ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Victimele Vaccinului Covid in Romania - Video Starea de Libertate / Documentare ActiveNews:

„Astăzi se împlinește 1 an de când în România a demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19, în tandem cu restul țărilor din Uniunea Europeană! Ziua de 27 decembrie 2020 a reprezentat un prim pas către atât de așteptata revenire la normalitate. Pentru mulți dintre noi a reprezentat speranța că împreună, prin vaccinare, putem învinge această pandemie. Greul de abia atunci începea! A urmat o perioadă plină de provocări logistice, medicale, și mai ales de comunicare, care ne-au testat echilibrul, maturitatea profesională, anduranța și capacitatea de comunicare a unor momente de criză!”, a „comunicat”, ieri, Valeriu Gheorghiță.

„Fiecare persoană care a ales să se vaccineze ne-a motivat și a reprezentat pentru noi un pas înainte, un pas către normalitate. Continui să sper că doar prin empatie, onestitate, dialog și comunicare, prin găsirea acelui obiectiv comun care să ne reprezinte, putem combate dezinformarea, ezitarea, scepticismul și neîncrederea! Să avem un an mai bun și să rămânem responsabili și solidari pentru sănătate!” a mai spus coodonatorul campaniei de vaccinare pe pagina de propagandă a CNCAV, instituția vaccinistă condusă formal de el.

În toată „comunicarea” lui, plină de „maturitate profesională”, „anduranță” și „onestitate”, Gheorghiță a uitat din nou să dea lămuriri despre sponsorizările generoase pe care le-a primit de la Pfizer, Johnson și Merck dar mai ales a omis să spună un singur cuvânt despre victimele vaccinării Covid și, mai ales, despre decesele provocate de vaccinurile Covid în rândurile românilor în toată această perioadă. Câte familii de români nu și-au plâns copiii și frații, părinții și bunicii, în acest prim Crăciun petrecut fără ei?

Mai mult, acum amenință și pruncii României, frecându-se pe mâini, ca un idolatru al lui Irod, gata să-i înțepe în masă în ciuda avertismentelor adevăraților oameni de știință ai planetei, între care se numără dr. Robert Malone, inventatorul tehnologiei ARNm, cu alerta sa gravă:  "PĂRINȚI, VACCINAREA ESTE UN ACT IREVERSIBIL ȘI IREPARABIL! REZISTAȚI ȘI LUPTAȚI PENTRU A VĂ PROTEJA COPIII!”

Îi dedicăm „Rujatului”, cum îl denumește Ion Cristoiu, clipul video de mai sus realizat de Starea de Libertate cu doar câțiva dintre morții lăsați de vaccinare pe câmpul de luptă din România.  

ActiveNews a relatat despre câteva zeci de cazuri de decese și efecte adverse grave provocate de vaccinurile Covid cât și, totodată, de infectări și spitalizări Covid în urma campaniei de „imunizare absolută” din România și în ciuda propagandei ei.

Aceasta deși, în urmă cu un an, se vorbea de eficacitate 95-99% iar cine îndrăznea să conteste acest procent scos din burta fină a miliardarilor Big Pharma era pus la zid de armatele de „verificatori” ai sistemului securistoid mondial cu japițele lor locale, pentru „dezinformare”, „fake news” ba chiar și „zădărnicirea combaterii bolilor”...

Hoardele de milițieni ai gândirii și internetului, teleghidați și lobotomizați, și-au permis să cenzureze zilele acestea până și un jurnal științific ca cel al Asociației Medicale Britanice, care devoala frauda criminală a Pfizer, privind modificarea datele din rezultatele studiilor clinice ale vaccinului Covid. ActiveNews e singura publicație din România care a scris despre ordinăria penală, cu consecințe de munți de pierderi de vieți omenești, claie peste grămadă.

Ion Cristoiu, deși vaccinat, este, la rândul său, singurul ziarist care, zilele acestea, a descusut în relatările sale video uriașa ticăloșie privind minciuna din jurul „miracolului” vaccinului, prezentând și momentul grotesc de la fondarea Bisericii Covid în România, în urmă cu un an, prin aducerea vaccinului chiar de Nașterea Domnului. Tot de un Crăciun a fost asasinat și șeful statului român de acum 32 de ani.

Din aceeași serie de „coincidențe”, vaccinarea propriu zisă a început de Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății, iar pe prima vaccinată aleasă din România o chema, întâmplător, Mihaela Anghel, Îngerul, Arhanghelul, Mihail.

Cu un procent de vaccinare oficial de 40% - probabil, în mod real, 20% - România a demonstrat că este (încă) singura insulă verde de sănătate din oceanul roșu care a inundat Europa colcăind de noi și noi variante ale virusului de laborator.

În acest timp, o ultraminoritate, acum susținută parțial de o minoritate ceva mai mare într-o Coaliție Rozalie a Vacciniștilor, vrea să ia dreptul la muncă și viață a unei largi majorități, care este redusă la stadiul animalic prin tentativa bine conturată de a i se anihila însuși dreptul sfânt la alegere. Și îi este amenințată Libertatea conferită de Dumnezeu și recucerită cu sânge în Decembrie 1989. Nu mai bine își face majoritatea aia un partid și aruncă la coșul de gunoi al istoriei minoritatea gălăgioasă vaccinistă?

Ion Cristoiu: Acum un an se vorbea de imunitate absolută. Minciună! Noi, vaccinații, am îmbolnăvit lumea! VIDEO: