ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un tânăr din localitatea suceveană Şcheia a demarat o campanie prin care adună cărţi, din donaţii, pentru a deschide o bibliotecă publică în satul în care locuieşte.

Mai mult, Ilie Dumitru Vorobchievici, al cărui principal scop este de a îndruma copiii din sat spre educaţie şi cultură, a început deja activităţi educative cu micuţii chiar la el acasă, unde îi învaţă să deseneze şi să modeleze ceramică. Tânărul speră ca „orele” de educaţie din casa lui să fie doar un imbold pentru autoritatea locală, în vederea acordării unui spaţiu civilizat, pentru bibliotecă şi activităţi recreativ-educative.

Tânarul a reuşit să strângă până în prezent aproape 2.000 de volume. 

„De la 300 de cărţi am ajuns acum la aproape 2.000, deja sunt foarte multe şi am nevoie de un spaţiu, unde să le inventariez şi să le selectez pe categorii”, a declarat Ilie Dumitru Vorobchievici, pentru  Monitorul de Suceava.

El a mai relatat că numai de la un singur donator a primit 300 de cărţi şi mai are încă persoane care l-au căutat, însă nu a reuşit încă să ajungă la ele, pentru a primi donaţiile de cărţi.

Între timp, entuziasmat de succesul acţiunii sale, tânărul a început să implice copii din sat în activităţi educative, chiar la el acasă.

„Încerc să-i îndrum pe copii spre desen, spre modelaj, spre activităţi educative. Le-am dat, de exemplu, o temă, legată de cum va arăta pământul peste 50 de ani, iar fiecare a desenat cu mult interes câte ceva”, a explicat Ilie.

Primarul localităţii Şcheia a declarat că se caută o soluţie pentru a sprijini demersul tânărului.
 
"„Ştiu că a adunat deja destul de multe cărţi şi vom căuta o soluţie pentru a găsi un spaţiu unde să fie deschisă biblioteca”, a declarat primarul Vasile Andriciuc pentru Monitorul de Suceava

Ilie nu a ascuns faptul că este oarecum dezamăgit că nu a fost încă ajutat de autoritatea locală, cu un spaţiu în incinta căminului cultural din sat, unde speră să deschidă biblioteca publică.

„Dacă nu primesc un spaţiu public îmi deschid biblioteca acasă”, spune tânărul.

Ilie Dumitru Vorobchievici ne-a spus că obiectivul său este acela de a facilita accesul la lectură copiilor, dar şi celor mai în vârstă, din mediile defavorizate. A adunat până acum cărţi, reviste tematice de istorie sau ştiinţe, ziare, CD-uri cu teme culturale etc., care, speră el, vor face obiectul unei biblioteci publice care să fie inaugurată în timp cât mai scurt.

Cei care îl pot sprijini în continuare pe tânăr în demersul său îl pot contacta la numărul de telefon 0746 903 283.