Marele savant Nicolae Paulescu, românul care salvează zilnic de la moarte 10% din populația Globului, omagiat la Academia Română la 100 de ani de la descoperirea insulinei. Manifestare impresionantă, dezvelire de basorelief, colecție și medalii aniversare

„Nicolae Paulescu este unul dintre acei oameni
care merită recunoștință eternă. Potrivit Federației Internaționale a
Diabeticilor, în România și în lume un procent de aproape 10% din locuitori suferă
de diabet. Datorită lui acești oameni încă trăiesc, și suferința le este
mai suportabilă. Nu a pus niciodată problema de a rămâne în străinătate
pentru cercetare, deși instituții faimoase îi oferiseră un post. S-a
întors în România, unde a descoperit leacul minune, dar a rămas doar cu o
mulțumire interioară că a putut ajuta întreaga umanitate.”, scrie redacția revistei Historia despre savantul român care merita Premiul Nobel pentru dăruirea sa și descoperirea epocală pentru omenire: INSULINA.
Pentru a-i cinstit memoria și munca, Academia Română a organizat un eveniment extraordinar la împlinirea unui centenar de la „marele eveniment care a avut loc pe 23 iulie 1921, când în
cadrul sesiunii Societății de Biologie, Nicolae Paulescu a expus în
patru comunicări rezultatele muncii sale de cercetare”, după cum mai amintește sursa citată, în articolul biografic cu peste 200.000 de citiri. Totodată, la 17 iulie s-au împlinit 90 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, la numai 61 de ani.
Astfel, ACADEMIA ROMÂNĂ și FUNDAȚIA CULTURALĂ „BARTOC” au organizat miercuri, 21 iulie 2021, la Clubul Academicienilor, o manifestare impresionantă, ocazionată de împlinirea a 100 de ani de la descoperirea insulinei. În aplauzele celor prezenți, s-a dezvelit și basorelieful Profesorului Nicolae Paulescu, membru post-mortem al Academiei Române.
În cadrul evenimentului, moderat de acad. Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române, au avut loc evocări din partea președintelui Academiei Române, Acad. Ioan-Aurel POP, printr-un mesaj transmis organizatorilor, și, personal, de către Dr. Irina CAJAL-MARIN, subsecretar de stat în Ministerul Culturii și președinte al Fundațiaei Academician Nicolae Cajal care a vorbit despre considerațiile tatălui său, Acad. Nicolae Cajal, cu privire la descoperirea insulinei. De asemenea, Ing. Alexandru BARTOC, Președintele Fundației Culturale „BARTOC” a vorbit despre „Cabinetul - Martor al descoperirii insulinei”.
În cadrul manifestării de excepție s-a oferit medalia „100 de ani de la descoperirea insulinei – 1921”, s-a lansat plicul și ștampila aniversară „100 de ani de la descoperirea insulinei - 1921”, s-a urmărit filmul documentar: „Descoperirea insulinei - 1921” și s-a dezvelit un superb basorelief cu chipul blând al marelui savant român care salvează zilnic de la moarte 10% din populația lumii, indiferent de etnie. Mare lucru că basorelieful e rotund și nu mai are unde să i se agațe vreo ridicolă plăcuță ilegală din partea noilor milițieni ai gândirii, urmașii vechilor bolșevici. Au fost prezenți și onorați cu medalii, între alții, Acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române și Dr. Aurel Vainer, fost deputat și președinte al Federației Comunității Evreiești din România.
Redăm în continuare mesajul Acad. Ioan Aurel Pop:
Cuvânt de salut
La trecerea unui secol de la descoperirea insulinei (pancreinei) de către un medic român și pe teritoriul României, este firesc ca Academia Română, în incinta acestui for suprem de consacrare a valorilor intelectuale, să organizeze o serie de evenimente științifice, în ciuda perioadei dificile pe care o traversăm.
Este simptomatic că descoperirea insulinei (descoperire comunicată oficial la 23 iulie 1921) venea după o perioadă grea și oarecum asemănătoare, care cunoscuse o epidemie (pandemie) nemaiîntâlnită – Gripa Spaniolă – abia trecuse. Evenimentul de față, organizat de Secția de Științe Medicale a Academiei, prezidate de domnul acad. Victor Voicu, vicepreședintele instituției noastre, nu ar fi fost de imaginat în forma actuală, fără concursul neprecupețit al domnului inginer Alexandru Dan Bartoc, președintele Fundației Culturale omonime, fără crearea medaliilor aferente, care marchează momentul aniversar, precum și amintirea descoperitorului, medicul Nicolae Paulescu. Manifestarea pune în lumină și rolul continuatorilor, între care Nicolae Cajal, membru titular al Academiei Române, rămâne cel mai cunoscut. De altminteri, Nicolae Cajal a și păstrat memoria profesorului Paulescu, contribuind din plin la notorietatea în lume a descoperirii insulinei de către un român, la popularizarea personalității acestui savant, ocultate de mai cunoscuții laureați ai Premiului Nobel. Firește, împrejurările au fost atunci și ulterior, sub regimurile totalitare următoare, complexe, dar menirea noastră nu este aceea de a judeca, ci aceea de a evidenția rolul unei epocale descoperiri. În consecință, dincolo de toate aceste avataruri – întâmplate și în cazurile altor descoperiri și invenții – insulina a salvat de-a lungul secolului trecut de atunci, sute de milioane de vieți omenești.
Conducerea Academiei Române își face o datorie de onoare adresând Secției sale de Științe Medicale și Fundației Culturale „Bartoc” cele mai sincere mulțumiri pentru marcarea acestui moment de cotitură din istoria medicinei universale și adresează calde mulțumiri tuturor participanților.
Președintele Academiei Române
Acad. Ioan-Aurel Pop
S-a acordat Medalia „100 de ani de la descoperirea insulinei” următorilor distinși oameni de știință și personalități:
Prof.
Dr. Corin Badiu
Acad. Constantin Popa
Prof. Dr. Constantin Dumitrache
Prof. Dr. Șerban Bălănescu
Prof. Dr. Leon Zăgrean
Dr. Mugur Ardelean
Acad. Constantin Ionescu-Târgoviște
Prof. Dr. Doina Dimulescu
Prof. Dr. Leonida Gherasim
Acad. Ioan-Aurel Pop
Prof. Dr. Dan Cheta
Acad. Ioan Dumitrache
Prof. Dr. Constantin
Bălăceanu-Stolnici
Acad. Răzvan Theodorescu
Acad. Victor Voicu
Acad. Victor Spinei
Acad. Prof. Costin Cernescu
Dr. Irina Cajal-Marin
Prof. Dr. Maria Dorobanțu
Ambasador Dumitru Preda
Prof. Dr. Eduard
Apetrei
Dr. Aurel Vainer
Prof. Dr. Dragoș
Vinereanu
Ing. Alexandru Bartoc
Acad. Gheorghe
Benga
Mihaela Helmis
Acad. Nicolae
Ghilezan
Dr. Silviu Dumitru Păun
Prof. Dr. Irinel
Popescu
Monica Mocanu
Prof. Dr. Ștefan I.
Drăgulescu
Ioana Costescu
Prof. Dr. Nicolae Hâncu
Prof. Dr. Carol
Stanciu
Prof. Dr. Vladimir Beliș
Pe parcursul zilei vom reveni și cu alte materiale comemorative despre marele savant român. Prin amabilitatea Academiei Române, căreia îi mulțumim în mod deosebit, vă putem oferi în exclusivitate o Galerie Foto de la evenimentul special:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Nicolae Paulescu
Subiecte: diabet In Memoriam
Organizații: Academia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)