ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Eurodeputații au votat în sesiunea plenară la Strasbourg, certificatul digital al UE privind COVID-19, care va facilita călătoriile europene. Noile reglementări referitoare la certificatul digital au fost aprobate de 546 de voturi favorabile, iar 93 de voturi au fost împotrivă, în timp ce 46 de eurodeputați s-au abținut, transmite Agerpres.

Sistemul va intra în vigoare de la 1 iulie 2021 pentru o perioadă de 12 luni. Certificatul va fi emis sub forma unui cod QR pe un suport de hârtie sau în format digital. Documentul va arăta dacă persoana a fost vaccinată sau dacă s-a vindecat în urma infectării, precum și dacă a obținut recent un rezultat negativ la testul Covid. Certificatul mai are de trecut etapa adoptării oficiale de către Consiliul UE, iar apoi va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE.
 
Odată cu implementarea certificatului, țările Uniunii Europene nu vor mai putea impune restricții de călătorie suplimentare posesorilor de certificate, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, "cu excepția cazului în care sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice"