ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Polonia nu va lua și nici nu va plăti mai multe doze de „vaccin” Covid în cadrul contractului de furnizare al Uniunii Europene, a declarat marți ministrul Sănătății de la Varșovia, pregătind terenul pentru o bătălie juridică cu firmele producătoare de vaccinuri, informează agenția Reuters

La fel ca alte state membre ale U.E., Polonia a primit „vaccinuri” Covid în perioada pandemiei în cadrul contractelor de furnizare convenite între Comisia Europeană și producători de vaccinuri precum BioNTech SE și Pfizer sau ModeRNA.

Cel mai mare furnizor al Poloniei este Pfizer. La fel ca România, Polonia a înregistrat o absorbție de „vaccinuri” Covid mai mică decât în cazul țărilor occidentale din Uniunea Europeană și are un stoc de vaccinuri excedentar, vânzând sau donând altor țări doze din prea-plnul său. Opțiunea logică pentru orice țară care are „vaccinuri” în surplus este să se oprească din a comanda loturi noi până când, într-o formă sau alta, nu se scapă de cele vechi. Iată că Polonia abordează soluția rațională, spre deosebire de guvernul de la București care, deși i se strică în depozite dozele neadministrate, are comenzi noi de onorat până în 2022.

„La sfârșitul săptămânii trecute, am folosit clauza de forță majoră și am informat atât Comisia Europeană, cât și principalul producător de vaccinuri, că refuzăm să luăm aceste vaccinuri în acest moment și refuzăm, de asemenea, să plătim” pentru ele, a declarat ministrul polonez al Sănătății, Adam Niedzielski, pentru postul privat de televiziune TVN24.

„Într-adevăr, consecința acestui lucru va fi un conflict juridic, care are deja loc”, a recunoscut el.

Polonia nu poate rezilia în mod direct contractul de furnizare a vaccinurilor, deoarece părțile la contracte sunt Comisia Europeană și producătorii, a precizat el.

Valoarea contractului de furnizare de vaccinuri către Polonia până la sfârșitul anului 2023 doar cu un singur producător a fost de peste 6 miliarde de zloți (1,4 miliarde de dolari), din care peste 2 miliarde de zloți pentru dozele aferente anului 2022.

Pfizer a precizat că acordul privind furnizarea „vaccinului” său ARNm către statele membre ale Uniunii Europene a fost încheiat doar cu Comisia Europeană.

„Discuțiile noastre cu guvernele și detaliile privind livrările de vaccinuri sunt confidențiale”, au adăugat reprezentanții companiei. 


Partenerul Pfizer, compania americană BioNTech, nu a comentat decât că Pfizer este firma care se ocupă de relația comercială cu Polonia.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru sănătate, Stefan de Keersmaecker, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că statele membre trebuie să respecte obligațiile contractuale, dar că înțelege „poziția dificilă” a Poloniei.

„Continuăm să facilităm discuțiile între guvernul polonez și companie (Pfizer, n.r.) pentru a găsi o soluție pragmatică la această situație specifică cu care se confruntă țara”, a spus el.