ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Klaus Iohannis la Sofia, 9 Iulie 2021, dimineața:

Jurnalist: Mai multe țări europene au început să ia măsuri de protecție a populației, restricții în contextul răspândirii tulpinii Delta. Credeți că și în România ar trebui să ne gândim mai mult la măsuri restrictive decât la relaxare?

Președintele României: Sincer, nu cred că măsurile restrictive trebuie impuse acum, dar vaccinarea da. Deci, am trecut printr-un an și jumătate de pandemie, și am repetat acest lucru de multe ori, și o să-l repet și acum. Ieșirea din pandemie și prevenirea revenirii pandemiei, că despre asta vorbim acum, stă în vaccinare. La noi vaccinarea este posibilă, vaccinul este disponibil fără programare, fără niciun fel de birocrație. Deci, eu recomand în continuare fiecărui român să se vaccineze dacă nu dorește să ajungă la spital. Atât de simplu este. (VIDEO mai sus)

Klaus Iohannis la Sofia, 9 Iulie 2021, la prânz:

Jurnalist: Domnule Președinte, spuneați azi dimineață la intrarea la Summit că în momentul de față măsurile restrictive nu se impun, însă vaccinarea da. Dacă puteți clarifica, considerați că ar trebui impusă vaccinarea?

Președintele României: Vaccinarea se impune, adică este de dorit, este importantă, este necesară. Nu, eu nu sunt adeptul vaccinării obligatorii și noi de fapt, de la început, de când dispunem de diferite tipuri de vaccin, am spus că vaccinarea este voluntară, și așa va rămâne. Însă sunt de părere că este nevoie de mai multă vaccinare. România este dintre statele care are un grad mic de vaccinare și prin asta, automat, suntem mult mai expuși în fața valului patru, care se vede că vine. Deja sunt state europene unde valul patru se poate măsura. Eu îmi doresc tare mult ca românii să înțeleagă foarte bine că pandemia nu s-a terminat. Acum suntem într-o pauză de vară, dar pandemia revine cu noi și noi variante, mutații ale virusului și singura protecție, repet, singura protecție este vaccinul. De aceea, repet, și o mai spun o dată, vaccinați-vă până sunteți sănătoși.

Nota Red: Dl. președinte seara nu a mai dat nici o declarație.