ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În timp  UDMR se plânge pe la toate porțile străine că ungurii din România sunt discriminați și că nu au drepturi, legile adoptate cu zel de Parlamentul român îi contrazic. Cel mai bun exemplu este noua  Lege a sănătății și asistenței sociale. Noua legislație va permite conducerii spitalului din Covasna, care deja se pregătește să aplice acest act normativ, să angajeze pe viitor exclusiv doctori vorbitori de limba maghiară  sau să-i „ajute” pe doctorii români să părăsescă spitalul pentru a face loc doctorilor vorbitori de limba maghiară, scrie jurnalistul Dan Tanasă pe site-ul său.



Președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe va asigura, începând cu data de 1 ianuarie 2018, condițiile necesare pentru ca pacienții să-și poată folosi limba maternă în relația cu personalul medical, așa cum prevăd noile reglementări legale, transmite Agerpres preluat de Mesagerul de Covasna.

Tamas Sandor a salutat completările făcute de Parlament la Legea sănătății și asistenței sociale, care prevede asigurarea personalului de specialitate cunoscător al limbii minorităților naționale în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând acestor minorități e au o pondere de peste 20% din numărul total al locuitorilor, e numărul lor este de cel puțin 5.000, și a menționat că deja a purtat discuții cu conducerea Spitalului Județean, aat în subordinea Consiliului, pentru a vedea cum va putea implementată legea. „Am avut probleme în anii trecuți, chiar la Spitalul Județean de Urgență, când am fost reclamați de mai multe ori, din mai multe părți că cetățeni bolnavi nu au avut posibilitatea, nu au putut să spună în limba lor maternă ce îi doare pentru că nu am avut personal de specialitate, medici, ori asistenți, care știu ungurește. (…) Nu mi s-a părut nici atunci normal și am convocat de la Secția de Urgență toți medicii și am discutat această problemă. Eu susțin că bolnavul are întotdeauna dreptate. (…) Legea intră în vigoare pe 1 ianuarie 2018 și deja am vorbit cu directorul Spitalului Județean ca să vedem cum ne pregătim pentru intrarea în vigoare. Eu chiar vreau să punem la punct această posibilitate”, a declarat Tamas Sandor.

Jurnalistul Dan Tanasă scrie pe site-ul său cum stau lucrurile în județul Covasna.

Potrivit paginii oficiale de internet a Spitalului Județean Covasna, 8 secții din cele 27 ale Spitalului de Urgență Covasna nu au doctori etnici maghiari. E posibil ca unii dintre ei să fie vorbitori de limba maghiară dar e puțin probabil. În toate aceste secții se va întâmpla una din două situații: fie vor fi scoase la concurs noi posturi de doctori și vor fi angajați automat doar doctori de limba maghiară (bugetul instituției va trebui mărit pentru a acoperi noile posturi), fie o parte dintre doctorii români angajați deja vor fi dați afară pentru a face loc altor doctori, etnici maghiari, care vorbesc limba maghiară.

Spre exemplu, la secția Neurologie Pediatrică sau secția Balneologie se regăsesc în prezent doar doctori etnici români. Noua legislație va permite conducerii spitalului să angajeze pe viitor exclusiv doctori vorbitori de limba maghiară (de parcă pacienții etnici maghiari nu au nevoie de doctori bine pregătiți profesional ci de doctori care vorbesc limba maghiară) sau să-i „ajute” pe doctorii români să părăsescă spitalul pentru a face loc doctorilor vorbitori de limba maghiară.

Aceeași situație se va regăsi și în cazul asistentelor medicale pe fiecare secție în parte.
 
UDMR este partidul care în ultimii ani s-a plâns în mod constant în afara granițelor țării în legătură cu presupuse  încălcări ale drepturilor maghiarilor din România. Liderii UDMR au ajuns să reclame România pentru discriminarea maghiarilor inclusiv la Departamentul de Stat al SUA. Unde au găsit înțelegere. O dovedește cel mai recent raport anual al Departamentului de Stat, in care România este acuzată că discriminează minoritatea maghiară în ceea ce privește posibilitatea de folosire a limbii materne, în special în tribunale și în problemele administrative.