Marele protest împotriva obligativității vaccinării și a pașapoartelor Covid va avea loc sâmbătă la ora 16 în Piața Universității, anunță Pompiliu Diplan
Pompiliu Diplan îi invită pe români la marele protest de sâmbătă, 24 iulie, din Piața Universității, împotriva obligativității vaccinării și a segregării sociale prin impunerea pașapoartelor de vaccinare în toate contextele vieții publice. Starea de Libertate se pronunță împotriva vaccinării anti-Covid a copiilor, tinerilor și a personalului sanitar. Într-um cuvânt, împotriva dictaturii tehnico-medicale.
„O parte din noi și-au învins greșeala, minciuna și groaza. Vă chemăm pe toți pe 24 iulie să veniți alături de noi, să fim cu toții solidari în acest al XII-lea ceas. Trebuie să le spunem acestei clici oligarhice de crimă organizată împotriva poporului român că noi nu ne vaccinăm, nu vrem nici pașapoarte de vaccinare, nici mascarada lor Covid, nici dictatură medicală, nici vaccinarea copiilor. Nu vrem vaccinarea obligatorie și nici vaccinare forțată”, a declarat Pompiliu Diplan pentru Starea de Libertate.
„Românii sunt o forță!
Jos restricțiile!
„NU” pașaportului vaccinal!
Stop planurilor de vaccinare obligatorie!”, este sloganul prin care Starea de Libertate îi cheamă pe români la cel mai mare protest dinaintea închiderii în case, preconizate de guvernanți în septembrie-octombrie.
Așadar, toți cei care mai vor să respire și să se miște în libertate în țara lor sunt așteptați la protest sâmbătă, 24 iulie, de la ora 16, în Piața Universității.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Eșec?! Nici vorbă: Atacul Iranului este un Semn că s-a schimbat Lumea!
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Omoruri ”pandemice” la Spitalul Sf. Pantelimon din București? "Se micșorează deliberat doza de noradrenalină pentru a se elibera paturile din salonul ATI după decesul provocat al pacienților". Jurnaliștii de la Cetățeanul.net: Nu am mai întâlnit așa ceva!
Recomandările noastre
Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Persoane: Pompiliu Diplan
Locații: București
Subiecte: condiționarea libertății dictatură tehnico-medicală drepturi fundamentale Drepturile omului limitarea libertăților civile Masca obligatorie pașapoarte de vaccinare proteste anti-dictatură medicală proteste antiguvernamentale vaccin COVID-19 vaccinarea copiilor Vaccinarea obligatorie vaccinarea personalului medical
Organizații: Starea de Libertate
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)