ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a afirmat vineri că este decis să asigure necesarul de vaccinuri, fiind dispus să-și asume achiziții în procedură de urgență de fiecare dată când va fi cazul. El a precizat că săptămâna viitoare legea vaccinării va intra în dezbatere publică.

„Să știți că este foarte greu din poziția de ministru să-ți asumi să faci o procedură de urgență pentru un vaccin care costă foarte mulți bani, dar îmi asum acest lucru deoarece pentru mine este foarte important să aibă copiii vaccinuri. Deci, îmi asum absolut orice, pentru că eu știu că (...) nu o să fiu acuzat de abuz în serviciu pentru așa ceva. (...) Deci să fie foarte clar, sunt determinat complet să aduc vaccinuri în România. Voi pune în transparență legea vaccinării, probabil săptămâna viitoare (...), după care legea va intra în Guvern pentru o primă lectură și va fi trimis în Parlament pentru dezbatere. În paralel cu dezbaterea pe legea vaccinării, mă voi asigura că aceste vaccinuri intră în țară", a declarat Bodog la Pitești, în cadrul unei conferințe de presă, conform RTV.
 
Reamintim că, potrivit proiectului legii vaccinării aflat pe masa ministerului Sănătății, și care urmează să fie supus dezbaterii publice, părinții care nu își asumă în scris refuzul imunizării copiilor ar putea primi amenzi între 1.000 și 2.5000 de lei.
 
În plus, dacă pleacă din țară și nu lasă o persoană responsabilă cu vaccinarea copilului, riscă amenzi între 2.500 și 5.000 de lei. Actul normativ, care a provocat numeroase polemici, prevede si că școlile pot primi elevi doar dacă părinții prezintă dovada vaccinării complete, planul de recuperare a vaccinurilor, contraindicațiile definitive sau formularul de refuz al vaccinării semnat de părinte.