai aglomerat aeroport internațional din lume, au fost redirecționate către alte aeroporturi, din cauza inundațiilor. În Dubai a plouat într-o singură zi cât într-un an.
 
 

Furtunile puternice au produs inundații fulgerătoare în Dubai, dar și în alte părți ale Emiratelor Arabe Unite. Cantitatea medie anuală de precipitații în Dubai este de 95 l/mp, însă în aproximativ 48 de ore au căzut 160 l/mp. În alte orașe s-au înregistrat cantități și mai mari, notează meteoradar.

Conform sursei citate, acest eveniment meteorologic extrem este posibil să fi doborât un record pentru cea mai mare cantitate de ploaie căzută în 24 de ore, de când au început măsurătorile.

Nivelul apa a atins chiar și 30 cm în unele locuri. Principalele autostrăzi au fost inundate, la fel ca și stația de metrou, iar vehiculele au rămas blocate pe străzi.

În timpul lunilor reci de iarnă, plouă regulat în Emiratele Arabe Unite, o țară în general uscată. Cu toate acestea, precipitațiile atât de abundente ca în ultimele zile sunt o raritate.

O altă problemă este lipsa unor sisteme de drenaj care să poată prelua cantitățile mari de apă, ceea ce poate duce rapid la inundații în timpul ploilor torențiale.

Furtuna a lovit statul Oman chiar mai puternic decât Dubaiul. Cel puțin 20 de persoane au fost ucise în inundațiile de acolo.

VIDEO: