ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


 
ACTUALIZARE. Femeia care a relatat condițiile în care a avut loc accidentul lui Dan Condrea a fost luată de anchetatori din fața blocului și dusă la audieri.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax este vorba despre femeia care se afla la volanul mașinii pe care Dan Condrea a depășit-o cu puțin timp înainte de accident.
Ea a fost citată pentru a fi audiată de procurori, miercuri, la ora 14.00 iar pentru că a întârziat, aceasta a fost adusă cu mandat de aducere la Parchetul General.

În cursul acestei dimineți, femeia declara la Antena 3 că, deși a fost prima persoană care a ajuns la fața locului și a sunat la 112, nimeni din echipa de anchetatori nu a contactat-o pentru a da vreo declarație.
 
Știrea inițială
 
Femeia șoferiță care a fost martor la accidentul lui Dan Condrea oferă detalii în premieră de la locul accidentului. Gabriela Monica este revoltată de speculațiile care se fac in acest caz și susține că patronul Hexi Pharma a depășit-o în timp ce vorbea la telefon, însă viteza de deplasare nu era mai mare de 100 de km/h. 

Patronul firmei Hexi Pharma Dan Condrea a murit, duminică seara, în urma unui grav accident de mașină pe un drum din județul Ilfov. Cei doi martori ai acestui accident au fost un biciclist și șoferul unui alt autoturism, femeia care a oprit imediat când a văzut mașina lovindu-se de copac. Ea a scris pe Facebook un mesaj în care vorbește despre minciunile care circulă în spațiul public cu privire la acest accident, transmite antena3.ro.

”Moartea lui Dan Condrea, prea multe minciuni!! Eu am fost femeia șofer care a ajuns la nici 2-3 minute la fața locului am coborât deoarece am văzut cum zburau bucăți din autoturism pe șosea și mașina derapase de pe șosea. Am sunat la 112 și am căutat supraviețuitori împreună cu biciclistul dar când i-am arătat domnul a spus că nu se poate apropia că i s-a făcut rău. Am continuat să caut singură pe lângă autoturism și l-am descoperit sub fiarele contorsionate cu fața în jos, dar nu mai respira”, a scris femeia.

”Mă oripilează și acum la această oră multele speculații care se fac dar și minciunile spune unei țări întregi. Acel om nu avea 150 la oră și l-am văzut cum a dispărut de pe carosabil!! Era tot timpul în contact vizual în fața mea, la 300-400 de metri. Gândiți-vă că am ajuns la 2-3 minute la locul cu pricina. Încă zburau piese pe carosabil și ieșea fum din mașină”, a mai scris femeia, într-un alt mesaj postat pe Facebook.
 
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, femeia a dezvăluit că prima mașină de poliție sosită la locul accidentului nu a fost cea chemată prin serviciul de urgență 112, ci era vorba de un echipaj de poliție care a trecut întâmplător prin zonă.

Femeia a mai povestit că mașina în care se afla Dan Condrea a depășit-o cu doi kilometri în urmă de locul accidentului. Atunci a remarcat faptul că șoferul vorbea la telefon. Mai mult, ea spune că Dan Condrea nu avea mai mult de 100 km/oră.

Aceasta a mai spus că Dan Condrea venea dinspre Corbeanca când a pierdut controlul mașinii și a intrat în copac. Ea mai spune că semnele lăsate pe șosea arată că șoferul ar fi încercat să redreseze mașina, însă ele nu au fost luate în considerare.