ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele republicii, Klaus Iohannis, a susținut, miercuri, o conferință de presă la Palatul Cotroceni, în care a vorbit despre tentativele de fraudare a alegerilor, despre Legile Justiției, despre al doilea val al pandemiei și despre modul cum se vor desfășura alegerile parlamentare, dar și sărbătorile de Crăciun și Anul Nou.

„Am avut astăzi o întâlnire de lucru cu premierul Ludovic Orban și cu ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru a discuta pe marginea proiectelor de lege reparatorii elaborate de Guvern și menite să corecteze Legile justiției. După cum probabil vă amintiți, am insistat încă de acum câteva luni să se lucreze intens la minister pentru ca aceste proiecte să poată fi puse în dezbatere publică cât mai curând. Doar printr-un dialog transparent și extins se pot repara acele prevederi care s-au dovedit toxice atât pentru actul de justiție, cât și pentru sistemul de justiție. (...) Proiectele normative au rolul de a repune pe fundamente corecte mecanismele de funcționare ale justiției. Această contra-reformă din ultimii ani nu doar că a bulversat sistemul de justiție, dar a afectat principiile de bază ale funcționării sale: independența, profesionalismul, imparțialitatea și meritocrația. Reintroducerea concursului pentru promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, asigurarea independenței procurorului, instituirea unei proceduri transparente de numire a procurorilor în funcții de rang înalt, reinstituirea unui echilibru instituțional în numirea și revocarea în aceste funcții și reducerea influenței factorului politic, ca și desființarea mult discutatei Secții pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, iată,  câteva dintre cele mai importante aspecte care trebuie clarificate”, a explicat Klaus Iohannis.

Președintele a spus că alegerile parlamentare se vor desfășura în decembrie, fără amânare, și a dat de înțeles că susține câștigarea lor de către partidele de dreapta. El a negat fraudarea alegerilor locale, dând vina pe PSD pentru disputarea rezultatelor preliminare. 

„Și pentru că am făcut referire la o schimbare profundă în bine, despre asta sunt și alegerile parlamentare din decembrie. Un pas a fost deja făcut, rezultatele alegerilor locale de duminică au arătat că cetățenii își doresc administrații eficiente, care să servească interesul public.

În decembrie trebuie să continuăm acest drum. Pentru dezvoltarea României, majoritatea nocivă care a acționat până acum în Parlament, prin încercări repetate de a dinamita inclusiv economia românească, poate fi sancționată doar prin vot.

Este inadmisibil ca în anul 2020 să avem încă discuții aprinse despre fraudarea votului. Este inadmisibil că practici toxice, folosite în trecut, continuă să fie îmbrățișate de politicieni retrograzi, care nu înțeleg că minciuna și dezinformarea nu mai sunt tolerate de români. Alegerile parlamentare sunt cele care pot trimite în istorie acest mod nociv de a face politică”, a opinat Klaus Iohannis.

Întrebat de un jurnalist despre recomandările diametral opuse în privința ieșirii românilor din casă de sărbători și de alegeri, președintele a spus că parlamentarele se pot organiza, cu respectarea măsurilor sanitare, iar Crăciunul poate fi sărbătorit „cu precauție”, având în vedere că virusul nu va dispărea până atunci.

„Eu recomand tuturor să respecte toate măsurile, mai ales acelea simple pe care le tot repet – mască, distanță, igienă - și atunci, împreună, vom reuși să îngrădim răspândirea acestei pandemii. Însă, trebuie să recunoaștem, evoluția este fluidă. Trebuie să vedem de la o zi la alta cum evoluează pandemia. Avem prea puține informații încă și oamenii de știință, medicii, experți cercetează cum se evaluează situația pandemiei, cum poate fi tratată, prevenită și așa mai departe. Însă, trebuie să recunoaștem în același timp că acum, la sfârșitul anului, știm totuși mult mai multe despre pandemie, despre virus, despre posibile tratamente, decât am știut, de exemplu, de Paște. Ca atare, în acest moment, experții spun că alegerile sunt posibile, dacă respectam toate normele prescrise. Până atunci mai este mult, observăm, convingem oamenii să fie atenți, și, dacă totul merge bine, atunci cu siguranță putea să avem alegeri parlamentare la fel cum am avut alegeri locale, sper fără circul aferent de renumărare a voturilor și fără furtișaguri sau posibile furtișaguri.

În ce privește sărbătorile de iarnă care vin - clar, vom avea sărbătorile de Crăciun, de Anul Nou, nu cred ca virusul va dispărea până atunci. Și atunci recomand tuturor românilor să-și planifice sărbătorile în așa fel încât să se întâlnească cu relativ puțină lume, să nu meargă în locuri aglomerate, să păstreze distanța, masca și să fie precauți. Și Crăciunul se poate sărbători cu precauție”, este de părere Iohannis.

El a făcut apologia respectării regulilor sanitare, spunând că impunerea sau nu de restricții depinde de cât de disciplinată va fi populația.

„Opinia aproape unanimă a specialiștilor este că în Europa un al doilea val al pandemiei este iminent.

Deja cele mai multe țări de pe continent înregistrează zilnic cifre mai mult decât îngrijorătoare. Nici la noi situația nu este bună, din păcate chiar astăzi am înregistrat un nou record negativ de infectări.

Este imperativ să facem toate eforturile pentru a inversa acest trend ascendent și a menține epidemia sub control. De responsabilitatea fiecăruia dintre noi depind viața și sănătatea celorlalți.

În mod evident, acest virus nu va dispărea prea curând și, în aceste condiții, până când va fi disponibil vaccinul sau un tratament eficient, trebuie să găsim soluții care să ne permită să avem o societate și o economie funcționale.

În acest moment, prioritar este ca sistemul sanitar să nu fie copleșit de un număr semnificativ de bolnavi de COVID-19.

Așadar, dragi români, respectați cu rigoare regulile, fiți prudenți, evitați aglomerațiile și deplasările inutile pentru a nu vă expune riscului de infectare”, a îndemnat Klaus Iohannis.

El a aprofundat tematica introducerii de restricții, răspunzând unei întrebări venite din partea presei.

„În primul rând, repet, măsurile care trebuie luate sunt cele individuale, simple, clare: mască, distanță, igienă. Dar, se vede că există persoane care nu vor sau nu intenționează să respecte toate normele, și atunci trebuie să se intervină. Nu ne dorim, eu nu îmi doresc să reintroducem restricții, dar, este evident că, dacă numărul infectărilor crește, în anumite localități și pe anumite segmente este posibil să se reintroducă anumite restricții, altfel lucrurile scapă de sub control. Am vorbit astăzi și cu premierul despre aceste chestiuni și cu ministrul de Interne și cu ministrul Sănătății. Toți sunt foarte hotărâți să facă în așa fel încât lucrurile să nu iasă de sub control. Chiar la ora asta, dacă nu mă înșel, există o videoconferință cu prefecții pentru a stabili ce măsuri și unde trebuie luate. Repet, nu îmi doresc și nu ne dorim să reintroducem restricții, dar dacă lumea nu este atentă și numărul de infectări crește, atunci, acolo unde avem incidența cea mai mare, este foarte posibil să se reintroducă anumite restricții; local, regional, acolo unde gradul de infectare este pur și simplu prea mare pentru a fi tolerat ca atare”, a detaliat președintele.

Întrebat cum crede că mai pot fi ținute alegerile parlamentare în decembrie, dacă tot atunci unele localități ar putea fi carantinate din cauza gripei, Iohannis s-a arătat optimist.

„Alegerile din decembrie, dacă avem grijă și nu ne infectăm disproporționat, se pot organiza exact în aceleași condiții cum am avut alegeri locale acum, duminica care a trecut. Nu sunt alegeri obișnuite - nici alegerile locale, nici cele parlamentare nu vor fi alegeri obișnuite. Vor trebui respectate norme stricte. Probabil ați fost la vot toți, ați văzut, se măsoară temperatura, se dezinfectează mâinile, sunt proceduri speciale de primire, de citire a documentelor și așa mai departe. Și iată, cu respectarea acestor norme speciale, am reușit să organizăm în condiții rezonabil de bune alegeri locale și putem să organizăm și alegeri parlamentare”.

Președintele a adăugat că inclusiv locuitorii unor localități carantinate ar putea merge să voteze.

„Carantina nu înseamnă că omul nu iese din casă. Carantină înseamnă că omul nu este din localitate, dar, așa cum se duce să își cumpere pâine, poate să meargă la secția de vot și să voteze, respectând normele sanitare, evident”, a concluzionat Klaus Iohannis.

În aceeași zi, premierul Ludovic Orban a participat la ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și a susținut ulterior o conferință de presă la sediul MAI. El a solicitat Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență să introducă, la nevoie, măsura de carantinare zonală în anumite localități sau regiuni. Totodată, Orban a cerut menținerea cu strictețe a măsurilor controversate de protecție din școli și a incriminat evenimentele publice și transportul în comun ca principali factori generatori de noi infectări.

„Este evidentă o tendință de creștere a numărului de cazuri. Din acest motiv am solicitat Comitetelor Județele pentru Situații de Urgență o implicare mai serioasă în respectarea regulilor și nu în ultimul rând:

Le-am solicitat să urmească mai multe linii de acțiune:

1. În școli să fie respectate toate măsurile de protecție școlară.

2. tot în școli, deciziile care se iau la nivelul Comitetului pentru Situații Urgență să țină cont de reglementările Guvernului, nu după bunul plac al unor directori de școli.

Din analizele efectuate de INSP și Ministerul Sănătății se vede clar că riscul cel mai mare de infectare a fost în cadrul evenimentelor nunți, botezuri și alte tipuri de evenimente.

Al doilea factor de risc este reprezentat de transport inter-județean și în afara județelor (sic! -n.r.). Am solicitat o verificare mai atentă.

Am solicitat Comitetelor pentru Situații de Urgență să instituie carantina acolo unde este nevoie, atât la nivelul unor localități, cât și la nivelul anumitor zone”, a declarat Ludovic Orban, citat de Știri pe Surse
 
Totodată, premierul a anunțat miercuri, 30 septembrie, că se vor introduce, începând de săptămâna viitoare, restricții pentru persoanele care vin în România din state care au un număr de infectări mai mare decât cel al țării noastre.

„Primarii, până la alegerile locale, mulți dintre ei, s-au temut să ia decizii și impunerea măsurilor. Acum au deplină autoritate în reducerea numărului de infectări.

Am discutat cu colegii. Știți că nu am mai actualizat stuația din alte țări pentru că am așteptat să fie ceva unitar la nivelul U.E. Vom decide luni, în CNSU, să reintroducem restricții pentru țările care au un nivel de îmbolnăviri mai mare decât cel din România.

Nu se va impune carantinarea dacă vin cu un test COVID și stau până în 3 zile pe teritoriul României.

Pentru ceilalți, care vor să stea mai mult, se va impune carantină pe 14 zile. În cazul în care nu doresc, în a 5-a zi vor putea face un test și vor ieși din carantină”, a mai declarat Ludovic Orban.