Acum că am scăpat de partidul din buzunarul de la spate al lui Traian Băsescu, PMP, o mică adunătură de oportuniști, și că Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au fost trimiși prematur la pensie, împreună cu colegii lor, să vedem cu ce am rămas în Parlament. (Mihai Tudose: „Îmi pare rău pentru Tăriceanu, a supraviețuit la cinci căsătorii și l-a omorât Ponta” – Antena 3, 7.12. 2020, apud Bogdan Tiberiu Iacob FB)

Ce fel de partide s-au salvat vremelnic în Parlament? Avem un partid neomarxist, soroșist, de fabricație locală pe patent occidental, USR, care reprezintă un bun canal de negociere, o curea de transmisie cu Partidul Democrat din SUA dacă Joe Biden câștigă alegerile. USR este util și în relația franco-română dacă Emmanuel Macron și partidul său, LREM, vor reuși să se mențină la putere după 2021 (cel mai prost an pentru toată lumea din 1930 încoace). În oglindă cu partidul neomarxist (USR) avem, iată, și un partid neolegionar, AUR. 

Marea surpriză AUR pentru „public” nu e chiar o surpriză pentru Statul Profund băștinaș, care anticipează încă o posibilă victorie a lui Donald Trump în alegeri. Alegerile americane încă se joacă, pentru Donald Trump au votat cca 74 de milioane, iar naționalismul și suveranismul în SUA sunt în continuă creștere. AUR poate fi un bun canal de comunicare cu Partidul Republican și cu o eventuală nouă echipă Trump. Pe de altă parte, având în vedere creșterea naționalismului, suveranismului și populismului în toată Europa, AUR poate fi util și în alte dialoguri, cum ar fi cele cu Ungaria, Polonia, dar și cu Italia lui Matteo Salvini. Ipoteza că AUR ar fi un partid de inspirație rusă sau chineză nu pare deloc serioasă. Statul Profund autohton a reușit, în sfârșit, să fabrice în viteză un partid neaoș, de data asta mult mai aproape de partidul legionar decât de încercările aproximative care au fost PUNR și România Mare.

„Pentru noi începe un război ideologic al cărui deznodământ va sta în înlăturarea actualei clase politice. În patru ani vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară. Vom recăpăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenței la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România” (Sorin Lavric – „De murit, murim cu toții. Nu e păcat să nu ne dăruim României?”, QMagazine, 7.12.2020). 

Toți cei care l-au citit pe Sorin Lavric – scriitor, filosof, eseist, senator AUR de Neamț – în textul de mai sus au simțit un puternic fior legionar. E doar un frison literar sau mai mult decât atât? În cel mult un an vom fi, probabil, lămuriți. Dacă se vor organiza alegeri anticipate în 2021, din cauza crizei economice, a pandemiei, a instabilității politice, AUR poate deveni chiar primul partid politic din România. Cu Călin Georgescu, Florian Colceag, Ovidiu Hurduzeu, Sorin Lavric, Andrei-Emil Dîrlău (teolog și filosof), AUR are deja un nucleu politico-ideologic fără concurență în celelalte partide. Și, probabil, or mai fi și alții.

Despre PSD și PNL, două partide-sistem, unul pretins de stânga, socialist sau neocomunist, celălalt pretins de dreapta, zis liberal și pseudopopulist, nu prea mai sunt multe de spus. Amândouă partide „oportuniste” (în sensul lui D. Gusti), corupte, compuse din incompetenți și oricând potențial penali, PSD și PNL par să se afle la final de carieră deși au fiecare acum cca 30 % din Parlament. Ambele sunt recesiv comuniste și ne-au făcut o tranziție mizerabilă. Celelalte două partide, astăzi doar pe locurile trei și patru, USR și AUR, le pot marginaliza ușor la un nou scrutin, în mijlocul unei mari crize. UDMR continuă să fie singurul partid etnic din Europa, o altă aberație care nu poate dura veșnic. 

Criza economică devastatoare care se anunță pentru 2021, de ce nu și pentru 2022?, îl poate confirma pe Sorin Lavric („În patru ani vom disloca partidele din Parlament” – vezi citatul de mai sus) – o predicție care se poate împlini, de fapt, mult mai repede. Și copia ratată a lui Carol al II-lea, Klaus Iohannis, riscă, la rândul său, să fie dislocată c-un drum. Ne întoarcem iar în interbelic, cum ne-am mai întors de câteva ori, și în anii ’60, și în anii ’90, și chiar după 2004 ? Criza în curs pare să o repete în mai grav pe cea din 1929-1933, condițiile ar fi deci reunite…