ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Planned Parenthood (PP) este principala organizație de promovare a avortului și a educației sexuale în lume, sub acoperirea așa-numitelor „drepturi sexuale și reproductive”. O importantă preocupare a strategilor PP este lobby-ul politic pentru schimbarea legislațiilor care apără valorile morale și drepturile parentale, acestea fiind obstacolele principale din calea realizării obiectivelor oculte ale organizației, potrivit site-ului CulturaVieții.
 
Astfel, Planned Parenthood (care în românește s-ar traduce prin „Planificarea familiei” și prescurtat PP) este principala organizație de promovare a avortului și a educației sexuale în lume, sub acoperirea așa-numitelor „drepturi sexuale și reproductive”.

Deși teoretic un ONG cu sediul în SUA, Planned Parenthood are caracteristicile unei adevărate industrii, cu o „cifră de afaceri” de circa 1 miliard de dolari anual și subvenții de la numeroase guverne și de la instituții internaționale (UE, ONU). Doar guvernul american o finanțează cu circa 450 milioane USD anual.
 
Raportul de mai jos a fost finalizat înainte ca noua administrație Trump să fie instalată.

Planned Parenthood este prezentă, prin organizațiile afiliate, în zeci de țări, inclusiv în țări în curs de dezvoltare. Afiliata din România se numește Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), iar cea din Republica Moldova, Societatea de Planificare a Familiei. Ambele, bine „înșurubate” în structurile de comandă și control ale ministerelor Sănătății din ambele țări, indiferent cine le-ar conduce.
 
Puteți citi raportul complet aici.

Atragem atenția în special asupra următoarelor aspecte din lunga listă a celor analizate pe larg în acest raport:

Istoricul organizației este unul de rasism și practici eugenice (paragrafele 5-7, 51-53);

Infiltrarea în structurile de guvernare și de autoritate publică (11-12, 24, 28, 29);

Susținerea avortului fără limită de vârstă a sarcinii (14) și promovarea eliminării oricăror conotații morale ale avortului (80-81);

Opoziția față de drepturile părinților ( 63, 65-69, 77-78);

Sexualizarea copiilor sub pretenția satisfacerii nevoii de „educație” sexuală (59-60);

Promovarea unor comportamente sexuale iresponsabile și chiar ilegale (70-74);

Lobby-ul pentru reducerea vârstei minime legale pentru relațiile sexuale (56-58, 64);

Lobby-ul contra valorilor religioase/familiale ale comunităților tradiționale (78-79);

Implicare în tranzacționarea cadavrelor, organelor și țesuturilor fetale rezultate din avorturi (34-41);

Implicare în moartea unor femei ca urmare a avorturilor sau în abuzarea unor minore (69,82);

Implicare în politica „copilului unic” din China, bazată pe represiune, avorturi forțate și încălcarea unor drepturi elementare (54-55).

În ultimii ani, cel puțin în România, după semnalele de alarmă trase de Academia Română, problema demografică a fost inclusă pe lista amenințărilor la siguranța națională. Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală este și principala susținătoare a introducerii cursurilor obligatorii de „educație” sexuală, acțiune care, cel puțin până acum, a eșuat din cauza opoziției societății civile. De aceea, perpetuarea sprijinului oferit de autorități unor astfel de grupări care promovează anti-natalismul și ideologia genocidară a „dreptului la avort”, sau tolerarea unui astfel de sprijin nu poate fi, în opinia noastră, decât iresponsabilă și trădătoare.

Documentul „PLANNED PARENTHOOD – ISTORIA COMPLETĂ” are ca autor pe ADF International, alianță juridică ce are misiunea de a apăra libertatea religioasă, sanctitatea vieții, căsătoria și familia. Traducerea, adaptarea și câteva dintre notele explicative aparțin PRO VITA București.