Pelerinajul la Sfânta Parascheva de la Iași a început de azi, prin mutarea sfintelor moaște ale Cuvioasei în baldachinul din exteriorul Catedralei Mitropolitane, alături de moaștele Sfântul Moș Gheorghe Pelerinul

În dimineața zilei de vineri, 8 octombrie 2021, în jurul orei 6:00, racla cu moaștele Sfintei Parascheva de la Iași a fost așezată în baldachinul din fața căminului preoțesc. Preoții Catedralei Mitropolitane, dimpreună cu PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au înălțat rugăciuni și au purtat pe umeri cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, așezându-le în zona amenajată din cadrul Ansamblului Mitropolitan, informează portalul Doxologia. A început pelerinajul la Sfânta Parascheva!
VIDEO:
„Această prăznuire este tot timpul pentru noi un moment de nădejde, un moment prin care înțelegem că tot ce facem ne schimbă viața și rămâne o schimbare până și în trupul nostru. Trupul Sfintei Parascheva, trupul sfinților devin sfinte moaște mărturisind puterea pe care Dumnezeu o pune în cei ce slujesc Lui, cu bunăvoință, cu nădejde și bărbăție. Atunci când slujim, primim o bucurie și o putere pe care o putem împărtăși și celorlalți. Cu cât mai mulți vom fi cei care vom trăi cu această înțelepciune, cu nădejde, cu credință în Dumnezeu, cu atât mai mult va birui această înfricoșare, această îngrijorare pe care o avem, și va birui – nu că am ignora-o – ci pentru că înțelegem că în fața lui Dumnezeu cel Atotputernic, toate îngrijorările noastre intră pe făgașul biruinței pe care Dumnezeu ni le-a arătat prin înviere. În mijlocul pelerinilor, prezența Sfântului Gheorghe Pelerinul este binevenită, pentru că el însuși, cu aceeași nădejde, cu aceeași înțelegere că pelerinajul te apropie de Dumnezeu, el însuși a mărturisit Evanghelia în fața credincioșilor care aveau nevoie de îndrumare, aveau nevoie de pildă de bărbăție, iar Sfântul Gheorghe Pelerinul a fost pildă de bărbăție, pildă de simplitate înțeleaptă, de aceea este în mijlocul pelerinilor acum, ca să ne însuflețească în momente grele, dar în momente grele Dumnezeu pune puteri mari și semne mari”, a transmis la final PS Nichifor Botoșăneanul, citat de Doxologia.ro.
Pe 13 iunie 2021 s-au împlinit 380 de ani de când, prin străduința binecredinciosului domnitor Vasile Lupu al Moldovei, Iașiul este binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Parascheva.

Având în vedere situația epidemiologică declarată, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță și anul acesta o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile actuale, sănătatea pelerinilor:
- Va exista un culoar unic de acces către sfintele moaște, pe unde va putea intra câte o persoană, la distanță una de cealaltă. După ce vor trece de baldachinul în care se află sfintele moaște, printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Credincioșii vor purta mască protectoare, iar cei care nu au una li se va oferi o mască de către voluntari.
- De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.
- Așa cum se întâmplă deja, cei care doresc să se închine în Catedrala Mitropolitană o pot face tot pe un culoar unic de intrare, cu ieșire separată, pe care poate intra câte o persoană, astfel încât să se poată respecta regula distanțării fizice. Este un flux continuu doar pe acest culoar; credincioșii nu se pot opri să stea în catedrală.
- Slujbele obișnuite din aceste zile se desfășoară nu în catedrală, ci în aer liber, într-o zonă special amenajată.
- În curtea Catedralei Mitropolitane se vor lua, de asemenea, măsuri pentru a se evita staționarea și orice fel de aglomerări de persoane.
- În data de 14 octombrie 2021, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități. Slujba va putea fi urmărită și de la distanță pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Locale Prima pagină Știri
Persoane: PS Nichifor Botoșăneanul Silviu Cluci, pr.
Locații: Iaşi
Subiecte: Pelerinaj Sfânta Parascheva
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)