ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 19:00 Agenția de știri a Patriarhiei Române a confirmat marți seară vizita efectuată de președintele republicii la Reședința Patriarhală, însă nu a oferit detalii despre discuțiile purtate. 


„A fost o vizită firească la început de an, o întâlnire oficială în spiritul dialogului dintre două instituții importante ale societății românești pe temele actuale ale acesteia. Președintele însuși nu a făcut nicio declarație în acest sens, ceea ce indică nu doar caracterul interinstituțional, ci și pe cel interpersonal al acestei întâniri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. Acesta nu a luat parte la întâlnire.
 
 

ȘTIREA INIȚIALĂ 

Președintele Klaus Iohannis a avut marți, 16 februarie, o întâlnire cu PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Reședința Patriarhală din București, potrivit agendei președintelui, publicate pe pagina Presidency.ro.

Deși vizita ar fi avut loc la ora 13:00, nici Președinția, nici Agenția de Știri Basilica nu a dat vreun comunicat pe această temă, până la ora 17:30.

Ne întrebăm care ar fi urgența unei asemenea vizite, având în vedere că președintele Iohannis a refuzat să participe la inaugurarea viitoarei catedrale patriarhale, ridicate în cinstea eroilor Neamului, pretextând în noiembrie 2018 că „agenda europeană” nu îi permite acest lucru, cu o săptâmână înainte de Centenarul Unirii tuturor Românilor într-un singur stat național și unitar. 

Se pare, însă, că scopul vizitei fortuite a președintelui republicii la Reședința Patriarhală ar fi să convingă Biserica să se implice în campania națională de vaccinare, potrivit EVZ.ro.   

Există suspiciuni rezonabile că Biserica Ortodoxă ar putea fi condiționată în exercitarea practicilor ei religioase în context pandemic - dintre care cele mai contestate au fost în 2020 Taina Euharistiei, celebrarea slujbelor și organizarea reuniunilor publice de sărbători - de colaborarea la desfășurarea campaniei naționale de vaccinare anti-Covid. Conform Basilica.ro, cu doar câteva zile înainte, Secretariatul de Stat pentru culte (SSC) organizase o întrunire online cu reprezentanții a 17 din cele 18 culte din România, în cadrul căreia s-au discutat „aspecte de interes privind campania de vaccinare împotriva COVID-19”, precum și „modul în care anumite practici religioase se pot adapta măsurilor de protecție sanitară”. Pe lângă reprezentanții cultelor și angajații SSC, la videoconferința de vineri, 12 februarie, au participat președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță, și secretarul de stat din Ministerul Sănătății, dr. Andrei Baciu. Textul comunicatului guvernamental pe această temă poate fi citit integral aici.