ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Liviu Dragnea îi solicită președintelui Klaus Iohannis să convoace "de urgență" Consiliul Suprem de Apărare a Țării pe tema sistemului de sănătate. Președintele PSD consideră că "simpla demisie a ministrului Sănătății, care oricum nu este luată în considerare, nu ajută la nimic".

"Dat fiind faptul că sănătatea este o componentă majoră a siguranței naționale îi solicit public președintelui Iohannis ca, în contextul adâncirii crizei sistemului public de sănătate, să convoace de urgență Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care să analizeze situația și să propună măsuri urgente care să ofere populației certitudinea că autoritățile sunt capabile să rezolve aceste probleme. După tragedia de la Colectiv de anul trecut și criza bebelușilor de la începutul acestui an, după dezvăluirile presei cu privire la falsificarea dezinfectanților folosiți în spitale și comunicarea de către guvern a faptului că în peste 50 de spitale românii își riscă viața din această cauză, după ce un fotbalist moare pe teren la câteva sute de metri de cel mai important spital de urgență din țară, simpla demisie a ministrului Sănătății, care oricum nu este luată în considerare, nu ajută la nimic. Deja nu mai avem de-a face cu o problemă socială, situația degenerând într-un risc de siguranță națională", declară Dragnea, potrivit unui comunicat transmis de PSD.

Liderul PSD, al cărui Guvern a condus România până acum șase luni, mai spune că "este momentul unor decizii majore, drastice, care să repună sistemul public de sănătate în parametrii unei funcționări care să răspundă atât provocărilor normale, de zi cu zi, cât și oricărei situații de criză".

"Altminteri, situația va scăpa de sub control, cu efecte greu de anticipat", conchide Dragnea.

Reacția lui Liviu Dragnea vine la o zi după ce a lui Traian Băsescu, care le-a dat sfaturi pe Facebook lui Klaus Iohannis și Dacian Cioloș în scandalul dezinfectanților diluați, dând alarma generală: e "COD ROȘU în sănătate".