ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Poliția Municipiului Hunedoara a răspuns solicitării ActiveNews referitor la decesul post-vaccinare al studentului Bogdan Daniel Berki, comunicându-ne că acesta face obiectul unui dosar de cercetare penală și că nu se pot face declarații de presă în această speță decât, eventual, după finalizarea anchetei.

„Vă comunicăm că decesul persoanei la care vă referiți face obiectul unui dosar de cercetare penală, în care activitatea de urmărire penală este efectuată de către organe de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara - Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara. Având în vedere că urmărirea penală este în desfășurare, la finalizarea acesteia se va analiza, împreună cu unitatea de parchet, oportunitatea unui comunicat de presă în legătură cu obiectul acestui dosar penal”, i-a răspuns Poliția Municipiului Hunedoara redactorului-șef ActiveNews, Victor Roncea.

Reamintim că Bogdan Daniel Berki, student la Cluj, de loc din Hunedoara, a murit joi 20 mai 2021, la vârsta de 22 de ani fără două luni, pe fondul stării de rău declanșate în urma vaccinării cu serul experimental Covid produs de Pfizer. DSP Hunedoara a încercat să mușamalizeze cauzele acestui deces, împingând ancheta în zona unei presupuse intoxicații cu monoxid de carbon și dezinformând despre „obezitatea morbidă” a unui tânăr care se arată din fotografii a fi la fel de slab ca orice student care face școala în alt județ. Mama acestuia a declarat, în exclusivitate pentru ActiveNews, că ambele afirmații ale DSP Hunedoara sunt complet false: tânărul nu era obez, iar presupusa scurgere de monoxid de carbon a fost cercetată și de poliție și de firma de gaz, fără a se înregistra nici o defecțiune. În lipsa rezultatelor autopsiei, nimeni (în afară de funcționarii DSP) nu poate exclude un efect advers al serului experimental Covid, care a mai dezvoltat miocardite și la alți studenți.
 
În aceste condiții, așteptăm încrezători finalizarea anchetei - și sperăm că va fi mai bine și mai onest efectuată decât cercetările preliminare, care au pornit de la „concluzii” către argumente și nu invers.