ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dacia introduce în România prima versiune a modelului Duster o cutie automată cu dublu ambreiaj și șase trepte de viteză, la prețuri care încep de la 16.500 euro, cu TVA inclus, a anunțat compania.

"Pentru prima oară, Dacia include în oferta modelului Duster o cutie de viteze automată. Disponibilă pe motorizarea 1.5 dCI 109 CP asociată cu sistemul Stop & Start, noua cutie de viteze automată EDC (Efficient Dual Clutch) cu dublu ambreiaj și șase trepte reprezintă o adevărată revoluție față de cutiile automate tradiționale. Astfel, transmisia EDC îmbină robustețea și costurile reduse de utilizare specifice unei cutii manuale cu reactivitatea și caracterul practic al unei cutii automate”, se arată în comunicatul transmis de companie.

Datorită intervalului scurt de acționare a ambreiajului, cuplul este transmis fără întrerupere, ceea ce asigură o schimbare a vitezelor bună și un confort deosebit pentru șofer.