ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 17:12 Judecătoarea Dana Gîrbovan a postat pe Facebook un mesaj în care spune că a acceptat propunerea premierului Dăncilă, cu condiția de a-i fi asigurată independența deplină în exercitarea mandatului. Președinta UNJR susține, de asemenea, că nu dorește ca ministerul Justiției să devină subiect de dispute politice și electorale între palate.

Acesta este textul postat:

„Am fost contactată de doamna premier Viorica Dancila cu propunerea de a prelua Ministerul Justitiei, mai ales pentru a actiona, in limitele competentei, in vederea combaterii criminalitatii organizate si a traficului de persoane.

Am acceptat de principiu propunerea, cu conditia de a-mi fi asigurata independenta deplina in exercitarea mandatului si, de asemenea, ca Presedintele Klaus Iohannis sa fie de acord de principiu. Am solicitat acest lucru pentru ca nu doresc ca ministerul sa devina subiect de dispute politice si electorale intre palate, ci discutiile publice sa fie pe gasirea de solutii pentru problemele din justitie.

Pe langa problema traficului de persoane si a criminalitatii, justitia are probleme recurente ce nu au fost solutionate, cum sunt cele legate de resursele umane si infrastructura sau de supraaglomerarea instantelor si parchetelor, probleme de prea mult timp neglijate.

Sunt deschisa sa colaborez, in ipoteza in care Presedintele e de acord cu numirea, atat cu toti factorii decizionali, cat si cu toti cei interesati, pentru a avea o justitie independenta, eficienta si respectata in Romania, astfel incat cetateanul sa vada ca drepturile si libertatile sale sunt respectate si protejate”.
 
 Știrea inițială

Judecătoarea Dana Gîrbovan a fost propusă, vinderi, în funcția de ministru al Justiției, în locul Anei Birchall.  Propunerea s-a făcut în ședința Comitetului Executiv al PSD, în care s-au discutat organizarea Congresului de sâmbătă, dar și  propunerile de miniștri pe care liderul PSD urmează să i le trimită lui Klaus Iohannis.

Viorica Dăncilă a precizat, după ședința PSD, că a discutat deja cu Dana Gîrbovan despre propunere.

Ana Birchall ar urma să preia portofoliul de vicepremier pentru Parteneriate strategice, post pe care l-a mai deținut. De asemenea, CEx al PSD a validat, vineri, propunerea ca Mihai Fifor să devină ministru plin la Interne.

Totodată, senatorul Șerban Valeca este propus ca ministru al Educației, iar Iulian Iancu – vicepremier pe probleme economice.
 
În cazul tragediei de la Caracal, Ana Birchall a fost intens criticată, multe voci cerând demisia sa, după ce a decis să-i sune pe părinții Alexandrei pentru a le spune că probele prelevate la casa lui Gheorghe Dincă indică faptul că „fata lor este moartă”. Acțiunea ministrului Justiției a fost considerată un amestec al factorului politic într-o procedură judiciară.