PS Sebastian: Evanghelia care ne-a lăsat pe toți perplecși! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (Mt. 25, 31-46)

CUVÂNTUL IERARHULUI
Evanghelia de astăzi ne stârnește, cel puțin, două nedumeriri.
Prima: Cum se face că Dumnezeul Acesta, atât de transcendent, va deveni dintr-odată atât de „material”, de vreme ce, la judecată, ne va reproșa – nici mai mult, nici mai puțin − decât: „Flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit. Gol am fost și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat”? Acest Dumnezeu care pe Care nu-L putem vedea, oricât ne-am strădui, pentru că „nimeni nu L-a văzut vreodată” (In 1, 18), ne surprinde prin aceea că El, Cel nevăzut, nepătruns și neînțeles de noi, Se va prezenta dintr-odată ca fiind atât de… imanent!
A doua nedumerire: Hristos nu ne reproșează, la judecată, decât numai faptele milosteniei celei trupești și Se arată interesat doar de raporturile noastre cu semenii. Nu ne întreabă de credință! Nu ne reproșează lipsa de nădejde în El! Nu ne chestionează cu privire la rugăciune! Nu întreabă nici de postul pe care îl vom începe în curând − și stăruim că postul este o cale absolut necesară pentru a putea fi rânduiți de-a dreapta Lui. Ei bine El, Hristos, îi surprinde pe toți cu criteriile Sale de judecată: și pe cei rânduiți de-a stânga, dar și pe cei rânduiți de-a dreapta! Nici unii, nici alții nu se așteptau ca El să Se identifice tocmai cu cel flămând, însetat, străin, gol, bolnav ori întemnițat. Și trebuie să recunoaștem că și pe noi ne-a surprins, căci câți dintre noi – auzindu-L astăzi pe Dreptul Judecător – nu am avut sentimentul pe care l-am trăit de multe ori ca studenți, la examene, când ni se păreau subiectele din alte manuale decât cele după care ne pregătiserăm noi? Iată de ce spun că judecata Domnului, pe lângă faptul că va fi înfricoșătoare, ne va lăsa și perplecși!
*
Dragii mei,
Hristos Dumnezeu este atât de „material” în așteptările Sale de la noi, pentru că El S-a făcut OM, ca noi. De aceea I-a și fost încredințată Lui judecata − pentru că „este Fiul Omului” (In 5, 27). Cunoaște neputințele firii umane. A experimentat „personal” suferința. Știe ce înseamnă să fii flămând, să fii însetat, să fii gol, să fii batjocorit, să fii întemnițat, să fii omorât…
Apoi, El ignoră voit celelalte virtuți – credința, nădejdea, rugăciunea, postul, cinstea, curățenia trupească și sufletească etc. – nu pentru că acelea ar fi inutile, ci pentru că sunt insuficiente. Pentru că „mai mare dintre (toate) acestea este dragostea” (I Cor. 13, 13). Doar aceasta arată „vârsta bărbatului desăvârșit” (Ef. 4, 13). Cu alte cuvinte, nu este de ajuns să crezi în Dumnezeu; nu este suficient să nădăjduiești în El; nu te împlinește nici rugăciunea și rămâne neroditor postul, dacă toate acestea nu converg spre singura virtute pe care a înveșnicit-o Scriptura – „dragostea nu moare niciodată” (I Cor. 13, 8).
Prin urmare, vrei să fii rânduit de-a dreapta lui Hristos la judecata de apoi? Convertește credința ta, nădejdea, postul, rugăciunea ș.a.m.d. în dragoste și milostivire față de aproapele, pentru că toate celelalte nu sunt decât trepte către desăvârșirea pe care evanghelia de astăzi ne-o prezintă în chipul celui ce-și slujește cu iubire semenii!
†SEBASTIAN,
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Știri
Persoane: PS Sebastian
Subiecte: Sfânta predică de duminică
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)