ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un portret al Elenei Ceaușescu, realizat de artistul român Adrian Ghenie, a fost vândut cu 197.000 de lire sterline (250.190 de euro), la o licitație organizată recent, la Londra, de casa Sotheby’s, transmite Mediafax.

Tabloul „Untitled (Elena Ceaușescu)”, un ulei pe pânză, realizat în 2010 de Adrian Ghenie, era estimat la o sumă cuprinsă între 60.000 și 80.000 de lire sterline (76.200 – 101.600 de euro) și a fost scos la vânzare, pe 11 februarie, la Londra, în cadrul licitației „Contemporary Art Day Auction”, a casei Sotheby’s.
 
Lucrarea provine de la Mihai Nicodim Gallery, din Los Angeles, unde a și fost expusă, în anul 2010. Această pictură a lui Adrian Ghenie are la bază o fotografie a Elenei Ceaușescu, soția dictatorului român Nicolae Ceaușescu. Imaginea respectivă a fost realizată în ziua execuției acestui cuplu și a fost difuzată intens în presa internațională la momentul respectiv, potrivit sothebys.com.
 
La aceeași licitație a casei Sotheby’s, din 11 februarie, a mai fost vândut un tablou al lui Adrian Ghenie, „Untitled”, un ulei pe pânză, realizat în anul 2011, care prezintă portretul unui bărbat. Estimată la 60.000 – 80.000 de lire sterline, lucrarea a fost adjudecată pentru 137.000 de lire sterline (173.990 de euro).