Candidatul Baia Mare, de exemplu, anticipează că, dacă va obține calitatea de Capitală Europeană a Culturii, va fi inundat de aproximativ un milion de vizitatori; municipiul va deveni ținta unor investiții în infrastructură de ordinul câtorva sute de milioane de euro, economia locală va avea prilejul să valorifice această oportunitate și să înflorească, iar operatorii culturali vor fi beneficiarii unei relansări de mare calibru; în sfârșit, toți participanții vor avea prilejul să se bucure de oferta culturală – care va avea, fără nici o îndoială, nivelul unei adevărate capitale culturale europene. Iată ce frumos se încheie proiectul candidatului Baia Mare: „Dorința de a obține nominalizarea și de a deveni Capitală Europeană a Culturii reprezintă un demers de corectare și de accelerare a dezvoltării orașului nostru, într-un mod firesc, un efort de a ne depăși limitele pentru a deveni un pol cultural stabil și prosper, o comunitate unită în diversitate". Textul este întărit de semnătura și, evident, fotografia primarului Cătălin Cherecheș. N-am ales întâmplător exemplul municipiului Baia Mare: el este unul dintre cazurile exemplare de impostură. Comunitatea băimăreană este „unită în diversitate" de un celebru zid de 1,80 metri care desparte o comunitate – două blocuri locuite în majoritate de romi – de comunitatea unită în diversitate a restului băimărenilor. Construirea zidului a fost subiectul unei decizii a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), decizie prin care, pe lângă plata unei amenzi administrative, Primăria era obligată să demoleze zidul; decizia CNCD a fost atacată în instanță, dar a fost confirmată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție. În deplin dispreț față de justiție, zidul nu a fost demolat; el a devenit, cu ajutorul studenților Facultății de Arte din Cluj, un „obiect de artă", astfel încât să nu mai poată fi demolat. Într-un interviu pe care l-a acordat unei televiziuni în fața zidului decorat cu graffiti de studenții clujeni, primarul Cherecheș declară că a ridicat acest zid la nivelul de „operă de artă" și, continuă dânsul, „o operă de artă va fi și mutarea celor care locuiesc aici" și a continuat că vrea să continue acest proces „artistic" – care înseamnă evacuarea unor comunități extrem de sărace – și în alte cartiere pe care le-a nominalizat (Craica, Ferneziu, Pirită). În acest proces „artistic", primarul anunță că va „fi șeful echipei de salubrizare, voi conduce buldozerul dacă va fi nevoie".

Asemenea declarații și fapte care au fost calificate ca încălcând legea au șansa să câștige o elegantă robă europeană, simbol al respectului față de valorile Uniunii Europene, dacă municipiul condus de Cherecheș ar beneficia de titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Candidatul Sfântu Gheorghe (județul Covasna) are propriul său zid, mult mai vechi, care a fost construit în anii ’80, dar este păstrat și azi pentru a separa oamenii de „ne-oameni" – respectiv de cetățeni romi, o comunitate extrem de săracă. Simptomele rasismului sunt identice cu cele ale primarului Cherecheș, doar că sunt exprimate mai frecvent în limba maghiară.

Candidatul București. Dacă în cazul celor trei municipii candidate de mai sus vorbim despre discriminare, Bucureștiul vine cu o fișă mult mai încărcată. În ianuarie 2010, în zona Buzești, municipalitatea a procedat la exproprieri și evacuări descrise de organizații neguvernamentale ca fiind „sălbatice și comise cu încălcarea legii". Până în 2013, pentru o intervenție de lărgire a unei străzi, au fost expropriate, în acest cartier, în jur de 1.000 de persoane, iar 353 au fost evacuate din locuințe; au fost demolate 93 de clădiri între care câteva monumente istorice, un cartier cu valoare patrimonială fiind distrus aproape integral. Municipalitatea a încălcat drepturile celor pe care i-a expropriat și, respectiv, evacuat în absența suportului legal și cu încălcarea legii. Mai putem vorbi despre o intervenție barbară asupra patrimoniului cultural al capitalei României.

Un alt cap de acuzare la adresa Bucureștiului este expunerea față de cutremure. Capitala României este clasată ca fiind a 10-a capitală la nivel mondial și cea mai expusă din Europa, în termeni de risc seismic. Azi, în București, există 186 de imobile care se înscriu în categoria 1 de risc seismic. Acestea au fost identificate după expertizarea a 2.523 de clădiri din totalul de 113.863 de imobile existente. Aceste clădiri, în care locuiesc oameni și funcționează instituții și care sunt ele însele un capital de patrimoniu cultural, majoritatea fiind construite înainte de 1940 și fiind concentrate în zona istorică a Bucureștiului, sunt cele despre care se știe sigur acum că se vor prăbuși în cazul unui cutremur. Consolidarea acestor imobile ar fi trebuit să fie prioritatea zero a oricărei administrații responsabile. Obstacolele pe care le invocă municipalitatea pentru a explica de ce ritmul consolidărilor este criminal de lent aruncă responsabilitatea înspre proprietarii clădirilor și asupra legislativului care întârzie să modifice legi pentru a permite accelerarea procesului. Nu știm cine este mai vinovat dintre actorii evocați. Cert este că la un eventual cutremur, toți știm că vor muri, în București, câteva mii de persoane, multe dintre acestea fiind cunoscute azi cu nume și prenume. Asistăm la o crimă cu premeditare.

Nu am inspectat alți candidați la calitatea de Capitală Europeană a Culturii. Cei de mai sus sunt doar cei care au o notorietate mai mare. Pentru aceștia, organizația noastră cere eliminarea de pe lista candidaților la calitatea de Capitală Europeană a Culturii pentru că modul de raportare al autorităților publice față de propriii cetățeni încalcă valorile europene. Iar Bucureștiul ar putea candida la titlul de Capitală Criminală Europeană.