ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pastorala transmisă cu prilejul Nașterii Domnului de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se intitulează „Dumnezeu este iubire smerită și darnică”.

În mesajul său pastoral, Părintele Patriarh subliniază că „Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi duhovnicește la marea taină a smereniei Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor și viața veșnică”.

„Iubirea smerită și darnică a Fiului veșnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la nașterea Sa într-o peșteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce și punerea Sa în mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie”, transmite Patriarhul României.

 

Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel

† DANIEL

Prin harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Bucureștilor,
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei,
Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei
și
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului Cler
și dreptmăritorilor creștini din Arhiepiscopia Bucureștilor

Har, pace și bucurie de la Domnul Nostru
Iisus Hristos, iar de la noi părintești binecuvântări

„Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 16)

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Iubiți credincioși și credincioase,

Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită față de om, este temelia și inima credinței creștine. Această sfântă și mare taină a înomenirii Fiului veșnic al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea.

Această taină a fost prezisă de profeții lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută, crezută și mărturisită de Ucenicii și Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. 1 Ioan 1, 1-3), apărată și dogmatizată în fața ereziilor de către Părinții Bisericii, gândită în teologie, predicată și cântată în viața liturgică a Bisericii de toți creștinii dreptcredincioși, dreptslăvitori și iubitori de Dumnezeu.

Sfânta Scriptură a Noului Testament ne învață că Taina Întrupării lui Hristos arată legătura directă între Fiul lui Dumnezeu și creație, deoarece întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). „Toate s-au făcut întru El, prin El și pentru El” (cf. Coloseni 1, 16). „Toate prin El s-au făcut; și fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era viața și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1, 3).

Cerul și pământul sunt darul lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Său Cel veșnic (cf. Coloseni 1, 16) și pentru toți oamenii creați după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), deoarece Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, va deveni om pământean spre a dărui oamenilor înfierea după har și viața veșnică din Împărăția cerurilor (cf. Ioan 1, 9-14; 17, 2-3 și 1 Ioan 1, 2-3).

Pe baza învățăturii Sfinților Părinți ai Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae spune că „Dumnezeu a creat lumea din bunătate, pentru ca să facă părtașe și alte ființe la iubirea Lui intratrinitară”[1]. Apoi, același teolog precizează: „Prin darul lumii (create) Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut pe Sine însuși în iubirea Sa. De aceea, și omul trebuie să se ridice, peste darurile primite, la Dumnezeu însuși Care le-a dat”[2].

Vorbind despre marea smerenie a lui Hristos, Sfântul Vasile cel Mare spune că puterea lui Dumnezeu Cuvântul de a Se smeri pe Sine făcându-Se om este mai mare decât puterea Sa arătată în facerea cerului și a pământului, a mării și a aerului, și a celor mai presus de lume[3].

Prin întrupare sau înomenire, Fiul veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă adevărul că iubirea atotputernică a lui Dumnezeu este smerită și darnică, deoarece, așa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, întruparea Sa „a fost o coborâre [chenoză] de bună voie a lui Dumnezeu la oameni prin bunătatea Lui. Dar această coborâre nu a fost o cădere din Dumnezeire. Căci a rămas ceea ce era [Dumnezeu], deși S-a făcut ceea ce nu era [om]. Căci era neschimbabil. Și a păstrat ceea ce S-a făcut, rămânând însă ceea ce era. Fiindcă era iubitor de oameni”[4].

Sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi duhovnicește la marea taină a smereniei Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor și viața veșnică. În acest sens, cităm dintr-o cuvântare a Fericitului Augustin despre Nașterea lui Hristos:

„Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor și micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toți vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui și făcut trup sub soare; rânduind din sânul Tatălui tot mersul veacurilor, și dăruind din sânul mamei Sale sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc deși iese din el; înțelept mai presus de orice cuvânt și copil ca înțelepciune; umplând lumea și stând culcat în iesle; conducând stelele și alăptându-Se de la pieptul mamei; atât de mare ca Dumnezeu și atât de mic ca rob, fără ca această smerenie să micșoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să copleșească în vreun fel smerenia. […] El nu S-a închis deloc sub veșmântul unui trup micuț primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăși îngerilor înțelepciunea Sa ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul”[5].

Iubirea smerită și darnică a Fiului veșnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la nașterea Sa într-o peșteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce și punerea Sa în mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către filipeni, vorbește în această privință despre chenoza sau smerenia lui Iisus Hristos pentru a-i îndemna pe creștinii din Filipi la viață smerită și milostivă, zicând: „Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuși. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare și ale altuia. Gândul acesta să fie în voi care era și în Iisus Hristos, Care (…) S-a smerit pe Sine ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 3-5, 8).

În același înțeles, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că smerenia îl înalță pe om, nu îl înjosește: „Atunci vei fi tu mai mare și mai înalt decât alții, mai strălucit și mai mărit, când te vei înjosi pe tine însuți, când nu vei umbla după rangul cel dintâi, când vei răbda de bună voie umilința, jertfirea de sine și primejdia, când te vei sârgui a fi sluga tuturor, gata a face și a suferi toate pentru aceasta”[6].

Începând cu ziua de 20 decembrie, când serbăm Înainteprăznuirea Nașterii Domnului, și până la 31 decembrie, ziua Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea și să ne bucurăm cu inima de taina iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, arătată în Nașterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria, în peștera din Betleem.

Iată ce se spune într-o cântare din Minei, în ziua de 25 decembrie: „Pe cel după chip și asemănare văzându-l Iisus stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât și S-a sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca în el să înnoiască pe Adam cel stricat (…)”[7]. De asemenea, într-o altă cântare din Minei se spune că Taina Nașterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veșnice, trezește uimire pentru îngeri și înfricoșare pentru oameni: „Cuvinte al Tatălui, Cel împreună veșnic, ieșind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălășluit trupește în peșteră, având ieslea ca un tron; și spăimântezi, cu înfricoșătoarea Ta iconomie, pe magi și pe păstori, și ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă Ție!”[8].

Și colindele noastre românești evidențiază, în același timp, smerenia și slava Pruncului Iisus, Dumnezeu-Copilul: „Sărac în șură lângă boi, copil culcat pe paie,/ Așa L-au găsit cei trei magi pe Dumnezeul Slavei./ Dar ei pe El L-au cunoscut că este Împăratul,/ Cel Bun, Cel Mare și Cel Sfânt, ce lumea a creat-o!” (Colindăm, colind …)

Deci, întruparea Fiului veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă iubirea smerită și darnică a lui Dumnezeu Tatăl pentru lume, după cum se spune în Sfânta Evanghelie după Ioan: „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Toată viața Domnului Iisus Hristos pe pământ a fost dăruire de Sine pentru mântuirea oamenilor. Din acest motiv, sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos este mai ales sărbătoarea darurilor oferite atât copiilor, cât și oamenilor săraci, bolnavi, bătrâni, întristați și singuri. Însă, dărnicia sau milostenia creștină trebuie arătată nu numai cu ocazia sărbătorilor, ci tot timpul.

În această privință, Biserica a creat instituții filantropice sau de caritate tocmai pentru a arăta dărnicie permanentă față de oamenii nevoiași (cantine pentru săraci, cămine pentru copii orfani, case pentru bătrâni, centre și spitale pentru bolnavi ș.a.). Astfel, toate instituțiile de asistență socială din statele europene de astăzi au la origine opera caritabilă creștină, preluată mai târziu de statul modern și chiar de societatea secularizată contemporană.

În perioada de criză medicală și economică de azi, ajutorarea oamenilor aflați în dificultate este o necesitate stringentă. Prin urmare, să fim milostivi sau darnici, deoarece, după cum ne învață Sfânta Scriptură, „cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Pilde 19, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur explică aceste cuvinte astfel: „Cel ce miluiește săracul și necăjitul nu rupe numai zapisul păcatelor lui, ci ia și alt zapis de mărturie care mărturisește și zice: «cel ce miluiește pe sărac împrumută pe Dumnezeu». Să dăm deci milostenia lui Dumnezeu împrumut ca să luăm de la El răsplătirea cea din iubire de oameni”[9].

În altă parte, același Sfânt Părinte îndeamnă la dărnicie, zicând: ,,Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un bănuț! N-ai niciun bănuț? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plângi împreună cu cel îndurerat și ți-ai luat plata”[10]. Altfel spus, cu cel sărac fii darnic cel puțin prin compasiune și solidaritate.

Dragi creștini,

Ca și în anii precedenți, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2021 spre 1 ianuarie 2022, și în ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul 2021 care a trecut și să-I cerem ajutorul în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2022 în care intrăm. Să pomenim în rugăciunile noastre și pe toți românii din afara României, pe cei din jurul granițelor României și pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frățească, unitatea de credință și de neam.

Să mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții și pentru darul sănătății, care trebuie păstrate și cultivate cu multă grijă, smerenie și înțelepciune, spre binele personal, al familiei și al societății în care ne aflăm. Să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de toți oamenii bolnavi, dar și multă prețuire medicilor care-i îngrijesc pe aceștia, pentru a redobândi sănătatea.

Pandemia actuală a adus în România și în întreaga lume multă suferință, boală, depresie și moarte. Să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu pentru încetarea grabnică a pandemiei, spre a putea trăi și lucra în mod firesc și liber. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii și multă responsabilitate pentru sănătatea proprie și a semenilor noștri, știind că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8, 28).

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2022 și Botezului Domnului, vă adresăm tuturor părintești binecuvântări, doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, fericire și mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulți ani!”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (2 Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Note:

[1] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tomul 1, ediția a 5-a, în colecția OPERE COMPLETE, Ed. BASILICA, București, 2018, p. 352.

[2] Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, tomul 1, ediția a 5-a, în colecția OPERE COMPLETE, Ed. BASILICA, București, 2018, p. 357.

[3] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, „Omilia la Psalmul 44, 5”, în PSB 17 (colecția PĂRINȚI ȘI SCRIITORI BISERICEȘTI), traducere, introducere, note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986, p. 290.

[4] Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești, Partea întâi, „Epistola 19”, în PSB 81, traducere din grecește, introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pp. 153-154.

[5] Fericitul Augustin, Sermo, 187, 1; trad. G. Humeau, Les plus beaux sermons de S. Augustin, t. 3, Paris, 1934, pp. 51-52; citat în art. „Noel”, în: Dictionnaire de spiritualité, t. XI, Ed. Beauchesne, Paris, 1982, col. 387.

[6] Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt la Duminica vameșului și fariseului”, în Omilii la Postul Mare, versiune românească îmbunătățită, pornind de la ediția tradusă și îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec (1893), în colecția COMORILE PUSTIEI, vol. 19, Ed. Anastasia, București, 1997, p.10.

[7] Mineiul pe Decembrie, Ziua a douăzeci și cincea, la Litie, stihirile, glasul 1, alcătuire a lui Ioan Monahul, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019, pp. 513-514.

[8] Mineiul pe Decembrie, Ziua a douăzeci și patra, la Pavecerniță, Cântarea a 5-a, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019, p. 466.

[9]Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere de Diac. Gheorghe Băbuț, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1994, p. 35. A se vedea și Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăință, „Omilia a șaptea”, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998, p. 146.

[10] Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăință, „Omilia a treia”, traducere din limba greacă de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998, p. 51.