Pașapoartele de Vaccinare: Lațul UE se strânge cu rapiditate
Majoritatea țărilor UE ar trebui să fie pregătite din punct de vedere tehnic pentru certificatele COVID-19 în prima săptămână a lunii iunie, înaintea lansării oficiale așteptate pentru sfârșitul lunii.
„Certificatele verzi digitale” au fost propuse luna trecută de către Comisia Europeană cu scopul de a reglementa mișcarea persoanelor în interiorul Uniunii Europene în timpul pandemiei de COVID-19.
Deși este, în fapt vorba de o restrângere a libertății de circulație, legând-o de obligativitatea unor acte medicale – vaccinare sau testare – oficialii de la Bruxelles afirmă că scopul noilor documente este, dimpotrivă, facilitatea libertății de mișcare.
Certificatele, care pot fi în format digital sau pe hârtie, vor atesta că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului, are un test negativ recent sau s-a însănătoșit după ce a avut COVID.
Cine nu intră în aceste trei categorii, are interzis la circulație, fiind în fapt un cetățean european de mâna a doua. Astfel, se introduce un apartheid de tip nou.
În timp ce parlamentarii UE au început negocierile inter-instituționale pentru a finaliza texul legal al măsurilor, se lucrează la partea tehnică a certificatelor.
Acest lucru a fost confirmat pentru Euractiv de către un oficial de la Bruxelles, care, vorbind sub acoperirea anonimatului, a afirmat că partea tehnică „se derulează în paralel” cu negocierile dintre Parlamentul European și ministerele UE, dat fiind că timpul este scurt.
Scopul este de a avea sistemul de certificate operațional înaintea verii, dat fiind că scopul declarat oficial al operațiunii este salvarea sezonului vacanțelor și a sectorului turistic european, aflat în dificultate.
Sistemul trebuie să fie pregătit atunci când legislația va fi dată publicității, pentru a se evita întârzierile, a explicat oficialul UE, adăugând că acesta ar trebui să devină operațional și valabil din punct de vedere juridic în toată Uniunea Europeană pe 26 iunie.
Statele membre UE au fost împărțite în grupuri în funcție de pregătirea lor pentru a începe testarea sistemului.
Un prim grup de 20 de țări, printre care Franța, Italia, Spania și Germania, va începe verificările tehnice pentru a interconecta sistemele începând cu a doua săptămână din luna mai.
Un alt grup de state membre, mai puțin pregătite, ar trebui să înceapă testele mai târziu, spre sfârșitul lunii.
„Se verifică totul, se verifică pentru ca sistemul să fie validat prin schimbarea cheilor digitale, se verifică întreaga configurație, apoi se declară conexiunea funcțională. De aceea sunt împărțite pe grupuri”, a explicat oficialul UE.
Bugetul pentru această acțiune tehnică se cifrează între 40 și 45 de milioane de euro, adică aproape o treime din costurile pentru întregul sistem.
Joi 29 aprilie, europarlamentarii au aprobat introducerea certificatelor verzi digitale și au adoptat poziția pe care o vor avea în negocierile cu Comisia Europeană și cu Consiliul reprezentând cele 27 de state membre.
Între timp, certficatele au început deja să fie aplicate de către statele membre ale UE, independent de Bruxelles.
Ultimul caz este acordul dintre Slovenia și Ungaria de a recunoaște reciproc certificatele emise de ele, acord încheiat în weekendul trecut.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ion Cristoiu: Cuplul Iohannis – Ciolacu a primit misiunea ca România să provoace Rusia
ACTUALIZARE: Atac terorist la Moscova: Peste 115 morți și peste 140 de răniți. Putin urmează să iasă în fața națiunii. FSB: Teroriștii au fost prinși când încercau să fugă în Ucraina (VIDEO)
Disperare și Sporuri la MApN. Val de demisii și retrageri din Armata Română
Prințesa Kate, soția Prințului moștenitor al tronului britanic, are cancer la 42 de ani. La trei ani de la injectarea cu seruri Covid aproape întreaga familie regală a Marii Britanii e canceroasă
Unde a ajuns școala românească: Elev sancționat cu scăderea notei la purtare pentru că a făcut “propagandă pentru România Mare” și pentru că-și iubește țara! A fost trimis și la consiliere psihologică
Pe Zelenski l-au lăsat nervii: îl numește pe Putin "gunoi" și "ticălos" – La Crocus a început un nou Maidan
Recomandările noastre
Loreta Popa, un om dedicat primei sale iubiri: CUVÂNTUL! Interviu ActiveNews cu promotoarea Muzeului Național al Literaturii Române: ”Fără acces la educație copiii noștri nu vor mai fi în stare nici să se semneze, dar să citească”
27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!
Secțiuni: Știri
Persoane: Ursula von der Leyen
Locații: Uniunea Europeană
Subiecte: certificate de imunitate Covid
Organizații: Comisia Europeana Parlamentul European Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)