Nouă români vor urca pe șapte vârfuri de peste 4.000 metri din Alpi, în TREI ZILE
Unii îl numesc ”turism extrem” sau ”turism de aventură”. Pentru nouă români, decizia de a escalada șapte vârfuri cu înălțimea de peste 4.000 de metri din Munții Alpi, în numai trei zile, este o provocare.
Împreună cu doi spanioli și doi belgieni, cei nouă români și-au propus să participe, în perioada 1-10 august, la o provocare lansată de un alpinist din Valea Jiului. Acesta propune o nouă formă de turism de aventură ce constă în escaladarea a șapte vârfuri cu înălțimea de peste 4.000 de metri din Munții Alpi, în numai trei zile, informează Agerpres.
Ideea a fost lansată împătimiților muntelui încă de anul trecut, când au început și primele pregătiri, după ce inițiatorul proiectului, salvamontistul Sorin Sanda, a fost curios să afle câte vârfuri de peste 4.000 de metri sunt în Europa.
”Mulți nu știu că în Europa sunt 195 de vârfuri cu înălțimea de peste 4.000 de metri. De regulă, turiștilor împătimiți de munte li se prezintă un program care include o escaladă pe un singur vârf de peste patru mii de metri și apoi revenire la bază. Noi dorim să arătăm că se pot aborda șapte vârfuri de peste patru mii de metri în numai trei zile, cu rămânere peste noapte la refugiile montane, și apoi revenirea în stațiunea de la baza muntelui', a declarat Sorin Sanda, managerul Programului "Transilvania Adventure".
Grupul de turiști români, spanioli și belgieni va aborda cele șapte vârfuri din Alpi pornind de pe Platoul Monte Rosa, la granița dintre Italia și Elveția.
Cei nouă români vor pleca pe 1 august din Deva și se vor întâlni apoi cu doi spanioli și doi belgieni la Alegna-Valsesia (Italia), de unde vor urca împreună cu o telegondolă până în golul alpin de la Monte Rosa. De aici vor ajunge pe jos la refugiile Gnifetti (3.647 m) și Regina Margherita (4.556 m) — cel mai înalt din Europa. La aceste două refugii a fost stabilită câte o tabără de bază, din care cei 13 temerari vor încerca să urce apoi pe vârfurile Punta Giordani (4.064 m), Pyramid Vincent (4.215 m), Corno Nero (4.322 m), Punta Ludwigshohe (4.341 m), Punta Parot (4.436 m), Punta Gnifetti (4.556 m), Punta Zumstein (4.563 m).
Expediția iubitorilor muntelui se va încheia cel mai târziu în jurul datei de 10 august, cu revenirea în țară.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)