Premierul vrea să creadă. Noi vrem să-l credem. Statul vrea doar să înțepe
„Să-i decădem din drepturile părintești pe cei care nu-și vaccinează copiii”, susține premierul Tudose. Decăderea asta nu-i ca debranșarea de la gaze dacă nu-ți plătești factura. Numai instanța judecătorească poate să decadă un părinte din drepturile părintești. Și doar în baza unor probe. Ȋn cazul unui copil nevaccinat, proba „relelor tratamente” ar putea fi îmbolnăvirea gravă a celui mic și internarea lui în spital. Moment în care statul intervine, civilizat, cu flori și portocale, și-i ia părintele de alături. E uman, nu? Să pedepsești în plus copilul pentru că tu, autoritate pusă și plătită să facă legi, n-ai găsit o altă soluție...
E „decăderea din drepturile părintești” doar un bau-bau pentru părinții care nu vor să-și vaccineze copii? Binele cu forța înseamnă comunism. Sau Barnevernet. Să aplicăm deci, aceeași măsură și pentru părinții care și-au vaccinat copiii, iar cei mici au făcut reacții adverse grave, ce necesită internarea în spital. Nu e același lucru? Și în acest caz, ca și în cazul refuzului vaccinării, decizia părintelui a pus „în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului”.
Dar statul nu vrea să vorbească despre eventualele reacții adverse ale vaccinurilor, despre dezdăunarea celor afectați, așa cum se întâmplă peste tot în lumea civilizată, despre vaccinurile aduse în România din Kazahstan sau, mai nou, din Coreea de Sud (72.000 de doze de vaccin hepatitic B). Întrebat dacă și la vaccinuri ar putea exista „un dublu standard”, ca în cazul alimentelor aduse din vest, Tudose a spus azi: „Vreau să cred că nu se poate așa ceva”.
Premierul vrea să credă. Noi vrem să-l credem. Statul vrea doar să înțepe. Iar modul în care pune problema, nesincer și de pe poziții de forță, este principala cauză pentru care unii părinți refuză vaccinarea.
Ȋnsă nu din cauza acestor refuzuri avem o acoperire vaccinală de cca 80% la nivel național. Ci pentru că, în România anului 2017, există 43.449 de copii cu vârsta între 9 luni și 9 ani neînscriși la vreun medic de familie. Copii nevăzuți de doctor, nici când sunt sănătoși, nici când sunt bolnavi. Ȋn România e o criză reală de medici de familie, dar nimeni nu vorbește despre asta. Așa cum nu se vorbește despre condițiile din spitale, de imposibilitatea de a izola pacienții contagioși și de copiii internați cu enterocolită și externați cu rujeolă.
Aplicând aceeași măsură, n-ar trebui să-i decădem din dreptul de a guverna pe cei care nu asigură nici măcar copiilor dreptul constituțional la ocrotirea sănătății?
Povestea cu refuzul părinților de a-și vaccina copiii a început odată cu distrugerea Institutului Cantacuzino și cu importul de vaccinuri. Cred cu tărie că, dacă Institutul Cantacuzino ar reîncepe să producă vaccinuri, problema refuzului vaccinării ar dispărea de la sine.
Cred că dacă guvernul ar lansa o campanie de subscripție publică pentru „Cantacuzino”, exact așa cum a făcut pentru „Cumințenia Pământului”, românii ar dona. Și Institutul ar putea, într-un viitor apropiat, să producă vaccinuri. Pe care să le trimitem noi în Kazahstan și-n Coreea de Sud.
Se dorește asta? Pentru ca Institutul Cantacuzino să funcționeze ar fi nevoie de vreo 50 de milioane de euro. „Nu e un capăt de țară, dimpotrivă. Problema este că nu putem să cumpărăm peste noapte cu banii aceștia, că dacă ar fi un magazin unde să cumpărăm mâine un institut, o fabrică de vaccinuri, am face-o. Trebuie să parcurgem niște etape”, a declarat Tudose azi la Radio România Actualități.
Ȋntr-un raport pe care Bodog i l-a trimis miercuri premierului se vorbește despre „flexibilizarea achiziței de vaccinuri”, „până la acoperirea necesarului pentru 2018”. „Fabrici de vaccinuri” există. Noi vom rămâne cumpărători.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Mihai Tudose
Organizații: Guvernul României Institutul Cantacuzino
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)